Site icon Editia de Dimineata

Il Volo la București și Cluj. Program și reguli de acces

Celebrul trio italian Il Volo revine în România pentru două concerte excepționale care vor avea loc peste numai câteva zile. Echipele de organizare și de producţie fac pregătirile necesare şi se ocupă cu strictețe de condițiile impuse de managementul artistic atât în ceea ce privește transportul, cazarea și regimul alimentar al artiştilor, cât și aspectele tehnice menite să le ofere spectatorilor o seară muzicală de neuitat.

Cu peste 100 de concerte, programul turneului mondial „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE” cuprinde două reprezentații inedite în țara noastră ce vor avea loc sâmbătă, 16 iulie, la Sala Palatului București, iar luni, 18 iulie, la BT Arena din Cluj-Napoca.

Pe scena Sălii Palatului din București, trupa Il Volo va concerta alături de Orchestra Metropolitană București condusă de dirijorul și orchestratorul Daniel Jinga, iar la reprezentația de la BT Arena, acompaniamentul muzical va fi asigurat de instrumentiștii New Hope Orchestra sub bagheta dirijorului Flaviu Mogoșan.

Spectacol de două ore

Timp de două ore, spectatorii vor fi purtați într-o călătorie copleșitoare în arta marelui compozitor italian Ennio Morricone presărată cu cele mai apreciate melodii din repertoriul grupului Il Volo sau compoziții muzicale universale, precum „Nessun Dorma”, „All by myself”, „My Way”, „Delilah”, „Un amore cosi grande”, „La donna e mobile”„Caruso”,  sau „Volare”. Muzica de film inconfundabilă a unuia dintre cei mai mari compozitori și dirijori ai secolului XX, Ennio Morricone, melodiile de succes sau ariile de operă care au făcut înconjurul lumii și au scris pagini importante în istoria muzicii clasice și moderne vor fi apreciate de spectatorii care au ales să ia parte la unul dintre cele mai reușite concerte din sezonul estival.

Ultimele bilete rămase disponibile pot fi achiziționate din rețeaua Eventim.ro sau online prin accesarea acestui link: https://bit.ly/3AdR0A3

Din dorința de a le oferi spectatorilor o experiență cât mai plăcută, organizatorii concertelor vin în întâmpinarea participanților cu informații despre programul evenimentului, precum și cu o serie de reguli de acces.

Program concert:

Concertele de la București și Cluj-Napoca vor începe la ora specificată pe biletul de acces, respectiv ora 20:00.

Accesul în sala de spectacol se va face începând cu ora 19:00, prin urmare, organizatorii le recomandă participanților să vină mai devreme pentru ca accesul să se desfășoare în condiții optime și pentru a evita aglomerarea zonelor de acces.

Accesul la concert este permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Biletul trebuie păstrat pe toată durata concertului. Toți spectatorii sunt rugați să păstreze permanent biletele asupra lor. După ce s-a făcut accesul, dacă părăsesc incinta sălii de spectacol, spectatorii nu vor mai putea reveni la concert decât dacă își achiziționează din nou bilet.

Se recomandă masca!

Având în vedere creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV2 raportate în ultimele zile, se recomandă purtarea măștii de protecție pe toată durata concertului.

În zona de concert nu este permis accesul cu: băuturi şi produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locaţiei, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanţuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căşti de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel.

Pentru siguranţa publicului şi pentru buna desfăşurare a evenimentului, la momentul accesului în locație participanţii sunt, de asemenea, rugaţi să se supună controlului corporal amănunţit la cererea agenţilor de securitate.

Copiii cu vârsta de până la 3 ani vor avea acces gratuit dacă sunt respectate condițiile de mai jos:

Minorilor cu vârsta de peste 3 ani li se va permite accesul în incinta sălii doar pe baza unui bilet valid.

 

Exit mobile version