Site icon Editia de Dimineata

Hotelul de gheață de la Bâlea Lac, redeschis în cinstea Centenarului

Au început lucrările de la Bâlea Lac pentru realizarea vestitului hotel de gheață cunoscut și peste hotare. Deoarece proiectul inedit strânge anul mii de turiști, unii dornici să se cazeze și alții doar în vizită, acesta este construit anual încă din 2005. Anul acesta hotelul va fi dedicat Centenarului și restaurantul va purta numele „Regele Ferdinand I al României – Întregitorul”. În schimb camerele principale vor fi primi numele celor mai importante atracții turistice din Munții Făgăraș, toate acestea luând viață în jurul unei teme centrale „Frozen Love”. Nu va lipsi din peisaj nici biserica de gheață, care se realizează pentru al treilea an consecutiv.

Sursă foto: sibiu100.ro

Pentru ca toate aceste lucruri să fie posibile pe șantierul de la Bâlea Lac lucrările se fac la foc continuu. Toate acestea deoarece lucrările au fost începute cu o săptămână întârziere din cauza vremii. Indiferent de aceste impedimente termenul de finalizare pentru hotelul de gheață este 20 decembrie. Cei care se ocupă ca totul să fie gata la timp speră să fie cât mai rece deoarece pereții de gheață trebuie să fie de cel puțin 70 de centimetri grosime.

Sursă foto: europafm.ro

Începând cu anul 2005, în inima munţilor Făgăraş, este construit an de an, cel mai distins hotel al României, Hotelul de Gheaţă. După luni întregi de planificare, Hotelul de Gheaţă este clădit de către meseriaşi pricepuţi din judeţul Mureş care pot fi supranumiţi, îmblânzitori ai gheţii.Hotelul este cosntruit integral din zăpadă si din blocurile de gheaţă extrase din cel mai mare lac glaciar al Munţilor Făgăraş, Bâlea Lac. Aşadar, pentru a fi trainic, meseriaşii folosesc blocuri de gheaţă ce ajung la dimensiunea de 70 de centimetri şi cântaresc aproape 70 de kilograme. Însă condiţiile de lucru sunt unele aprige şi greu de îndurat. Temperaturile adesea sunt sub zero grade iar viscolul este cel mai vrednic duşman căruia constructorii îi fac faţă destoinic. În această atmosferă nordică un nou hotel se naşte în fiecare an, din materiale oferite doar de natură. În mai puţin de o lună artiştii gheţii reuşesc să înalţe un cămin pentru iubitorii de iarnă, iar munca lor este răsplătită prin vizita turiştilor, hotelul primind peste 8000 de oaspeţi anual. Hotelul de Gheaţă este rezultatul a luni întregi de planificări şi muncă ce culminează cu un hotel unic, rezistent o perioadă scurtă din an, dar care lasă satisfacţii uimitoare în urmă, atât pentru fondatori cât şi pentru oaspeţi. În fiecare an aici veţi găsi o nouă temă ce va face experienţa dumneavoastră şi mai spectaculoasă. Temele sunt transpuse şi aduse la viaţă prin ideile şi creativitatea sculptorilor, cei care reuşesc să transforme Hotelul de Gheaţă într-un unicat”, se arată într-o postare de pe pagina oficială a hotelului.

Sursă foto: ziaruldeiasi.ro

Despre locul de basm de la Bâlea Lac trebuie să menționăm că se află la altitudinea de 2034 metri înălțime și are o temperatură medie de două grade. Sezonul se deschide oficial pe data de 23 decembrie.

Lăsaţi-vă purtaţi de magia albă a acestui loc special, clădind noi amintiri şi experienţe de neuitat alături de cei dragi. Aşadar, dacă eşti un iubitor al poveştilor de iarnă inedite, te aşteptăm să ne vizitezi şi să scriem impreună povestea acestei ierni”, se arată într-un alt mesaj postat de reprezentanții hotelului.

 

 

Exit mobile version