Site icon Editia de Dimineata

Germania visează la imunitate colectivă și să scape de pandemie în primăvară. Cu o condiție

Ministrul Sănătăţii din Germania, Jens Spahn, consideră că pandemia de COVID-19 se va încheia în primăvară când s-ar putea ajunge la o imunitate colectivă în ţara sa. Dar pentru asta există o condiție: să nu apară noi variante ale coronavirusului împotriva cărora vaccinurile actuale nu sunt eficiente, relatează EFE, preluată de Agerpres.

„Dacă nu vor apărea noi variante împotriva cărora vaccinurile din prezent nu oferă protecţie, ceea ce este foarte puţin probabil, vom putea ajunge la o imunitate colectivă în primăvară şi vom putea reveni la normalitate”, a declarat Spahn pentru ziarul Augsburger Allgemeine.

„Întotdeauna se ajunge la o imunitate colectivă, problema este dacă aceasta se realizează prin vaccinare sau prin contaminare. Vaccinarea este calea cea mai sigură”, adaugă el.

Spahn a avertizat că există o probabilitate mare ca oricine refuză să se vaccineze să se infecteze în cele din urmă, menţionând că acest pericol nu trebuie subestimat, în pofida faptului că în Germania cifrele privind numărul cazurilor de infecţie sunt în descreştere.

„În aceeaşi perioadă a anului trecut am înregistrat de asemenea o ameliorare”, a evocat ministrul, avertizând totodată că „toamna şi iarna, când oamenii stau mai mult în spaţii închise, iar sistemul imunitar este mai slăbit, creşte şi riscul de infecţie”.

În pofida acestei tendinţe descrescătoare, Spahn a insistat că este prea devreme ca măsurile restrictive să fie ridicate.

„Dacă nu am avea măsuri de precauţie, unităţile de terapie intensivă ar putea fi saturate din cauza numărului mare de persoane nevaccinate”, a spus ministrul sănătăţii, subliniind că rata vaccinării în Germania este încă scăzută pentru a decreta o „zi a libertăţii” ca în alte ţări: 63% dintre germani sunt vaccinaţi cu schema completă, iar 67% cu cel puţin o doză.

Guvernul german depune eforturi pentru a accelera vaccinarea, confruntându-se cu o stare de scepticism în rândul unei părţi a populaţiei şi cu refuzul categoric din partea mişcării antivacciniştilor.

 

Exit mobile version