Site icon Editia de Dimineata

În Franța se reintroduce urgența sanitară. La ora 21:00 se dă ”stingerea”, nu se mai circulă

Situația epidemiologică în contextul pandemiei de coronavirus în Franța nu este deloc bună, așa că autoritățile au decis noi restricții. Este vorba despre restricții de circulație pe timp de noapte între orele 21:00 și 06:00, anunță presa franceză.

De sâmbătă

Măsura intră în vigoare de sâmbătă, în mai multe localități, inclusiv Paris și regiunea sa, măsura încercând să pună stavilă celui de-al doilea val de epidemie care lovește țara.

Anunțul a fost făcut de însuși președintele Franței, Emmanuel Macron, care a precizat că restricțiile vor dura patru săptămâni și se va solicita Parlamentului prelungirea până la 1 decembrie.

Autoritățile apreciază că 6 săptămâni ar fi intervalul de timp care pare util în acest demers, a precizat Macron, într-un interviu televizat.

Stare de urgență sanitară

Administraţia de la Paris a anunţat, miercuri, reinstituirea stării de urgenţă sanitară pe teritoriul Franţei începând din 17 octombrie, dar preşedintele Emmanuel Macron a dat asigurări că autorităţile nu au pierdut controlul asupra epidemiei de coronavirus.

„În contextul propagării pe teritoriul naţional, epidemia de Covid-19 reprezintă o catastrofă sanitară care pune în pericol, prin natura şi gravitatea sa, sănătatea populaţiei. Se justifică decretarea stării de urgenţă sanitară, pentru a putea fi aplicate măsuri proporţionate cu riscurile medicale”, a comunicat Guvernul Jean Castex, conform cotidianului Le Figaro. Franţa anulase starea de urgenţă sanitară în iulie, scrie mediafax.ro.

Orașele vizate

Pe lângă Paris și regiunea sa, sunt vizate opt mari metropole: Lille, Lyon, Aix-Marseille, Grenoble, Montpellier, Saint-Etienne, Rouen și Toulouse.

În practică, restaurantele, barurile, teatrele și cinematografele vor trebui, prin urmare, să se închidă la 21:00 (19:00 GMT).

„Nu vom mai merge la casele prietenilor la petrecere, pentru că știm că aici ne contaminăm cel mai mult”, a spus șeful statului.
Cei care încalcă restricțiile sunt pasibili de o amendă de 135 de euro și 150 în caz de recidivă.

Limitarea întrunirilor private

Macron i-a îndemnat, de asemenea, pe francezi să-și limiteze întrunirile private la „maximum șase persoane”.
După un prim val care a ucis 30.000 de oameni în primăvară, Franța se confruntă cu o creștere accentuată a epidemiei. O treime din spațiile de terapie intensivă din țară sunt ocupate de pacienți cu o formă severă de Covid-19.
Franța a raportat miercuri 22.591 de noi cazuri de coronavirus, bilanțul zilnic depășind pragul de 20.000 pentur a treia oară în șase zile, în timp ce numărul spitalizărilor și numărul deceselor legate de Covid sunt în creștere, relatează Reuters.

Numărul total al cazurilor a ajuns la 779.063.

Exit mobile version