Site icon Editia de Dimineata

Franța. Gala MTV Europe Music Awards a fost anulată

Gala MTV Europe Music Awards a fost anulată din cauza “volatilității evenimentelor mondiale”, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Organizatorii spun că se tem pentru siguranța participanților.

Organizatorul galei, Paramount, a anunțat că evenimentul care trebuia să aibă loc în Franța va fi anulat, adăugând că “așteptăm să găzduim evenimentul în noiembrie 2024”. De asemenea, organizatorii subliniază că “având în vedere numărul mare de vieți pierdute, momentul actual este unul de doliu, nu de celebrare”.

“Ținând cont de volatilitatea evenimentelor mondiale, am decis să nu mergem mai departe cu MTV EMA 2023 dintr-o abundență de precauție pentru miile de angajați, membri ai echipajului, artiști, fani și parteneri care călătoresc din toate colțurile lumii pentru a da viață spectacolului”, se arată în anunțul Paramount.

Gala are loc anual, în țări diferite. Acum, trebuia să se desfășoare pe 5 noiembrie la Paris Nord Villepinte. Franța se află însă în alertă de amenințare teroristă după ce, săptămâna trecută un profesor a fost ucis în timpul unui atac terorist. De asemenea, în ultimele zile au avut loc proteste ale pro-palestinienilor, unele soldate cu violențe.

Anul trecut, EMA-urile au avut loc în Germania. La ceremonie, Taylor Swift a primit patru premii, inclusiv pe cel pentru cel mai bun artist, cel mai bun videoclip și cel mai bun videoclip de lungă durată pentru versiunea de 10 minute a melodiei All Too Well.

Anul acesta Taylor Swift a fost din nou nominalizată, alături de Olivia Rodrigo, Miley Cyrus și Nicki Minaj. Chiar dacă ceremonia în sine a fost anulată, premiile vor fi totuși decernate, însă detalii despre modul în care vor fi desemnați câștigătorii nu au fost încă anunțate.

Exit mobile version