Psihiatrul Gabriel Diaconu împărtășește cu noi pe Facebook o analiză a acestor momente. Putin, război, frig, frică. Și ce-o mai urma.
Îi dăm cuvântul:
Cum se va termina? Pentru că e clar că ceasul bate spre miezul nopții.
Putin n-avea nevoie de niciun ordin de mobilizare pentru continuarea agresiunii în Ucraina. Singurul motiv plauzibil pentru care a făcut-o, cu toată scenografia absurdă de rigoare, e strânsul lațului împrejurul proprii clici.
Asta înseamnă că aparatul lui se clatină. În ciuda sondajelor care-l arată popular, în ciuda mașinăriei de presă aservite, cu toată dragostea cu care-l cuprind dimprejur camarazi vechi și de încredere, sfârșitul Țarului se apropie.
Nu mai suntem în Evul mediu, să iei oameni cu arcanul la oaste. Dacă te-ai coborât atât de jos înseamnă că ori te-a smintit orgoliul, ori chiar atât de jos ai ajuns.
Nimic nu l-ar fi împiedicat pe dictatorul rus să alipească regiunile separatiste din ziua în care Duma le-a recunoscut statutul de republici separatiste. Doar că visa mai mult. Voia mai mult. Spera că talismanul norocos câștigat după Crimeea îl va ține și acum. Ba, mai mult, s-o fi bucurat să vadă, pe măsură ce înfrigurarea a cuprins o parte a Europei, cum se ceartă pe problema energiei liderii Bătrânului Continent.
Cumva, la limită, Vestul a înfruntat restriștea. Acum, că se apropie frigul, ultima nălucă se va risipi. Pentru că dacă Europa trece iarna fără gaz rusesc, și va trece iarna fără gaz rusesc, dispare și ultima carte de șantaj economic.
Astfel că mai rămâne doar tingirea nucleară. Avem arme și capabilități chiar mai bune decât NATO – spunea de dimineață Putin. E noaptea minții. Dacă Rusia are astfel de capabilități, de ce s-ar fi temut vreodată de NATO? Trebuie să ne apărăm țara – spunea de dimineață Putin. De cine să-ți aperi țara în timp ce îți ataci vecinii în numele unei ideologii revizioniste demente?
Civilizație distrusă. Milioane de oameni puși pe drumuri, cei mai mulți bătrâni, copii și mame împietrite de durere. Un exod care nu s-a mai întâmplat pe continent de la al doilea Război Mondial.
Un război degeaba. Capriciul presenil al unui tiran scufundat în propriu-i vis megaloman, paranoic, împresurat de dușmani imaginari la fiecare pas.
Chiar dacă, într-un scenariu cu adevărat apocaliptic, Putin și-ar trimite nu doar rezerviștii, dacă și-ar trimite toți mujicii în Ucraina cât să țină Donbas-ul ocupat, fantezia lui imperială deja s-a sfărâmat.
Nu-i mai poate ține în frâu decât prin lege marțială, prin controlul dezvelit de orice pretenție sau butaforie democratică asupra resurselor, prin mâna de fier a despotului.
Ce tragedie pentru această țară, până la urmă – vorbind de Rusia – să treacă printr-o asemenea implozie culturală la început de secol XXI.
Putin se alătură unor figuri macabre ale fostului spațiu de influență sovietic, toți obsedați de impotența lor, până la urmă, în fața elementelor, terorizați că îmbătrânesc, că treptat dispar din relevanță, și care cer tribut de sânge, genocid, cât să-și lase numele pe veci scris în istorie cu numărul victimelor pe care le-au luat după ei.
Multă frică a inspirat URSS, multe legende au fost scrise împrejurul marii Uniuni a Sovietelor. Ce face acum Putin e să repună în scenă tragedia evului cu final deja previzibil: căderea, fărâmițarea, dezastrul.