CITIRE

Grigore Moisil: „Noi, matematicienii, facem activi...

Grigore Moisil: „Noi, matematicienii, facem activitate fără planuri; alții fac planuri, fără activitate”

„Umorul și paradoxul lui Moisil erau mereu în slujba unor scopuri pozitive: promovarea matematicii și a adevăratei științe, sprijinul oamenilor talentați și ajutorul dat celor necăjiți. Nu era ușor să atingi aceste țeluri într-o vreme când pentru a face binele erau necesare multă șiretenie și o adevărată strategie”, scria inginerul Ion Filotti despre Grigore Moisil, profesorul pe care întreaga lui generația, cum spune, l-a admirat.  

Anul acesta, în ianuarie, se împlinesc 113 ani de la nașterea matematicianului Grigore Constantin Moisil. Încerc să conturez un portret despre personalitatea omului, pe de o parte, și cea a omului de știință, de altă parte. Pentru a porni de undeva, mă ghidez după vorbele lui: „…mi-am dat seama, mai mult decât oricând, că sunt un om ca oricare altul.”

Tatăl lui, Constantin, cărturar și erudit în arheologie și numismatică, om discret și modest, a fost trimis în 1899 să predea istorie la liceul din Tulcea. Cerea elevilor să înțeleagă evenimente, nu să memoreze date seci; a fost un profesor exigent și totuși iubit. În 1901, s-a căsătorit cu Elena, o femeie micuță, cu o figură destul de ștearsă, atrăgătoare nu prin frumusețea care îi lipsea, ci prin inteligență, umor, energie. După ce familia s-a mutat la București, Elena a inițiat un curs unde elevii puteau învăța o meserie, pe lângă o limbă străină și noțiuni de cultură generală. La fel ca soțul ei, îi provoca pe elevi să gândească singuri și nu să învețe mecanic. „Nu crede tot ce ți se spune, judecă tu singur”, era una dintre devizele ei pe care și fiul ei cel mare a urmat-o.

Copil și elev | Sursa foto: A fost odată… Grigore Moisil, autor Viorica Moisil

Grigore, cel mai mare copil al familiei Moisil, s-a născut în Tulcea, în prima lună din anul 1906. Grigri, numele de alint dat de mama lui și pe care îl va păstra o viață pentru cei apropiați, avea o inteligență vie și o curiozitate permanentă ceea ce o mai scotea din răbdări chiar și pe mama lui, institutoare (învățătoare), prin urmare un caracter cu o anumită rezistență în fața copiilor.  

Era un băiat care mai degrabă se pierdea în lecturi decât să alerge pe străzi și să se joace cu alți puști de vârsta lui.

„Fotografiile din copilărie ni-l arată fie alături de părinții săi, fie singur, fie pe bicicletă, cu o privire intensă, mirată și interesată de ce vede, parcă dornică de a vedea mai departe. Această sete de a ști și de a înțelege va fi una dintre caracteristicile copilului; o va păstra toată viața”, citesc în cartea A fost odată… Grigore Moisil, scrisă de Viorica Moisil, soția lui, volum ce include extrase din documente, manuscrise, corespondență, articole, cursuri, amintiri, toate aflate acum în Fondul Moisil de la Biblioteca Academiei.

A fost, într-un fel așteptat, fiul preferat al mamei, dar și al învățătoarei, care a văzut în el un copil aparte. „Când eram mic, mama m-a învățat să-mi strâng seara, înainte de a ma duce la culcare, toate lucrurile: cărțile să le pun în pupitru, caietele să le pun în ghiozdan, tocul și creioanele în penar. După aceea, puteam să mă duc să mă culc”, scria Grigore Moisil, în 1965, în prefața unui volum. Își amintea cum la vârsta de 5 ani, se bucura nespus când mergea la plimbare cu mama lui și se oprea să privească vitrinele. Doar să le privească, fără să ceară să i se cumpere ceva.

Tot mama lui l-a învățat să scrie și să socotească, într-o manieră diferită de ceea ce se preda atunci la școală. „Mama reușise să mă facă să nu-mi fie teamă de matematici”, spunea mai târziu Grigore Moisil.

Când Grigri avea patru ani, tatăl lui a fost transferat ca profesor la un liceu din București. S-a mutat toată familia și acolo au făcut școala și copiii. O perioadă de doi ani, în timpul Primului Război Mondial, familia a stat în refugiu la Vaslui, după care s-a reîntors la București.

Student și soldat, în armată | Sursa foto: A fost odată… Grigore Moisil, autor Viorica Moisil

La 16 ani, matematica trece dincolo de o pasiune trecătoare și rămâne pasiunea ce durează o viață. A ales facultatea de matematică, dar, pentru o cultură generală solidă, mergea și la alte facultăți, la cursurile ținute de Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Tudor Vianu sau la cele de istoria artei predate de Alexandru Tzigara-Samurcaș. După ani, când studenții lui îi cereau sfaturi legate de matematică, el îi îndruma, insista chiar, să citească literatură, filozofie, istorie, artă, să viziteze expoziții și muzee, să meargă la concerte, să învețe limbi străine.

„Omul de știință nu este pur și simplu o ființă curioasă, redusă la un intelect care gândește. El este mai perfecționat decât o mașină de calcul, este o ființă vie, iubește și urăște, are bucurii artistice, își pune probleme de etică. De aceea el nu se poate închide în specialitatea sa, uitând munca poeților și romancierilor, a pictorilor și sculptorilor, a arhitecților și muzicienilor…”, scria Grigore Moisil.

În jurul vârstei de 30 de ani, stătea și lucra ore în șir – chiar și 30 fără să doarmă, doar cu scurte pauze. Lucra mai ales noaptea, de fapt numai noaptea, pentru că, spunea el, noaptea are perspective, noaptea nu se termină, în schimb, ziua mai ești chemat la o ședință și se întrerupe mereu.

A fost convins de utilitatea introducerii calculatoarelor și a susținut înființarea Centrului de calcul din cadrul Universitatea din București (a fost inaugurat în 1962), menit să specializeze matematicieni, ingineri, fizicieni, lingvişti, logicieni în vederea folosirii calculatoarelor și să se continue cercetarea în domeniul. Din anii 60, a propus să se introducă în licee și facultăți informatica și a dorit să formeze tineri în cercetarea interdisciplinară – aplicațiile matematicii în științele umaniste și sociale. A fost cu siguranță un deschizător de drumuri, un inovator, cum l-a descris Mircea Malița, matematician, diplomat, scriitor. Obișnuia să spună: „Oamenilor le e frică de nou, noul obosește, noul plictisește, noul incomodează”.

În fața pupitrului calculatorului electronic IBM de la Centrul de Calcul al Universității din București, 1968 | Credit foto: Agerpres, Sursa

„Aproape toate meseriile practicate în viitor, de la inginerie la muzicologie, de la fizică atomică la turism, de la istorie la medicină, vor folosi calculatoarele”, scria într-un articol din 1973 profesorul Grigore Moisil, fondatorul informaticii românești.  

În anii 70, prin eforturile făcute în timp de profesorul Moisil, Universitatea din București a ajuns în top 10 cele mai bune universități din lume în domeniul informaticii, după cum scria istoricul Zoe Petre, nepoată a lui Grigore Moisil. Ca orice învățat, aprecia inteligența altora.

Avea darul poveștii, harul comunicării, cum își amintea Nestor Ignat. Profesorul Grigore Moisil, spuneau studenții, povestea un curs de logică matematică, adică o idee abstractă era învelită într-o poveste pe înțelesul tuturor.

Inginerul Ion Filotti scria în revista Contemporanul: „Ce ar fi devenit România fără oamenii care, ca Moisil, au păstrat pâlpăind lumina civilizației și culturii în perioada de neagră urgie care se abătuse peste țară?” Tot Ion Filotti nota despre profesorul Moisil că a fost om de stânga; în privința acestei alegeri, și Viorica Moisil scria în una dintre cărțile dedicate soțului ei: „Încetul cu încetul, Grirgore Moisil avea să se îndrepte spre partidul comunist”.

Împreună cu studenți de la „Mașini de Calcul” la o demonstrație în fața
calculatorului analogic, la Centrul de Calcul al Universității din București, 1965 | Sursa bit.ly/2FhPuBh

„Pentru Moisil conta numai calitatea persoanei. Din cauza aceasta, şi bineînţeles pentru marele său rol de educator şi de cercetător, eu îi sunt foarte recunoscător. În vremuri barbare oameni ca el, ca Tudor Vianu, chiar şi ca Alexandru Rosetti – acesta era chiar un caz extrem de colaborare – au avut un rol pozitiv si au permis salvarea unei părţi din cultura românească de altădată, care altfel ar fi fost distrusă fără urme. Judecăţile privind anii aceştia şi comportamentele individuale sunt foarte grele şi trebuiesc nuanţate”, spunea Ion Filotti la un seminar susținut în cadrul Şcolii de Vară de la Sighet.

În 1963 a câștigat un premiu de stat în valoare de 50.000 de lei, cea mai mare sumă de bani primită. A cumpărat la Breaza o casă pierdută printre copaci, fără telefon. În fiecare vară, s-a refugiat acolo pentru a lucra în tihnă. Lucra, uita de timp și mai ales de recomandările medicilor de a face mișcare, mai ales că fusese diagnosticat cu astm cardiac. Chiar și în asemenea situații făcea glume: „Când îmbătrânești, nu mai ai inimă, ai cord”.

În 20 mai 1973, a ajuns la Ottawa unde urma să țină o prelegere. A fost găzduit la Ambasada României în Canada și a doua zi a mers să vadă o expoziție de artă eschimosă.

„Pe la orele 7 seara, întins pe pat spre a se odihni, s-a simțit rău. Așezat într-un fotoliu lângă geam, la aer, după ce a luat medicamentele prescrise în caz de criză, a spus respirând anevoie: Nu se compensează plămânul… și, capul lunecându-i lin pe spate, a adormit pentru totdeauna”, scria Viorica Moisil în ultimul capitol al cărții A fost odată… Grigore Moisil.  A avut 67 de ani.

Câteva gânduri și însemnări lăsate de Grigore Moisil. Pentru a vă umple sufletul de îndrăzneală și mintea de provocări, vă recomand să vă bucurați și de lectura cărții A fost odată… Grigore Moisil.

Despre Unirea din 1 decembrie 1918: „Unirea s-a întâmplat, dar nu e îndestul, ea trebuie întărită. Orașele, districtele, provinciile s-au unit; mai trebuiesc unite sufletele, cugetele, inimile, iată ce avem de făcut!”

Despre pasiunea pentru matematică: „Eu știu că matematica e folositoare, dar eu fac matematică

fiindcă îmi face plăcere. Acesta e marele noroc al matematicienilor. Pot fi folositori societății făcând ceva care pentru ei personal e o bucurie. Un matematician face matematică, fiindcă vede în matematică ceva frumos, ceva interesant, ceva care îi place, ceva care îl tulbură, îl face să gândească, să mediteze, să viseze!”

Despre legi: „O măsură legislativă, o indicație administrativă este una dintre componentele vieții unei societăți; opinia publică e o altă componentă. Nu trebuie crezut că, dacă se decretează o lege, ea se va și aplica. Nu se aplică decât legile cu care sunt de acord cei ce le aplică.”

Despre ce înseamnă un profesor: „Se știe că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare.”

La Centrul de Calcul al Universității din București | Sursa foto: A fost odată… Grigore Moisil, autor Viorica Moisil

Despre calculator: „Poate singura superioritate a calculatorului e că se corectează când greșește. Om s-o facă, rar!”

Despre muncă: „Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcere în munca lui. De ce m-am făcut matematician, asta mă privește. De ce alții nu s-au făcut, nu mă mir.”

Despre mediocritate: „Mediocrii nu iartă oamenilor inteligenți de a fi superficiali în aparență și profunzi în realitate.”

Despre dragoste: „Dragostea nu se definește: o trăiești, o uiți, ți-o aduci aminte.”

Despre matematicieni și… alții: „Noi, matematicienii, facem activitate fără planuri, nu de alta, dar ca să ne deosebim de alții, care fac planuri, fără activitate.”

Despre copii: „Nu am o părere bună despre copiii care se țin numai de ce zic părinții. Ca să aibă personalitate, copilul – și acest lucru este valabil și pentru elev și pentru profesor – trebuie să se rupă de părinți și să acționeze așa cum gândește el.”

Despre a învăța: „Am auzit că ar fi psihologi care ar susține că de la o anume vârstă omul nu mai poate învăța. Iată un lucru pe care eu nu-l cred. Cred că omul de la o anume vârstă nu mai e învățat să învețe. Există colective în care e rușine să înveți: n-ai învățat destul? Prea multă minte strică, îmi spune unul. Eu n-am timp să învăț, mi-a spus altul. Calul bătrân nu se învață în buestru. Da ce, eu sunt cal? Că dac-aș fi cal, aș căuta să-mi merit gradul de cal. Nu s-ajung din cal, măgar.”

Alături de soția, ultima fotografie înainte de plecarea în Statele Unite ale Americii și Canada | Sursa foto: A fost odată… Grigore Moisil, autor Viorica Moisil

Despre categorii de oameni: „Foarte curând oamenii se vor împărți în două categorii: oameni bătrâni și oameni care știu să lucreze la calculator.”

După ce și-a scrântit piciorul la 65 de ani: „Știam că la vârsta mea te scrântești la cap, nu la picior.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.