Editia de Dimineata

Germania. Cea mai puternică inflație din ultimii 50 de ani. Cu cât au crescut prețurile…

Sursă foto: trilulilu.ro

“Motorul  Europei” nu se simte nici el prea bine. Criza Covid, la care s-a adăugat alta energetică a făcut ca inflația să crească spectaculos.

Prețurile de vânzare cu ridicata din Germania au crescut mai puternic în luna septembrie 2021, decât în ultimii 47 de ani, fiind cu 13,2 % mai mari decât în 2020, potrivit Oficiului Federal de Statistică.

Ultima dată când a existat o creștere mai mare a fost în iunie 1974, când prețurile au crescut cu 13,3 %, în urma primei crize a petrolului.

Potrivit informațiilor, minereurile, metalele și  produsele intermediare din metal au crescut cu 62,8 %. Iar produsele petroliere costă cu 42,3 % mai mult decât acum un an.

Au existat, de asemenea, creșteri deosebit de mari în comerțul cu ridicata al deșeurilor și materialelor reziduale (+84,6 %), precum și al lemnului brut și tăiat (+54,6 %).

Cerealele, tutunul brut, semințele și hrana animalelor au devenit, de asemenea, considerabil mai scumpe (+23,9 %).

Toate acestea au influențat prețul de consum, care ar putea urca înspre 5 %, până la sfârșitul anului.

 

Exit mobile version