CITIRE

„Îi voi urma exemplul.” Ultima zi a familiei Goebb...

„Îi voi urma exemplul.” Ultima zi a familiei Goebbels

„Repetă o minciună suficient de des și devine un adevăr”, este una dintre legile propagandei de cele mai multe ori atribuită nazistului Joseph Goebbels. Înfocat susținător al ideologiei naziste, Goebbels a fost printre colaboratorii cei mai apropiați ai lui Hitler și ministru al propagandei celui de-Al Treilea Reich, cum mai era numită Germania nazistă (Drittes Reich, Al Treilea Imperiu), fiind responsabil cu prezentarea unei imagini favorabile a regimului nazist.

Născut în anul 1897, în Germania, Joseph Goebbels a studiat literatura și istoria și a lucrat ca jurnalist și ca angajat al unor instituții financiare. În ciuda faptului că avea o înălțime mică pentru un bărbat, 1.65 metri, și se născuse cu o malformație congenitală la piciorul drept – susținea că a dobândit-o în urma unei răni din timpul Primului Război Mondial, unde, de fapt, nu a participat, fiind respins tocmai din cauza acelei malformații – a avut o viață plină de aventuri amoroase. Cucerea imediat cu simțul umorului, cu o inteligență rafinată și un farmec natural și, la fel de repede, devenea, pentru alții, un bărbat urât și detestat.

Joseph Goebbels în 1916 | Sursa: Wikipedia, Public Domain

Joseph Goebbels în 1916 | Sursa: Wikipedia, Public Domain

Când Goebbels ajunsese la prima lui tinerețe, Germania încerca să-și revină după Primul Război Mondial. Într-o astfel de conjunctură, a fost vrăjit, ca mulți alții în acele timpuri, de discursul unui austriac. A intrat în rândurile naziștilor și, ușor, a tot avansat, până când i-a atras atenția liderului. A devenit unul dintre oamenii lui de încredere și i s-a dedicat cu loialitate. O trăsătură care, în sens general și moral, e demnă de laudă. Nu însă atunci când este vorba de a fi loial unei cauze sau persoane rele.

„Nimeni nu ar trebui să-și piardă curajul. Numai cel care gândește că este pierdut, este pierdut.” – dintr-un discurs al lui Joseph Goebbels ținut în seara de Anul Nou, anul 1934, extras din Scrieri și eseuri (acces public, varianta în limba engleză)

În 1930, Goebbels a ajuns șeful partidului în Berlin. În acea perioadă, tânăra Johanna Maria Magdalena (Magda) Quandt s-a înscris în partid, inițial într-o filială locală, de unde a fost transferată la Berlin, pentru a se ocupa de documentale personale ale lui Goebbels. La 20 de ani, câți avea în 1921, Magda se căsătorise cu un om de afaceri, Gunther Quandt, atunci în vârstă avea 40 de ani.

Când a ajuns în Berlin, Magda era divorțată de puțin timp și avea în custodie băiatul ei de nouă ani. Lui Goebbels nu i-a luat mult să o cucerească și, după câteva luni, cei doi s-au căsătorit. Cavaler de onoare și martor le-a fost Hitler.

Nunta lui Joseph Goebbels cu Magda Quandt, 4 ianuarie 1931. Harald, care avea atunci 9 ani, era băiatul pe care Magda l-a avut din căsătoria anterioară. În spate, cu pălărie, este Hitler. | Sursa: Wikipedia, Public Domain

Nunta lui Joseph Goebbels cu Magda Quandt, 4 ianuarie 1931. Harald, care avea atunci 9 ani, era băiatul pe care Magda l-a avut din căsătoria anterioară. În spate, cu pălărie, este Hitler. | Sursa: Wikipedia, Public Domain

Fiul ei din mariajul anterior, Harald, a fost și el repede vrăjit de tatăl lui vitreg. În urma divorțului, Magda acceptase ca, în cazul în care se va recăsători, custodia băiatului să revină fostului soț. În 1933, când naziștii au câștigat puterea, Goebbels s-a folosit de influența lui ca ministru pentru a-l determina pe Gunther Quandt să renunțe la această obligație. Acesta a fost de acord și Harald a locuit în continuare cu mama lui și cu noul lui tată.

La opt luni după nuntă, s-a născut primul lor copil, Helga. Au urmat Hildegard, Helmut (singurul lor băiat), Holdine, Hedwig, Heidrun. Toți au primit nume care aveau prima inițială H. H de la Hitler, spun mulți, deși nu există dovezi scrise că ar fi așa.

Suita de copii nu l-a făcut însă pe Goebbels să se oprească de la alte cuceriri și, după câțiva ani, au ajuns în pragul divorțului, în momentul în care șeful propagandei se gândea să-și abandoneze familia după ce se îndrăgostise de o actriță. Hitler intervenise, în primul rând pentru a nu fi șifonată imaginea partidului, fiind implicat într-un scandal un personaj important.

Le-a cerut să dea impresia unei familii trainice, cel puțin în public, și a fost de acord să o lase pe Magda să divorțeze dacă, după un an de despărțire de soțul ei, ea ar mai fi dorit asta. În acel an, însă, Goebbels a devenit în mod miraculos un tată și un soț model și, în cele din urmă, divorțul nu a mai avut loc. Dimpotrivă, după acea perioadă, s-a născut ultimul lor copil, numit „copilul împăcării”.

Implicarea lui Hitler a avut și un scop personal. Se pare că vedea în Goebbels un prieten apropiat și ținea la familia lui, în special la copii. Blonzi și cu ochi albaștri, aceștia erau văzuți ca vlăstare desăvârșite ale prototipului rasei pure ariene.

Helga, se spune, a fost preferata lui și există mai multe fotografii cu cei doi.

Adolf Hitler și Helga, primul copil al soților Goebbels | Sursa: Rare Historical Photos

Adolf Hitler și Helga, primul copil al soților Goebbels | Sursa: Rare Historical Photos

În ultimele luni de război, articolele și discursurile lui Goebbels sunau tot mai apocaliptic și fantasmagoric.

„Rar în istoria s-a pomenit un popor mai curajos care să se lupte pentru viața lui și să se confrunte cu teste atât de îngrozitoare cum a făcut-o poporul german în acest război. Îndurăm o soartă grea deoarece luptăm pentru o cauză bună și suntem chemați să îndurăm cu vitejie bătălia pentru a atinge măreția.”

La începutul anului 1945, când nu mai putea ascunde înfrângerea, rostea: „Pentru noi, nu mai există poduri. Nu putem merge înapoi, dar nici nu vrem să mergem înapoi. Suntem obligați la măsuri extreme…”

În aprilie 1945, când Armata Roșie s-a aflat la porțile Berlinului, Goebbels și-a luat soția și copiii și i-a dus în buncărul lui Hitler. I-a spus viceamiralului Hans-Erich Voss, potrivit mărturisirilor acestuia, că nu avea intenția nici să se predea, nici să scape. „Am fost ministrul propagandei și am făcut cea mai agresivă campanie împotriva Uniunii Sovietice, nu mă vor ierta niciodată”, a declarat mai târziu Hans-Erich Voss că i-ar fi spus Goebbels în momentul în care știa că vor fi învinși.

Tot Voss a relatat mai târziu că, atunci când Goebbels a aflat că Hitler și-a luat viața, a fost foarte abătut și a spus: „E un mare păcat că un astfel de bărbat nu mai este printre noi. Dar nu mai e nimic de făcut. Pentru noi, totul e pierdut acum și tot ce ne-a rămas este ceea ce a ales Hitler. Îi voi urma exemplul”.

La fel de fanatică, Magda Goebbels nu a ezitat să-și însoțească soțul și pe Hitler și să fie gata de a-și lua viața. În mințile soților Goebbels, a muri alături de Hitler a fost gestul suprem al loialității, dar și singurul mod de a nu cădea în mâna învingătorilor.

Magda și Joseph Goebbels cu Adolf Hitler | Sursa: The Guardian

Magda și Joseph Goebbels cu Adolf Hitler | Sursa: The Guardian

După mai bine de o jumătate de veac de la acel moment, un procuror a descoperit o arhivă ce includea mărturisirea doctorului Helmut Hunz, care a ajutat familia Goebbels să-i omoare pe cei șase copii ai lor. Această descoperire, comenta procurorul, a arătat cum o mamă a putut să devină atât de pervertită de nazism încât să-și ucidă copiii, cu toate că ar fi putut să-i scoată din Berlin.

Potrivit mărturisirii făcute ulterior de Helmut Hunz, dentist, spre sfârșitul lunii aprilie din anul 1945, Magda s-a întâlnit cu el și i-a spus: „Am nevoie de ajutorul tău ca să-i omor pe copii”. El a declarat că a refuzat-o, motivând că nu este responsabilitatea lui. „A insistat și mi-a spus că nu mai este o rugăminte ci un ordin de la Hitler”, trecând la amenințarea cu moartea în cazul în care nu executa ceea ce i se cerea.

În ziua de 1 mai, Helmut Hunz le-a făcut celor șase copii ai familiei Goebbels injecții cu morfină. Când au fost inconștienți, fiecăruia i s-a pus în gură o fiolă cu cianură. Potrivit mărturiei lui Hunz, el le-a dat injecțiile însă medicul personal al lui Hitler a fost adus și le-a administrat cianura. Între primul și ultimul născut era o diferență de opt ani. În ziua morții, Helga avea 12 ani, iar Heidrun – patru ani.

Imediat după moartea copiilor, Magda și Joseph Goebbels s-au sinucis. O variantă spune că Goebbels s-a împușcat și soția lui a luat otravă. O altă versiune, așa cum a fost prezentată în filmul Downfall, Goebbels a împușcat-o mai întâi pe Magda, apoi s-a împușcat și el.

Trupurile lor au fost apoi duse într-un crater produs de un obuz pentru a fi arse. Lipsa combustibilului a făcut să fie arse doar parțial și au fost ușor identificate. Rămășițele pământești ale familiei Goebbels, ale lui Hitler și ale Evei Braun (partenera de viață a lui Hitler și soția lui, pentru aproximativ 40 de ore – înainte de a se sinucide, cei doi s-au căsătorit) au fost înmormântate împreună, într-un loc ținut secret de sovietici. Au fost apoi de mai multe ori exhumate și reîngropate în alt loc. În 1970, directorul KGB a autorizat distrugerea rămășițelor. Au fost dezgropate, incinerate și cenușa aruncată într-un râu.

Harald cu patru dintre surorile lui dinspre mamă, 1942 | Sursa: YouTube

Harald cu patru dintre surorile lui dinspre mamă, 1942 | Sursa: YouTube

Băiatul Magdei din prima căsătorie a fost singurul care a supraviețuit, deoarece era înrolat în Luftwaffe, flota aeriană înființată de Hitler în timpul războiului. În 1944, el a fost luat prizonier de război și se afla într-un lagăr când i s-a dat vestea despre mama lui și restul familiei.

A fost eliberat în 1947 și a lucrat cu tatăl lui biologic pentru a repune pe picioare afacerile. Printre cele peste 200 de companii înființate de Gunther Quandt, a fost și cea cunoscută ulterior cu numele Bayerische Motoren Werke AG (BMW). În 1954, după moartea tatălui său, Harald a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din Germania de Vest. Harald a murit la 45 de ani, după ce avionul lui personal s-a prăbușit, și le-a lăsat copiilor o avere de peste 1,5 miliarde mărci germane. În prezent, averea moștenitorilor familiei Quandt a ajuns la peste șase miliarde de dolari.

În timpul Holocaustului, numărul copiilor (care aveau până în ziua morții 16 ani) uciși de naziști în lagăre a fost de peste un milion, din totalul de șase milioane de vieți omenești. Copiii născuți în lagărele naziste au fost de cele mai multe ori omorâți imediat.

Foto Cover: Magda și Joseph Goebbels cu cei șase copii ai lor și, în spate, în uniformă, Harald. Este una dintre celebrele imagini manipulate, deoarece, atunci când a fost făcută fotografia, Harald era în armată. El a fost adăuga mai târziu în imagine. | Sursa: Wikipedia


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.