Site icon Editia de Dimineata

Grupul italian Fincantieri ar putea achiziționa Şantierului Naval Mangalia

sursa: observator.ro

Compania italiană Fincantieri, unul dintre cei mai mari constructori din lume și-a anunțat intenţia de a cumpăra 49% din acţiunile Şantierului Naval Mangalia.

Grupul italian Fincantier este unul dintre cei mai mari constructori de nave din lume, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde euro. Aceștia controlează și grupul norvegian Vard, proprietarul şantierelor navale din Tulcea şi Brăila. Italienii au propus Guvernului român o înţelegere pe termen lung, în care partea italiană, în calitate de partener principal al statului, să coordoneze operaţiunile Şantierului din Mangalia, furnizând suport operaţional şi know-how, şantierul urmând astfel să fie inclus în reţeaua de şantiere operate de Fincantieri de-a lungul Dunării, inclusiv în piaţa de desfacere a italienilor.

Sursa: finanza.lastampa.it

În prezent, acţionarul majoritar al Şantierului Naval Mangalia (51%) este compania sud-coreeană Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. Ltd., 49% din acţiuni aparţinând societăţii Şantierul Naval 2 Mai Mangalia. La începutul acestui an, Ministerul Economiei a cerut societăţii Şantierul Naval 2 Mai Mangalia să trimită în Coreea de Sud o scrisoare prin care să le aducă la cunoştinţă faptul că statul român vrea să-şi exercite dreptul de preempţiune asupra acţiunilor ce urmau să fie vândute. Ca atare, compania Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) va fi astfel nevoită să înceapă discuţiile cu partea română pentru definitivarea tranzacţiei.

Daewoo Mangalia avea, la finele lui 2016, datorii de 5,35 miliarde lei (1,18 miliarde de euro).

Exit mobile version