Nu este vreo urmă de îndoială că Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus avea ceva la bord când a făcut deja celebra afirmație legată de borș. Și probabil era vorba de un aperitiv, care se ia, de obicei, înaintea borșului. Unii dintre cei care au auzit declarația, au căutat, poate, (în lipsa unei traduceri conforme) un soi de metaforă în treba cu „borșul”. Sau s-au gândit , pur și simplu că femeia e nebună.
Nu este tocmai așa. Pentru că între ucraineni și ruși chiar există un război al borșului, și nu de la 24 martie 2022, nici măcar, poate, de la invadarea Crimeei, în 2014. Mult mai de dinainte.
Război la UNESCO
Nu putem spune „totul a început” (pentru că acel conflict exista de mult timp) , dar, cu siguranță, războiul a escaladat când, se pare, un bucătar cu multe diplome de la Kiev, J. Lopotenka, s-a supărat că peste tot, inclusiv în capitala Ucrainei, lumea denumea borșul ca pe o ciorbă rusească.
Așa că a luat o marmită cu borș și a pus-o pe tejgheaua (pardon, birourile) Ministerului Culturii din Ucraina, pentru a convinge oficialii să solicite Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a adăuga celebra ciorbă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial Mondial.
Lista cuprindea deja pizza napoletană, cafeaua arabică, gastronomie franceză, kimchi din Coreea de Nord, elemente de bucătărie mexicană și câte și mai câte bunătăți pe care încetăm să le numărăm dintr-o mult prea mare poftă. Așa că, de ce nu și borșul?
Ministerul a fost de acord și a indicat că se pregătește să înainteze o astfel de cerere la UNESCO pentru ca borșul să fie trecut pe lista UNESCO cît mai curând.
Imperiul contraatacă
Treaba asta se întâmpla prin noiembrie 2019.
Dar Moscova a reacționat în mod neașteptat la această mișcare.
„Borșul este un fel de mâncare național în multe țări, inclusiv în Rusia, Belarus, Ucraina, Polonia, România, Moldova și Lituania”, a declarat ambasada Rusiei în Statele Unite într-un mesaj pe Twitter.
Guvernul rus a mai declarat atunci pe contul său de Twitter că borșul este „unul dintre cele mai faimoase și îndrăgite simboluri ale mâncărurilor rusești și ale bucătăriei tradiționale”.
Și așa a început Războiul borșului. Așa a început oficial. Pentru că, neoficial, el, v-am spus, exista de mai multă vreme.
Puțină istorie. Secolul XVI și Borșul lui Stalin
Ucrainenii susțin că Borșul a fost menționat pentru prima dată în 1548 în jurnalul unui călător european, când a gustat această ciorbă într-o piață de lângă Kiev. Se spune că acest fel de mâncare a ajuns în Rusia mult mai târziu, cu persoane care au plecat din Ucraina.
Acestea au fost doar începuturile
Ucraina a fost mult timp strâns asociată cu Rusia – o mare parte din ea făcea parte din imperiul țarist, iar mai târziu toată Ucraina a devenit o republică sovietică.
Explicația pentru faptul că rușii se laudă cu borșul pare să fie următoarea: borșul a intrat cel mai probabil în curentul sovietic în epoca stalinistă ca urmare a unui efort concertat al Kremlinului.
În încercarea sa de colectivizare, Stalin l-ar fi însărcinat pe Comisarul său pentru alimentație, Anastas Mikoian, cu instituirea unei bucătării naționale sovietice prin legitimarea unor felul de mâncare din tot spațiul URSS. În 1939, el a publicat “Cartea mâncărurilor gustoase și sănătoase”, o carte de bucate standardizată, care a fost adesea făcută cadou cuplurilor proaspăt căsătorite din Uniunea Sovietică din partea Partidului Comunist.
Acolo este locul în care Mikoian a introdus, la Capitolul 6 („Supe”) celebrul borș. Conform cărții, borșul standard (sovietic să-i zicem) conține carne, sfeclă, varză, legume rădăcinoase, ceapă, pastă de roșii, oțet și zahăr, în timp ce borșul „ucrainean” conține carne, varză, cartofi, sfeclă, pastă de roșii, morcov, păstăi, ceapă, slănină , unt, oțet și usturoi, smântână și pătrunjel tocat. Rețeta ucraineană, încadrată acolo ca o iterație separată a versiunii standardizate, este, de fapt, de departe cea mai cunoscută în prezent, scrie Tabu.
Borșul Euromaidan
Tensiunile dintre Kiev și Moscova au persistat de zeci de ani după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.
În 2014, o revoltă pro-occidentală de la Kiev a răsturnat un guvern susținut de Kremlin, iar în același an Rusia a anexat peninsula Crimeea și a început să sprijine separatiștii din estul Ucrainei, ceea ce a dus la o intensificare bruscă a opoziției dintre cele două țări.
Până la urmă „Bătălia pentru Borș” este o formă de luptă pentru identitatea culturală.
„Înțărcăm bebelușii și îi hrănim în Borș.”
„Când am început să studiez mâncarea și bucătăria ucraineană, mi-am dat seama că nu există bucătăria ucraineană în Ucraina. Totul este sovietic”, a explicat un șef bucătar, J. Lopotenka. “Uniunea Sovietică a „înghițit” Ucraina, „a mestecat-o și a scuipat-o… Nu mai știm cine sau ce suntem”, s-a plâns bucătarul.
Cu toate acestea, potrivit lui, a rămas un fel de mâncare ucrainean, unul singur: ciorbă fiartă din sfeclă și varză. Borșul
“Borșul este a doua mea masă după laptele matern. Înțărcăm bebelușii și îi hrănim în Borș.”
Olena Shcerban, specialist ucrainean în etnologie și istorie, crede că ucrainenii nu știu prea multe despre istoria lor, așa că „le lipsește mândria” gastronomiei lor, spre deosebire de francezi sau italieni, scrie Tekdeeps.
„Borșul este o artă, borșul este o limbă, borșul este o cultură, borșul este istoria mea ucraineană”, a subliniat Shcerban, care organizeză de șapte ani un festival dedicat gastronomiei în orașul Opishnni.
Vi se pare ciudat? Poate puțin naționalist? Poate puțin mai mult? Ei bine, chiar așa se pune problema în Ucraina.
Foto Borș ucrainean cu sfeclă roșie/Jamila Cuisine
Totuși, cine are dreptate?
Potrivit lui Alex Kokcharov, un analist politic londonez, de origine belarusă, afirmația Rusiei cu privire la un astfel de preparat din Ucraina, întruchipează o tendință mult mai mare de opresiune istorică a Rusiei față de limba, politica și, mai ales, independența ucraineană. Potrivit lui toate încercările de până acum ale Rusiei să-și asume felul culinar nu sunt altceva decât „încercări repetate de însușire culturală din partea Moscovei”.
El a explicat că, deși „o serie de culturi pretind că borșul este al lor – Ucraina, Belarus, Polonia și Rusia – Ucraina are cea mai mare dreptate”.
Bătălia continuă în online
Bătălia pentru borș încă mai continuă online, mai ales în jurul definiției oficiale a ciorbei. Wikipedia ucraineană listează borsul ca fiind „găsit în bucătăriile naționale ucrainene, belarus, poloneze, lituane, iraniene și evreiești”, dar nu menționează bucătăria rusă.
Între timp, Wikipedia în limba rusă zice așa: „Borșul este un tip de ciorbă pe bază de sfeclă, aceasta oferindu-i o culoare roșie caracteristică. Un fel de mâncare tradițională a slavilor de est, este o ciorbă foarte comună în bucătăria ucraineană.”
Ar mai fi multe de spus despre Războiul borșului.
Și asta pentru că există multe versiuni ale poveștii câte rețete de borș sunt și câte bunici locuiesc în Europa de Est.
PS dacă doriți, avem și declarația Mariei Zaharova, subtitrată
Extrase din discurs
- Ei bine, tot ce era legat de etnie, de cultură a fost vizat în primă instanță. Chiar și cărțile de bucate, acestea au fost și ele interzise. De ce? Pentru nu aveai voie să împarți rețeta de borș. Nu aveai voie. Trebuia să aparțină doar unui singur grup. Doar unui grup, doar unui popor. Doar unei naționalități.
- Dar ca acesta să fie împărțit… astfel ca în fiecare oraș, în fiecare regiune, fiecare gospodină să poată să îl facă în felul său… Nu! N-au vrut să facă niciun compromis.
- Tocmai asta e despre ce vorbim – xenofobie, nazism! Extremism în toate formele” – spune reprezentanta MAE rus în fragmentul video.
Kirill Martinov, redactor-șef la nou-înființata Novaia Gazeta Europe (după ce redacția din Moscova a celui mai vechi ziar independent din Rusia, Novaia Gazeta, a fost nevoită să își suspende activitatea) sugerează că Zaharova ar fi fost în stare de ebrietate.
„Maria Zaharova a declarat că motivul războiului a fost că ucrainenii nu au vrut să împartă borșul cu ea. De asemenea, ea pare să fie complet beată”, a scris Martinov.
Foto Oksana Parafeniuk