25 iunie 2024, 9:51

Hauser cântă, în iulie, la Arenele Romane

Hauser (2Cellos), alături de o orchestră, cântă pe 13 iulie la Arenele Romane din București, anunță Radio România București FM.

Concertul face parte din turneul mondial „Rebel with a Cello”.

Cunoscut publicului larg mai ales datorită activității din 2Cellos, Hauser este unul dintre cei mai apreciați și iubiți artiști ai scenei de muzică clasică și nu numai.

Hauser s-a născut în Croația într-o familie cu un dezvoltat background muzical.

A urcat pe scenele celor mai importante săli de concerte din lume, printre care Wigmore Hall sau Royal Albert Hall, susținând un concert chiar și în Palazzo Vecchio din Florența.

Talentul și modul său diferit de a vedea și interpreta muzica, a atras atenția și altor artiști de renume mondial, printre aceștia fiind și Elton John, alături de care Hauser a urcat pe scenă în repetate rânduri.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Accesul cu umbrele este interzis.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol