Site icon Editia de Dimineata

Gheorghe Zamfir, premiat la Paris pentru întreaga carieră

Gheorghe Zamfir a fost premiat pentru întreaga carieră.

Miercuri, la Paris, a fost Uniunea Autorilor Editorilor şi Compozitorilor de Muzică cu ocazia celor 50 de ani de colaborare. La eveniment au participat peste 100 de membri S.A.C.E.M.

Întâlnirea cu artişti excepţionali şi înmânarea medaliei aniversare pentru cei 50 de ani de contribuţie muzicală în cadrul Uniunii Compozitorilor din Franţa m-a onorat dar şi emoţionat teribil, însă bucuria revederii a fost pe măsură. Franţa rămâne un fidel slujitor al artelor!”, a scris pe Facebook Gheorghe Zamfir.

Muzicianul a primit numeroase premii, distincţii şi medalii, printre care Medalia Vaticanului, Ordinul Meritul Cultural al Franţei, Titlul de Ofiţer şi Cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburgului, Ordinul Comandorului în Columbia, Diploma Universităţii Don Bosco din Roma, Medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei de Artă, Ştiinţe şi Litere a Franţei şi Premiul Academiei Charles Cross.

sursa foto: shtiu.ro

Exit mobile version