30 noiembrie 2021, 13:48

Frumoasa, mândra și dârza Florica, domnița care „strălucește ca într-un șir de mărgăritare”

„În șirul domnițelor române de pe vremuri ca într-un șir de mărgăritare strălucește mai cu osebire prin frumusețea chipului și prin calitățile sufletului Domnița Florica, fiica Doamnei Stanca și a Eroului de la Călugăreni, Mihai Vodă Viteazul, fala neamului românesc”.

În 1912, Ștefan Stoica Nicolaescu, cercetător și slavist, a publicat o lucrare despre domnița Florica, fiica lui Mihai Vodă Viteazul și a doamnei Stanca. Despre aceasta din urmă, Stoica Nicolaescu susținea că descindea din neamul Kretzulescu, una dintre cele mai vechi familii boierești. În această privință, istoricul Ioan C. Filitti menționa într-o lucrare din 1934:

Despre doamna Stanca putem afirma hotărât numai că era fiica unei jupânese Neacșa, călugărită sub numele de Maria; că a avut un frate, Dragomir, boer mare în vremea lui Matei Basarab și că era nepoată, de frate sau de soră, a marelui ban Dobromir dintre 1568 – 1581. Putem adăoga că tatăl ei era, probabil, un jupân Stan. Ea a avut moștenire satele Cârstienești (Vâlcea) și Poiana. Atât.

De la mamă – frumusețe, de la tată – mândrie

Florica, născută în 1585, a moștenit de la mama ei „frumusețea, blândețea, farmecul și dulceața graiului”, povestea Stoica Nicolaescu; „statura măreață, mersul ei mândru și energia caracterului” erau în schimb însușiri căpătate de la tată.

Domnița Florica, fiica lui Mihai Vodă Viteazul, după un vechi tablou | Stoica Nicolaescu, Portrete istorice, Domnița Florica fiica lui Mihai Vodă Viteazul și a Doamnei Stanca, 1912

Florica și Preda din Greci

De frumusețea tinerei domnițe se spune că a fost cucerit însuși împăratul Rudolf (Rudolf al II, din dinastia Habsburg, 18 iulie 1552 – 20 ianuarie 1612) care ar fi cerut-o în căsătorie. Legătura s-ar fi realizat, dacă, afirma Stoica Nicolaescu, „intrigile ungurești n-ar fi venit să curme înfăptuirea acestei nunți împărătești”.

În vreme ce împăratul Rudolf nu s-a căsătorit niciodată – cu toate că au fost purtate diferite negocieri pentru căsătorie din interese politice –tânăra Florica s-a măritat cu Preda postelnicul, „fiul lui Papa logofătul de la Greci și nepotul lui Mitrea vornicul”. Papa era „boier de viță și de mare vază pe vremea aceea”, a adus multe și „mari servicii țării ca diplomat și a fost în mare cinste la toți domnii cari s-au succedat”. A murit la 23 octombrie 1632, „pe câmpul de onoare cu sabia în mână ca un adevărat viteaz”, consemna Stoica Nicolaescu.

Fiul său, Preda, i-a moștenit și „podoaba sufletului și vitejia”, prin urmare domnița Florica nu putea decât să fie și mai mândră cu un atare soț, „bun român și bun oștean de țară”.

Deși data căsătoriei celor doi nu este cunoscută (Nicolae Iorga scria că a fost după moartea lui Mihai Viteazul), despre „însoțirea” lor s-a amintit, scria Stoica Nicolaescu, în cartea lui Gavril Movilă Voievod (n. a domnit în Țara Românească din iunie 1618 până în iulie 1620). Ca dar de nuntă, Florica și soțul ei au primit de la voievod satul Crăișani, cumpărat de tatăl ei cu banii „câștigați din dreapta slujba lui din boieria sa”:

Și dete răposatul Mihai Voievod drepți bani ai lui, câștigați din dreapta slujbă lui din boieria sa. Iar la urmă când a măritat dumnealui pe fiica domniei sale jupânița Florica cu cinstitul dregător al domniei mele jupân Preda marele sluger – și au fost amândoi ei atunci tineri copii, atunci le-a dat zestre și acest mai sus numit sat Crăișanii, la fiica domniei sale, jupâniței Florica.

Doamna Stanca și Mihai Viteazul, pictură de la mănăstirea Mihai Vodă Bucureşti

Domnița Florica și soțul ei au ținut satul „în bună pace… până i s-a întâmplat moarte răposatului Mihai Voievod în Țara Ungurească”, povestea Stoica Nicolaescu:

Mihai Vodă plecase din țară la Praga ca să ceară ajutorul Împăratului împotriva dușmanilor împărății ai țării sale și ai întregii creștinătăți. În această vestită călătorie, care este o întreagă odisee, l-a însoțit și fiica sa Domnița Florica și astfel se explică prezența domniței la Curtea din Praga, alăturea de tatăl său Mihai.

Plecând de la Praga, cu ajutor împărătesc, Mihai Vodă, în urma unei victorii strălucite repurtate la Guruslău (n. la 3 august 1601), căzu la Turda ucis mișelește în dimineața zilei de 8 spre 9 august 1601.

Florica și împăratul

„În această călătorie fu întovărășit de Florica, fata lui, care, adorându-și tatăl, nu voise să-l părăsească”, scria și Constantin Gane. În schimb, C. Kogălniceanu preciza că Florica nu a fost nici la Viena, nici la Praga. La sfârșitul anului 1600, ea ar fi fost deja măritată cu Preda din Greci, prin urmare povestea cu împăratul Rudolf care, încântat de frumusețea ei, ar fi vrut să o ia de soție, nu ar fi reală. Totuși, menționa C. Gane, există o scrisoare ce dovedește că împăratul Rudolf, „poate chiar fără a fi văzut-o, s-a gândit la o atare căsătorie”. Scrisoarea era de la începutul anului 1600, iar Mihai a fost la Praga în 1601, „ceea ce nu exclude totuși călătoria Floricăi acolo”, a conchis Constantin Gane.

„Cresus arătându-şi bogăţiile lui Solon”, un tablou alegoric al pictorului Frans Francken II (sau cel Tânăr, 1581 – 1642). Acest pictor a fost cunoscut în special pentru tablourile cu subiecte mitologice și alegorice sau cu scene istorice și religioase.

O temă alegorică și câteva explicații

„Domnița a însoțit pe tatăl său Mihai la Curtea împărătească de la Praga (n: în 1583, împăratul Rudolf al II-lea a mutat capitala de la Viena la Praga). Și dacă cineva se uită mai cu luare aminte pe tabloul făcut spre pomenire de Frans Francken II (sau cel Tânăr) cu prilejul primirii solemne a lui Mihai Vodă Viteazul în martie 1601 la Praga de către Împăratul Rudolf al II-lea, vede alăturea de Mihai o tânără și frumoasă domniță care și aduce mult cu portretul Domniței Florica. Neîndoielnic că este Domnița Florica!”, declara Stoica Nicolaescu.

Respectivul tablou al pictorului Frans Francken II (sau cel Tânăr, 1581 – 1642) are titlul „Cresus arătându-şi bogăţiile lui Solon” și a fost realizat în anii 1620.

Despre acest tablou, istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a oferit câteva explicații:

Tabloul este o alegorie, subiectul fiind inspirat de o legendă. Pictorul s-a folosit de personaje faimoase din epoca lui pentru a ilustra o temă alegorică.

Femeia blondă aflată lângă domnitor este probabil Velica, amanta lui Mihai Viteazul. Legenda este că Mihai Viteazul umbla peste tot însoțit de ea, iar mie mi se pare plauzibilă varianta cu Velica. De Maria Christina nu prea cred că știa pictorul – ea, ca fostă principesă a Ardealului, a fost influentă zonal și cunoscută în Transilvania. O variantă categorică nu ar putea fi dată, nu există suficiente informații pentru a se spune exact cine ar fi blonda așezată de pictor lângă domnitor. Însă deși în tablou apare chipul lui Mihai Viteazul, el a fost doar modelul urmat de pictor – acolo sunt întruchipate personaje mitologice.

Faptul că Mihai mergea peste tot însoțit de amanta lui, Velica, a uimit în epocă. Doamna Stanca știa de Velica, prin umare a fost un fapt ce nu putea trece neobservat. Probabil că așa s-a rostogolit povestea și s-a aflat și prin Imperiu de voievodul care umblă cu amanta. Dacă ar fi fost altcineva, nu ar fi constituit un fapt impresionant pentru un pictor ca să imortalizeze lângă el o prezență feminină – cu care Mihai nu ar fi avut ceva interesant. Într-un tablou alegoric trebuia să fie ceva acolo care să intrige.

Sigur, pictorul nu i-a văzut niciodată. Pentru chipul lui Mihai Viteazul el s-a inspirat din gravura cunoscută a lui Mihai, cea făcută la Praga. Apoi tabloul a fost realizat după mai mulți ani de la vizita la Praga și de la moartea lui Mihai. Personajul feminin a fost realizat de pictor probabil din descrieri – nici nu pare a avea nu știu ce trăsături detaliate, în afară de faptul că e o femeie blondă. Poate fi chipul oricărei femei. O femeie tânără și blondă, asta cred că era ideea.

Pe website-ul cIMeC (fostul Institut de Memorie Culturală) tabloul apare la bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național. În 2004, când a fost clasat, s-a făcut această descriere care este publică:

Lucrarea a fost dăruită Academiei Române de Academia de Ştiinţe a Uniunii Sovietice la 23 aprilie 1937, prin intermediul ministrului sovietic la Bucureşti, Ostrovski. Pictura originală se păstrează la Kunsthistorisches Museum la Viena. Subiectul tabloului este inspirat de legenda regelui Lidiei care se lăuda cu bogăţiile sale înţeleptului atenian. Tema a fost interpretată de diverşi membri ai familiei pictorilor Francken şi a suferit în timp diverse modificări, astfel încât cu greu se mai poate descifra sub încărcătura simbolică, un cadru iconografic legendar, o scenă istorică de la curtea împăratului Rudolf al II-lea, unde Mihai Viteazul a fost primit cu fast nemaivăzut.

Dr. Gerlinde Gruber, de la Kunsthistorisches Museum din Viena, unde se află originalul picturii, a completat prin câteva informații interesante:

Știm despre identificarea lui Mihai Viteazul, ceea ce este ușor de dovedit deoarece există acel portret făcut de Sadeler (n. Egidius Sadeler, ca. 1570 – 1629, pictor flamand; a lucrat în mod special la Praga, unde a primit numeroase comenzi din partea împăratului Rudolf al II-lea). Femeia de lângă el este mult mai greu de identificat, deoarece nu sunt arătate trăsături distincte, individuale.

Este tipul clasic de frumusețe feminină din pictura lui Francken. Îmbrăcămintea ei ar putea fi însă o sugestie – nu prea arată în stilul habsburgic.

„Și multă răutate au făcut…”

Odată cu moartea lui Mihai „pieriră ca prin farmec vitejii și visul lui de prea mărire”:

Țara lui fu năpădită de tâlhari și greu încercată de pustiire prin foc și sabie.

«Și au robit și au tăiat și multă răutate au făcut» – zice o prețioasă mărturie a timpului, – cum niciodată nu se poate vedea și spune de atâta rău ce s-a făcut atunci…

Domnița Florica și soțul ei, Preda Postelnicul | Stoica Nicolaescu, Portrete istorice, Domnița Florica fiica lui Mihai Vodă Viteazul și a Doamnei Stanca, 1912

Pribegi și resemnați

Doamna Stanca și copiii ei, domnița Florica și Nicolae Pătrașcu Vodă, „pribegiră prin țeri streine și îndurară cu resemnare multe mizerii ale vieței”.

Reîntorși în țară, „după liniște”, „prima lor grije a fost să vază la mănăstirea Cozia pe nemângâiata și pe veci îndurerate maica Teofana”.

Teodora (Tudora) a fost mama lui Mihai Viteazul. La scurt timp de la „urcarea în scaun a fiului ei”, menționa Constantin Gane, după ce și-a văzut visul împlinit, s-a călugărit și a luat numele monahal Teofana. A murit în 1605 sau 1606 și este înmormântată la mănăstirea Cozia din Călimănești, județul Vâlcea.

Doamna Stanca s-a îmbolnăvit „de ciumă și, după câteva zile de chin, își dete duhul” în 1603.

„O viață fericită”

„Cu Preda postelnicul domnița Florica a dus o viață fericită”, scria Stoica Nicolaescu. Ei au avut trei copii: Mihai, Buica, Ilina, aceasta din urmă fiind singura care a avut urmași, pe Alexandra.

Fratele mai mare al Floricăi, Nicolae Păstrașcu Vodă, a fost căsătorit cu Ancuța, una dintre fiicele lui Radu Șerban Vodă, și a avut patru copii, două fete și doi băieți.

El a murit în 1627, „în pribegie, întristat, departe de țară, pe pământ străin”. În 1841, rămășițele pământești au fost aduse în țară, la mănăstirea Comana.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.