18 septembrie 2021, 16:36

Impresiile unui călător mereu grăbit. O ședere la Iași, în anul 1836

Pe un drum de vreascuri, am intrat în oraș, unde oteluri mari, masive, unele într-un stil într-adevăr frumos, stau alături de casele cele mai mici de lemn. În străzi era o învălmășeală plină de viață, multe trăsuri, mulți pietoni.

În 1836, în timpul unor călătorii în mai multe țări din Europa, Karl Otto Ludwig von Arnim a ajuns și în Moldova și Bucovina. Cărțile lui de călătorie publicate între anii 1837 și 1850, la Berlin, cu titlul original Flüchtigen Bemerkungen eines flüchtigen Reisenden au fost mult apreciate în epocă.

După un veac de la călătoria lui von Arnim în Moldova, partea dedicată șederii la Iași a fost prima dată tradusă în limba română de Eugen I. Păunel, după original, Observații fugare ale unui călător fugar.

În prezentarea lui Eugen I. Păunel, care a fost și director al Bibliotecii Universității din Cernăuți, sunt câteva detalii legate de familia von Arnim, un neam de „nobili și conți ce a ilustrat istoria Branderburgului și a Prusiei prin mai multe figuri de generali și oameni de stat”. Despre Karl von Arnim, Eugen I. Păunel nota că „i-a fost sortită o existență mai modestă, cu o rezonanță mai puțin puternică”.

Primul volum din seria călătoriilor lui Karl Otto Ludwig von Arnim în Europa a fost publicat la Berlin în 1837

Diplomație, teatru, călătorii

Născut în Berlin la 1 august 1779, Karl von Arnim a făcut „studii la școlile înalte de la Halle și Göttingen”. A fost atașat al legației din Prusia de la Stockholm și a ajuns și director al teatrului regal din Berlin, atunci capitala Prusiei.

Călătoriile au fost „pasiunea vieții sale”, scria Eugen I. Păunel și preciza că „de la 1835 până la 1846, a cutreierat Europa meridională, fixându-și impresiile culese prin țările străine într-o operă compusă din șase părți”.

Karl von Arnim a murit tot în orașul unde s-a născut, la vârsta de 81 de ani. Anumite detalii din viața lui au fost comparate, nu întâmplător, cu câteva aspecte din biografia lui Vasile Alecsandri – și acesta a lucrat în diplomație, a fost director de teatru și a avut pasiunea călătoriilor.

Instruit, sec, lipsit de fantezie

Cărțile de călătorie au menirea să dezvăluie, mai mult sau mai puțin, și firea călătorului. În ceea ce-l privește pe von Arnim, acesta este, după cum l-a descoperit Eugen I. Păunel, „un om instruit” care nu a uitat ce a învățat la școală din clasici.

Ce mai spune Eugen I. Păunel despre călătorul fugar, așa cum l-a intuit din Observațiile fugare:

E citit, a studiat temeinic literatura germană, stăpânește destul de bine limbile și literaturile franceză, engleză și italiană, e abundent în citate, îi place să etaleze cât de mult din cunoștințele sale, se dă drept cunoscător de arheologie, cu toate că râde de alții cari fac la fel, debutează pe alocuri și ca filozof; a călătorit mult prin Europa – cum însă a frecventat pretutindeni în primul rând societatea compatrioților, nu pătrunde destul de adânc în felul deosebit al țărilor prin care trece.

E doar corect și sec, lipsit de fantezie și avânt, declarând că sclavia ar oferi avantaje pentru robi și găsește că nu se face un rău dacă cineva își duce acasă, drept amintiri, chiar statui sau columne întregi din templele antice.

Amintiri din călătorii. Această opinie a lui von Arnim a fost exprimată, fără însă a pomeni vreun nume, pentru a-l apăra pe Thomas Bruce, al VII-lea conte de Elgin și al XI-lea conte de Kincardine (1766 – 1841), nobil și diplomat scoțian, care, din călătoriile lui prin Grecia, a luat din templul dedicat zeiței Atena, Partenonul, sculpturi antice pe care le-a transportat la Londra. Ulterior, colecția a fost expusă la British Museum.

Von Arnim, însă, „e prea mândru de situația lui, petrecerea prin cercurile înalt puse i se pare a fi lucrul principal în călătoriile sale, astfel încât multe pasagii sunt reportaje asupra vieții mondene din orașele pe care le vizitează. Stilul e impersonal, nu e original, povestește ca și când ar ține o lecție unui elev, încredințat creșterii sale”.

O vedere a Iașilor, după un desen de M. Bouquet din colecția Sion a Bibliotecii Universității din Cluj

O carantină specială

La 18 mai, din Constantinopole, a călătorit, într-o companie aleasă, cu vaporul la Varna, iar la 20 mai „toată societatea ajunge teafără la Sulina, intrând în matca Dunării”.

Călătoria s-a încheiat, un timp, la Galați, „unde îi amenință spaima turiștilor de atunci”, cele 14 zile de carantină. O intervenție pe lângă consulul Prusiei din Iași și-a „arătat repede efectele binefăcătoare” și, la ordinul domnitorului, timpul de carantină s-a redus cu câteva zile pentru diplomat și alți călători de seamă.

În drum spre Iași, înainte de intrarea în oraș, a fost întâmpinat de consulul Kuch, autor și el al unei descrieri a situației din Moldova din anii 1838 și 1843. Aceasta a influențat și felul în care von Arnim a scris despre anumite aspecte din Moldova, cu unele „observații și anecdote răutăcioase” incluse în jurnalul lui de călătorie.

Câteva fragmente despre călătoria din 1836 în Moldova a lui von Arnim, traduse din limba germană și publicate de Eugen I. Păunel.

O învălmășeală plină de viață

„Pe un drum de vreascuri, am intrat în oraș, unde oteluri (notă: în sensul de edificii mari, palate) mari, masive, unele într-un stil într-adevăr frumos, stau alături de casele cele mai mici de lemn. În străzi era o învălmășeală plină de viață, multe trăsuri, mulți pietoni.”

În iulie 1827, un incendiu a distrus și Curtea domnească, ruine pe care le-a văzut și călătorul din Prusia după aproape zece ani. Domnitorul locuia atunci, după cum notase von Arnim, „într-o casă, relativ încăpătoare, moștenită de la părintele său, și care este situată, ca multe alte case din Iași, în mijlocul curții”.

El a amintit de „materialul rău” folosit la construirea caselor din Iași și despre „lucrul prost al meseriașilor”, chiar și în cazul reconstruirii palatului domnesc.

Mihai Sturdza, domnitor al Moldovei între anii 1834 – 1849 | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Un bărbat care știe ce vrea

Karl von Arnim s-a întâlnit și cu Hospodarul, domnitorul Moldovei, atunci Mihai Sturdza, care a domnit între anii 1835 – 1849, în primul rând pentru a-i mulțumi fiindcă a intervenit și zilele în care a stat în carantină au fost mai puține.

Despre domnitorul Mihai Sturdza, von Arnim scria:

Hospodarul nu e înalt, va fi de vreo 40 de ani (notă: în aprilie 1836 împlinise 42 de ani), e blond și are o față inteligentă și promițătoare. Purta […] o uniformă care-l prindea foarte bine, împodobită fiind cu mai multe decorații străine. Într-un cuvânt, întregul său exterior, fața îmbrăcămintea, ținuta, manifestau ceva curat și ferm. Te cucerea și, fără să vrei, trebuia să gândești: Pare a fi un om care știe ce vrea.

Un muzeu de curiozități naturaliste

Un loc din Iași ce l-a impresionat a fost Muzeul de științe naturale, înființat în 1833 de medicul Iacob Czihak și inaugurat în 1834 de generalul-guvernator contele Pavel Kiseleff (Kisseleff).

Von Arnim povestea:

Cu toate că existența lui datează numai de doi ani, muzeul dispune de o colecție importantă de curiozități naturaliste și de o bibliotecă însemnată și numără, în afară de fondatorii ei, drept membri onorifici pe toate persoanele din Iași care trec drept erudite, iar membri corespondenți se găsesc prin toate capitalele și pe la toate universitățile din Europa.

O plimbare prin Copou

A amintit și de Parcul Copoului, lărgit și înfrumusețat în 1834:

Promenada e foarte frumos situată. Ea se întinde cam jumătate de ceas, de-a lungul platoului unui deal destul de înalt, dinspre care se vede o vale încântătoare, în care sunt presărate o mulțime de sate, livezi, tufișuri, ape și câteva conace mai importante. La sfârșitul promenadei se află o grădină publică.
[…] Acolo se pot servi consumații răcoritoare de tot felul și tot acolo cântă, în urma permisiei date de Hospodar, la zile anumite, fanfara sa militară.
[…] Chiar în ziua aceea era concert public; piesele muzicale au fost destul de bine executate.

Schițe din Iași și din carantina de la Sculeni, realizate de Auguste Raffet și datate 20 și 28 iulie 1837 | Biblioteca națională din Paris

Călătorul cel mereu grăbit

A doua zi, la 5 iunie, după dineul la care a fost invitat de domnitorul Mihai Sturdza, von Arnim a părăsit orașul și și-a continuat călătoria spre țara natală. În drum, a făcut un popas și în Bucovina:

Trecerea din Moldova în Bucovina are desigur ceva bătător la ochi. Cum ai ajuns dincolo de râu, vezi locuințe curate, frumoase, ogoare bine lucrate, limba germană te primește…

Descrierile succinte despre timpul petrecut la Iași pe care le-a lăsat Karl von Arnim, comparativ cu jurnalele altor călători străini în Moldova, l-au determinat pe Eugen I. Păunel să noteze că von Arnim a fost, așa cum s-a declarat, „un călător fugar” și nu unul „prea interesat” de a afla mai multe lucruri despre locurile vizitate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.