Site icon Editia de Dimineata

Halucinant (sau poate nu). Biserica Ortodoxă Rusă și-ar fi construit o armată privată pentru a trimite mercenari să lupte în Ucraina

Biserica Ortodoxă Rusă ar construi o armată privată și ar trimite mercenari pentru a lupta în Ucraina. Batalioane militare private sub steagul Bisericii Ortodoxe ar fi în curs de pregătire în Rusia, scrie Czechia Posts.

Acestea se vor numi Crucea Sfântului Andrei, iar această armată privată va fi trimisă să lupte în Ucraina cu binecuvântarea patriarhului. Potrivit canalului rusesc Telegram Mash, acest lucru a fost anunțat de reprezentanții Bisericii Ortodoxe iar alte informații au fost făcute publice de Belcat sau cotidianul italian La Stampa.

Mercenarii ortodocși vor lupta „sub steagul” Bisericii Ortodoxe și vor face parte din armata rusă. Se spune că antrenamentul voluntarilor, conduși de soldați experimentați, a început deja.

Se pare că proiectul a fost schițat deja de prin 2017. Dar acum, în strânsă legătură cu războiul, intenția a căpătat o formă concretă.

Încă din septembrie, cel mai înalt reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse și Patriarhul Moscovei, Kirill, a declarat că „oricine moare pentru Rusia în lupta din Ucraina, toate păcatele sale vor fi iertate”. În timpul predicii de la slujbă, el i-a comparat pe soldații ruși cu Iisus Hristos, care s-a sacrificat pentru alții.

Exit mobile version