5 august 2021, 6:34

Iașii lui Russo, la 1840: „Într-o clipă, făceai cunoștință cu zece popoare și călătoreai totodată în Franța, în Germania și în Orient”

„Priviți ca printr-o lanternă magică cum defilează rând pe rând toate aceste popoare, rase, caste, toate aceste clase amestecate la un loc, în costumul lor deosebit, de la bogatele blănuri de Orient până la pantalonul cu chingă, de la cizma ascuțită până la condurul turcesc de marochin roș ori galben, până la opincile grosolane ale daco-romanului…”

Iașul de acum mai bine de 180 de ani, cel străbătut și zugrăvit de Alecu Russo, era o lume pestriță, a contrastelor, nu din capriciile hazardului, ci mai degrabă o consecință a perioadele istorice diferite prin care a trecut, așa cum observa scriitorul.

Regulamentele administrației rusești, călătorii străini, temerari care s-au aventurat prin Moldova, sau „roiul acela de tineri care au petrecut în orașele europene în mijlocul unei vieți și al unor obiceiuri diametral opuse obiceiurilor și vieții liniștite și așezate din patria lor”, toți și toate, menționa Alecu Russo, „au schimbat fața” orașului și au introdus „alte vederi, alte idei și un alt fel de a privi lucrurile”. Scriitorul privea și nota:

Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi…

[…]

Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu micimea căsuțelor înalță cruci argintii; și deasupra crestei dimpotrivă un tufiș de copaci pe verdele câmpului stăpânește totul.

[…]

Orice iluzie însă încetează pe dată ce încerci a intra în dedalul acelor așa-zise străzi…

Iașii însuși este un monstruos amestec de clădiri masive ori elegante, de palate și de maghernițe împrejmuite de ogrăzi nemăsurate; pe ulițele lui furnică lucruri de la țară, lux îmbelșugat, echipaje repezi, livrele, toalete pariziene ori vieneze, zdrențe franco-moldave, fizionomii vesele, aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat.

„Iașii însuși este un monstruos amestec de clădiri masive ori elegante, de palate și de maghernițe împrejmuite de ogrăzi nemăsurate…” (Alecu Russo) | Orașul de odinioară, Sursă imagine: Iași orașul meu

Lupta necontenită „între bătrân și tânăr”

În acest tablou cu totul aparte, orașul ducea, „ca în orice țară pe cale de regenerare”, o veche și necontenită luptă „între bătrân și tânăr, între obiceiul căzut și veșted și inovația cutezătoare, plină de putere și de viață; o luptă de moarte între vechi și nou, în care biruința greu câștigată va fi a celui din urmă”.

Cei 60.000 de locuitori ai orașului, număr menționat de autor, erau diferiți „la vorbă, la port”, astfel că „un observator de moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și în Orient”.

Birjari, grădinari, zidari – lipovenii

Pe o uliță, dădeai de lipoveni, „vechi sectari pribegiți din Rusia […] oameni nalți, sălbatici la înfățișare, și au păstrat îmbrăcămintea, adică o bluză în cadriluri coborând peste niște pantaloni largi, ziși «pantaloni căzăcești», și poartă barba «mujicilor».

Ei erau birjari, grădinari, zidari și „beau foarte mult precum arată și o zicătoare moldovenească”.

Liniștit, „lucrând conștiincios”

Mai făceai câțiva pași, treceai o uliță și întâlneai „neamțul, liniștit și meșter, lucrând conștiincios, la perechea de ghete și care, neavând bere de Ratisbona, îi place totuși să tragă planuri de război pe masa umedă și judecă campaniile lui Napoleon, deșertându-și paharul de vin moldovenesc”.

„…lui îi trebuie aer; copil al lui Cincinatus, lui îi trebuie stuhul satului, îi trebuiesc boi, vaci, oi, turme mugitoare și plugul hrănitor.” (Alecu Russo) | Camil Ressu, Dimineața la arat

„Lui îi trebuie aer, stuhul satului, plugul hrănitor”

„Cu căciula pe-o ureche, nalt și voinic, cu vorba deschisă, pitorească și energică” se distingea repede în peisajul orașului „daco-romanul, care a păstrat de la părinții lui daci – îmbrăcămintea, iar de la romani – graiul”. Se vedea că nu era însă făcut pentru tihna orașului:

…lui îi trebuie aer; copil al lui Cincinatus, lui îi trebuie stuhul satului, îi trebuiesc boi, vaci, oi, turme mugitoare și plugul hrănitor. […]

În mișcări e domol; e liniștit, însă fără milă, brutal și sălbatic, ca un puhoi revărsat când se răscoală pentru dreptul lui; ca un miel, când știi cum să-l iai; ignorant nu din vina lui, ci din pricina unui lanț lung de împrejurări, păstrând totuși în ignoranța lui un bun-simț prețios și o judecată dreaptă; adesea filozof cu atât mai surprinzător, cu cât mai puțin te aștepți la așa ceva; ascunzând sub învelișul acesta, care pare gros la prima vedere, simțământul soartei lui nedrepte; de altfel slobod în critica lui, își strigă cu glas tare tânguirile.

Portul lui era simplu, așa cum îi erau și obiceiurile. O cămașă lungi „cu mâneci slobode i se coboară până deasupra genunchiului”, și în picioare poartă „cele dintâi încălțări pe care le-au născocit ciubotarii pământești, opincile străvechi”. Un suman scurt și strâmt „dintr-o stofă de lână impermeabilă, pe care o fabrică ei singuri” îl apăra în vreme rea, iar cojocul, din blană de oală cusută și „înflorită cu roș și galben” îi ținea de cald în zilele geroase de iarnă.

„… și care totuși nu ascunde totdeauna amatorilor o față albă, fragedă, obrajii rumeori, ochii vii…” (Alecu Russo) | Nicolae Grigorescu, Țărancă din Muscel

„Zâmbetul rușinos și cochet al țărancelor”

Lângă el, „umblă femeia lui, cu capul îmbrobodit cu un ștergar lung, pe care biserica îl impune în clipa solemnă a cununiei, și care totuși nu ascunde totdeauna amatorilor o față albă, fragedă, obrajii rumeori, ochii vii, smalțul curat al dinților și zâmbetul rușinos și cochet al țărancelor”.

Fetele se recunoșteau tocmai prin faptul că nu purtau nimic pe cap – un drept pe care, menționa scriitorul, „abia așteaptă să-l piardă”:

Îmbrăcămintea ș-a unora ș-a altora se alcătuiește dintr-o cămașă foarte curată, lungă până la glezne; o bârneață le încinge mijlocul, scoțând și rotunjind sâni elastici, și prinzând o catrință închisă la culoare, așezată cu meșteșug și așa de strânsă pe șolduri, încât le zugrăvește foarte bine toate formele bogate. Un picior când micuț, când mare, după capriciul naturii, de obicei gol, intră într-un papuc. Cercei, șiraguri de hurmuz, amestecate cu salbe, fac parte din găteala lor.

„…nenorocit și gol, trăind totuși vesel și fără grijă sub cortul nomad, furând, cântând din scripcă prin crâșme, necunoscând altă religie și altă patrie decât șatra și cerul”. (Alecu Russo) | Nicolae Grigorescu, Laie de țigani, 1870 – 1875, Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României / via Wikipedia, domeniu public

Poporul „cel ciudat, trăind vesel și fără grijă sub cortul nomad”

Din pitorescul oraș, nu lipseau „copiii faraonilor, enigmaticii egipteni, ori bohemieni, cum le zic franțujii, gitanos, zingari în spaniolește, țigani pe moldovenește […] cu fețele arse și întunecate, vorbind pe nas, cu pieptul descoperit, nepurtând alt veșmânt decât ceea ce trebuie pentru a nu călca cele dintâi principii ale buneicuviințe […] popor ciudat cu care viețuim de veacuri fără să-l cunoaștem încă, nenorocit și gol, trăind totuși vesel și fără grijă sub cortul nomad, furând, cântând din scripcă prin crâșme, necunoscând altă religie și altă patrie decât șatra și cerul”.

Printre aceștia, sunt presărați, „pe ici, pe colo, mii de indivizi, greci, sârbi, bulgari, neamuri corcite”, care sunt băcani, pitari, hangii.

„Locuitorul Iașilor este — cel puțin așa crede el — adânc blazat față de toate…” (Alecu Russo) | Târg în Iași, 1845, litografie de J. Rey

„Boala plictisului” și lumea aparte a boierilor cei bătrâni

Cel care trăia în Iașii lui Russo de la 1840 mai avea ceva:

Locuitorul Iașilor este — cel puțin așa crede el — adânc blazat față de toate, fără a cunoaște ce-l înconjoară și fără a se cunoaște pe el însuși: boala plictisului îl chinuiește! […] Cu aerul respiri lenea și letargia; facultățile adorm ș-ajungi ca și ceilalți: mașini care umblă, beau, dorm, vorbesc de rău — ș-atâta tot.

Tinerii școliți în străinătate și reîntorși pe meleagurile natale se confruntă cu vechile mentalități. Se văd „obligați de respectul față de vârstnici să-și ascundă frecvent convingerile, riscând până la urmă să și le piardă cu totul”, comenta Ștefan Cazimir în Alfabetul de tranziție. Alecu Russo observa și nota:

În nici un oraș din lume nu s-ar putea aplica mai bine vorba: a căuta să-ți omori vremea. Cei dintâi tineri veniți din Franța și Germania au pus în mișcare societatea noastră și au căutat să răspândească o primă și slabă scânteie de lumină. Dar o societate pe care au consacrat-o veacurile nu se preface așa de repede. Boierii cei bătrâni, lume aparte, țin la obieceiurile vechi, cum ținem noi la obiceiurile nouă, cu putere, cu disperarea unei cauze amenințate de apropiată și inevitabilă descompunere.

[…]

Ca ultimă lovitură de măciucă, bătrânii repetă cu emfază fiilor și nepoților cum că nu știu nimica. «Ați deprins și voi două-trei vorbe franțuzești și vă credeți învățați!» Asta o spun pe tonul demnității unui mare senior.

Boierii cei bătrâni, în afară de tribunale, de partida de wist și de macaua prea iubită, la care își ruinează familiile, mângâindu-și cu plăcere bărbile lungi, iar cei mai tineri răsucindu-și mustața — sunt nuli pentru societate; se mulțumesc să fumeze ciubuc după ciubuc, să ia dimineața și după somnul de după prânz dulceți (minunat obicei!) și să soarbă cafeaua turcească.

„Un ridicol ori o dramă”

Acel Iași, conchidea Alecu Russo, în fiecare colț putea ascunde, pentru cel curios, câte o poveste:

Noi aicea n-am arătat decât trăsăturile izbitoare, colțurile clădirii. Dacă nefăcând altceva nimic, aș avea putința să mă ocup eu cu asta, nu-i stradă, nu-i casă, fie nobilă, fie de rând, nu-i om care nu mi-ar pune la îndemână un ridicol ori o lature poetică, o virtute ori o absurditate, un roman serios ori o farsă, o dramă ori o elegie.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Isabela

    17 iulie

    Excelent! Mulțumesc!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.