CITIRE

„Iată, a venit și «carul cu minciunile»”

„Iată, a venit și «carul cu minciunile»”

Născut în ultima zi a lunii decembrie din anul 1842, sau poate în prima zi din anul următor, Iacob Negruzzi, numit Jacques ori Iacopo, a fost al doilea fiu al unui mare boier, cu titlul de postelnic. Tatăl lui, Costache Negruzzi, un scriitor talentat, cel numit părintele nuvelei românești, s-a îngrijit să le asigure copiilor (a avut patru, trei băieți și o fată) o educație aleasă. Când băiatul a împlinit zece ani, tatăl lui l-a trimis în Germania, unde se afla și Leon, fratele lui mai mare cu doi ani, care a studia medicina. Acolo, Iacob a făcut liceul și a continuat cu studii universitare, în urma cărora, în 1863, a obținut diploma de doctor în drept.

S-a întors în țară în plină tinerețe și a fost angajat profesor de drept la Universitatea din Iași, după care a ajuns decan, în 1866, când, scria el, „nu erau nici profesori, nici studenți, nici local, ci numai numele Universitate”. După 20 de ani,  s-a mutat la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, de unde a ieșit la pensie.

Numele lui va rămâne însă pe veci legat de cel al societății culturale Junimea, pe care a înființat-o alături de alți patru tineri, toți cu studii superioare în Occident: Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti. Și, la fel, de Convorbiri literare, revistă editată de Junimea, ce a apărut la Iași, între 1867 și 1886, apoi la București, până în 1944. Din 1996, la Iași se publică noua serie a revistei.

Cei cinci care au înființat Junimea

Despre momentul înființării societății, junimiștii nu au reușit niciodată să stabilească o dată exactă și a rămas celebră povestea pe care Gheorghe Panu a scris-o în Amintiri de la Junimea. El spunea că, la fiecare banchet de aniversare a Junimii, Iacob Negruzzi avea „specialitatea ca să stabilească în mod exact data întemeierei Junimei și totuși în curs de vre’o 14 ani nu a reușit complect să o stabilească”. Pentru că, ne spune domnul Panu, în momentul în care zicea o zi, o lună, un an, se găseau tot felul de voci care dezmințeau când una, când alta, așa că „oratorul obosit și dominat de un tumult asurzitor, era nevoit să se așeze și să renunțe”.

Mărul discordiei lor s-a aplanat când Vasile Pogor a venit cu o idee ce a fost aplaudată și a rămas consacrată: „Eu propun să votați următoarea dată asupra căreia cred că avem sa convenim cu toții… Să convenim, domnilor, că originile Junimei se perd în noaptea timpurilor…”

Tot Gheorghe Panu povestea cum a ajuns la Junimea, cu toate că avea „alte idei de politică” și îi atacase în articole pe Maiorescu sau pe Negruzzi. La Junimea însă, spunea istoricul Xenopol, nu se face politică: „Este mai cu seamă Pogor, care cum aude pe Jacques Negruți sau pe Nicu Gane că iau vorbă de politică, imediat ia câte o pernă și le-o aruncă în cap”.

Iacob Negruzzi

Despre firea lui Iacob Negruzzi, aflăm câte ceva tot de la istoricul Alexandru D. Xenopol prin amintirile scrise de Gheorghe Panu. El spunea: „Cât despre Jacques Negruți, este drept că-i mai pătimaș, însă are și el o patimă, mai mare de cât toate, aceea de a avea cât se poate mai mulți colaboratori la Convorbirele literare. E destul să-i dai un articol la Convorbiri, ca să se împace cu tine pentru tot restul vieței.”

Junimea a avut întotdeauna o regulă celebră. Principiul după care funcționa societatea era simplu, Entre qui veut, reste qui peut, adică „Intră cine vrea, rămâne cine poate”.

Iacob Negruzzi nu a fost înzestrat cu aptitudinea tatălui său de a scrie cu măiestrie (deși avea pretenția asta), așa că nu a lăsat o operă de prea mare „însemnătate literară”. A fost în schimb un excelent observator și bun organizator. A folosit aceste calități pentru a detecta cu fină și rară intuiție talentul altuia. S-a ocupat mulți ani de revista Convorbiri literare, unde au publicat scriitori deja consacrați, însă mulți și-au făcut debutul literar cu ajutorul lui.

Bietul Negruzzi nu era lăsat nici să citească la reuniunile Junimii textele altora, fiindcă Vasile Pogor sărea și îi zicea că „glasul lui samănă cu zornăitul de stricare de geamuri”. Dar era „tare în anecdote”. Lui Iacob Negruzzi i se spunea la Junimea carul cu minciunile, poreclă dată de cel care le-a dat tuturor una, Vasile Pogor.

Leon și Iacob Negruzzi

Gheorghe Panu povestește în Amintirile lui de unde i s-a tras lui Negruzzi porecla.

„Între cei întâi care veneau la Junimea era d. Iacob Negruți. Când intra, începea a istorisi tot ce auzise, văzuse, cetise în timpul săptămânei, și acestea le spunea cu haz, cu spirit, exagerându-le astfel încât nu le mai cunoșteai dacă le știai și tu. Începea cu cele ce se petrecuseră în Iași, în politică, la tribunal, pe stradă, în gazetele ieșene. De acolo, trecea la anecdotele aflate la București, precum și la cele ce i se mai spusese de prin diferite părți. Nimic nu găsea grație înaintea vervei lui: spunea, clevetea, ridiculiza aproape totul. Noi ascultam cu mare plăcere și făceam mare haz. Se întâmpla câteodată, foarte rar, ca d. Iacob Negruți să vină mai târziu; atunci până la deschiderea ședinței nu era nici o animație. De odată se deschidea ușa și d. Negruți apărea. D. Pogor striga: – Iată, a venit și carul cu minciunile, hai descarcă-le că suntem grăbiți!”

Eugen Lovinescu l-a numit pe Iacob Negruzzi un „gospodar al vieții culturale”, pentru pasiunea lui de a găsi noi și noi scriitori cu har și a-i publica, mulți dintre aceștia devenind cei mai cunoscuți și citiți.

A scris și el poezii, satire, teatru, dar probabil că una dintre cele mai savuroase scrieri este cea despre Junimea și oamenii pe care i-a întâlnit acolo. A numit-o Amintiri din Junimea și este o carte în care cititorul descoperă scriitori și oameni de cultură din perioada lui, oameni pe care i-a cunoscut. A observat cu finețe caractere și cu umor și ironie a povestit o varietate de întâmplări.

Casa memorială Costache Negruzzi de la Hermeziu, Iași, unde s-a născut și Iacob

Prima întâlnire a lui Iacob Negruzzi cu Vasile Pogor o povestește cu detalii și spirit. De la el aflăm amănunte, cum că Pogor (care a fost de mai multe ori primar în Iași) era mic de stat, cu ochi mari, vii, se așeza strâmb pe scaun, stătea cu picioarele pe canapele, avea o natură deplin nepăsătoare față de viața reală și făcea glume pe seama tuturor. Pe scurt, la prima întâlnire Pogor i-a displăcut total tânărului Negruzzi, tocmai întors din Germania unde învățase să aibă respect pentru „formele și convențiile sociale”, cum zicea el. La plecare, i-a spus tatălui său despre această primă impresie formată: „Curios om e acesta, mi s-a părut și obraznic și cam într-o doagă.”

La prima întâlnire nici Maiorescu nu l-a impresionat pe tânărul Negruzzi. Maiorescu a fost descris ca un om indiferent și rece și care i-a vorbit „cum se vorbește unui tânăr fără importanță”. Cu timpul, Iacob Negruzzi și-a schimbat complet sentimentele față de cei doi. Din amintirile lui Iacob Negruzzi putem învăța câte ceva despre prime întâlniri, mai ales dacă obișnuim să rămânem doar la prima impresie.

„Efectul ce-mi făcură la început Maiorescu, și Pogor – acei cu care mai târziu m-am împrietenit atât de mult – a fost fără îndoială rău, oricât s-ar zice că întâia impresiune este cea hotărâtoare.”

 


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.