Site icon Editia de Dimineata

Guvernul adoptă un proiect de lege pentru starea de alertă. Ce măsuri vor fi luate după 15 mai

Guvernul propune lege pentru starea de alertă.

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat că proiectul de lege prevede instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru protejarea vieţii cetăţenilor şi a sănătăţii persoanelor fizice în perioada următoare, pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă şi, în absenţa unor reglementări clare de lege în acest context, atât viaţa românilor, cât şi sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol. De aceea, Guvernul s-a reunit astăzi în şedinţă pentru adoptarea acestui proiect de lege care a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă„, a declarat Dancă, conform agerpres.ro.

Încetarea stării de urgență se va face pe 15 mai, iar autoritățiile vor ca România să intre în stare de alertă după acestă dată.

Dancă a mai precizat că prevederile proiectului de act normativ vizează, în mare parte, chestiuni care „au fost reglementate pe perioada stării de urgenţă, care vor fi continuate pe perioada stării de alertă şi care necesită o reglementare la nivel de lege adoptată în Parlament”.

Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă.

sursa foto:playtech.ro

Exit mobile version