25 iulie 2021, 0:18

Mălâncrav, satul cu livada unde gustul cel bun al merelor s-a păstrat

În toate lucrările naturii există ceva minunat și ea își urmează, știe oricine, legile ei. Cum spunea un filozof, natura nu face nimic inutil, toate sunt pentru un scop sau vor fi pentru unul. Oricum, e limpede că, oricât de mult ne dă uneori planurile peste cap, ea merge mai departe cu ceea ce are de făcut și noi, ca niște înțelepți ce suntem, ne potrivim pașii cu capriciile ei.

Și, pentru că o iubim, găsim frumusețea ei peste tot.

Trecuse jumătate de primăvară, cel puțin calendaristic, și pomii de la Mălâncrav se hotărâseră, se pare, să nu înflorească. Asta nu m-a împiedicat totuși să merg acolo. Îmi imaginasem merii într-o explozie de flori, așa cum ar fi fost natural, dar, cum spuneam, natura are regulile ei și n-are treabă cu planurile mele. Totuși, cum ea este mereu surprinzătoare, până la urmă, mi-a dăruit o plimbare încântătoare printre merii din livada unui vechi sat săsesc al Transilvaniei.

După ce vorbisem la telefon de mai multe ori cu administratorul livezii –  mai exact, din timp în timp îl sunam și tot întrebam „au înflorit?” –, în cele din urmă, am stabilit să merg acolo. Era aproape sfârșit de aprilie. Îmi doream să ajung în acea așezare și primăvara e un moment bun, chiar unul perfect.

M-am întâlnit în Sighișoara cu Dan Marton, administratorul livezii, și am mers împreună spre satul aflat cam la 25 de kilometri de oraș. Înainte cu două zile, mi-a spus el, au fost minus două grade, iar pomii erau cam răvășiți de vreme și așteptau și ei, pentru ei, timpuri mai calde.

În livada din Mălâncrav, înființată în 1965 | Credit foto: Mira Kaliani

În livada din Mălâncrav, înființată în 1965 | Credit foto: Mira Kaliani

Livada de la Mălâncrav are istoria ei. A fost înființată în 1965, dar lucrările de amenajare au mai durat vreo zece ani. Din 1975, a fost dată complet în exploatare și, vreme de două decenii, a oferit țării mere din belșug. Un fel de a spune, merele au fost mai mult pentru export.

Din 1995, lucrurile au început să se schimbe și livada, altădată înfloritoare, în toate sensurile, se părăginea cu fiecare anotimp.

În 2003, norocul i-a surâs din nou. Salvarea ei a venit de la o fundație din Londra, înființată în 1987, numită Mihai Eminescu Trust, MET. Inițial, scopul MET a fost de a face legătura dintre intelectuali români cu cei din țările vestice. În acei ani, începuse însă să circule tot mai mult ideea unui proiect prin care sate românești urmau să fie „re-inventate” după planuri comuniste. Nimic bun nu le aștepta. În aprilie 1989, fundația a primit sprijinul prințului Charles care a ținut un discurs despre pericolul ce plana peste satele românești. După 1990, MET s-a implicat în dezvoltarea comunităților și în protejarea patrimoniului istoric din Transilvania.

În 2003, a cumpărat livada și conacul din secolul al XVII-lea, atunci o ruină, din apropierea livezii.

Scopul a fost de a se preveni distrugerea livezii, un patrimoniu natural, și de a conserva peisajul.

Conacul de la Mălâncrav, aprilie 2019 | Credit foto: Mira Kaliani

Conacul de la Mălâncrav, aprilie 2019 | Credit foto: Mira Kaliani

Conacul de lângă livadă, și tot satul, a aparținut cândva familiei nobiliare Apafi. Din secolul al XVIII-lea, neamul Apafi nu a mai avut moștenitor și domeniul a fost luat de o altă familie nobiliară din Transilvania, una dintre cele mai bogate, Bethlen. De-a lungul timpurilor, a suferit numeroase modificări. În 1920, conacul a fost donat comunității săsești din Mălâncrav, iar după 1949 a fost naționalizat și transformat de comuniști în cămin cultural. După plecarea masivă a sașilor din România, clădirea, ca multe altele, nu a avut o soartă bună și a fost lăsată de izbeliște.

Fundația MET a restaurat și renovat conacul. Are cinci camere spațioase, elegante, ce pot fi închiriate de turiști.

Pentru livadă, Fundația a avut nevoie de un administrator. Dan Marton a venit să se ocupe de livadă în 2011, când avea 32 de ani. Ca pregătire, nu are nimic în comun cu științele agricole, cu pomicultura. A studiat psihologie.

„M-am retras aici cu pomii, e mult mai simplu, sunt mai înțelegători, ascultă și răspund mai bine”, spunea amuzat.

Cu toate că nu a știut atunci ce implica toată povestea cu livada, când i s-a oferit ocazia de a o administra, a privit totul ca o oportunitate de afaceri. A învățat pe parcurs, îndrumat chiar de omul care a înființat-o în 1965 și s-a ocupat mulți ani de ea, înainte de a se pensiona.

Dan Marton a amenajat în livadă și o 'alee tematică' în special pentru oaspeți de la pensiune care doreau să se plimbe. Aleea era presărată cu panouri informative despre diferite soiuri de mere; multe au fost însă distruse de unii-alții care își găseau drum pe acolo. Panoul acesta era pus în scorbură.| Credit foto: Mira Kaliani

Dan Marton a amenajat în livadă și o ‘alee tematică’ în special pentru oaspeți de la pensiune care doreau să se plimbe. Aleea era presărată cu panouri informative despre diferite soiuri de mere; multe au fost însă distruse de unii-alții care își găseau drum pe acolo. Panoul acesta era pus în scorbură.| Credit foto: Mira Kaliani

„Am avut doi consultanți buni, unul dintre ei a fost inginerul care a lucrat aici de la început, când s-a înființat livada. Întâmplarea a făcut că ne-am cunoscut prin intermediul serviciului pe care l-am avut eu înainte, deși atunci nu știam că dânsul s-a ocupat de livadă. Acest domn, după ce s-a pensionat, era pasionat de plante medicinale și cumpăra terenuri pe care să-și pună plantele. Când i-am zis că am luat livada de la Mălâncrav în administrare, mi-a spus: «Copile, chiar eu am plantat livada asta!». Acum domnul Ghiță are peste 70 de ani. Împreună am venit câțiva ani aici, i-a învățat pe oameni să facă tăieri și de la dânsul am învățat o mulțime de lucruri despre exploatarea livezilor”, povestea Dan Marton.

Are un contract cu fundația pentru 15 ani. Profitul îi revine administratorului, în mare parte, iar restul, fundației, pentru viitoare proiecte ce se implementează în sat.

Livada se întinde pe o suprafață de peste 108 hectare. Dacă se adaugă și drumurile de acces, mai sunt alte trei hectare. E dispusă pe lungimea satului, are trei kilometri de la un capăt la altul, fiind astfel dificil și de supravegheat.

Cea mai mare suprafață este cu meri, dar sunt și pruni. La început, a fost făcută și o plantație de nuci, pe creasta livezii, adică zona cea mai înaltă, însă nu a rezistat. „Nu știu de ce au pus nuci acolo”, zicea mirat Dan Marton. „În vremea comunistă, erau mulți specialiști buni și se știa că nucul nu trebuie pus pe versant, ci în depresiune, mai la vale. Acum sunt aproape toți uscați. Au o structură frumoasă, așa uscați cum sunt, dar noaptea arată sinistru”.

Ne-am urcat într-un jeep și am făcut un tur al livezii. | Credit foto: Mira Kaliani

Ne-am urcat într-un jeep și am făcut un tur al livezii. | Credit foto: Mira Kaliani

După multe zile cu ploi și frig, venise o zi însorită și cerul era fantastic. Perfect pentru o plimbare printr-o livadă de peste o jumătate de secol.

Am urcat pe un deal de unde, în zilele clare, se văd crestele Făgărașului. A fost o zi frumoasă, dar nu atât de clară pe cât mi-aș fi dorit, așa că munții nu s-au arătat.

În livada de azi sunt tot pomii de acum o jumătate de veac, lucru ce o face cu totul deosebită (deși puțin rodnică), în vremuri în care cantitatea e totul. În mod normal, în funcție de soiuri, orice livadă trebuie reînnoită după o anumită perioadă de timp. Aceasta ar fi trebuit înlocuită cam din 2011.

Aici însă se găsesc soiuri vechi de meri ce nu mai sunt de mult timp prin alte livezi. Cum ar fi, parmenul auriu. Este un măr galben cu puncte roșii, aromat, foarte aromat, pe care sașii îl foloseau (folosesc, dacă îl mai găsesc!) pentru prăjitura lor cu mere.

În cele mai multe livezi de azi, chiar și în cele înființate în vremea comunistă, care nu au fost distruse și mai există, aceste soiuri au fost în mare parte înlocuite cu altele mult mai productive. Tocmai de aceea, livada de acolo are valoare ei și e considerată patrimoniu natural. Pe lângă asta, în livadă sunt numeroase plante – peste 215 specii de plante – și o faună bogată. Pe panoul de prezentare de la intrare, scrie că sunt mai mult de o sută de specii de păsări, zece de amfibieni, șase de reptile, 30 de mamifere și 70 de fluturi.

„Nu se mai folosesc aceste soiuri vechi pentru că livezile nou-înființate trebuie să fie intensive, cu densitate mare de pomi. Distanța dintre pomi la o livadă intensivă este cam de 2 metri pe 3 metri, chiar un metru jumătate la 3 metri distanță pe interval. Cei care sunt aici s-ar sufoca dacă ar fi atât de apropiați unul de altul, pentru că sunt pomi ce ating 4 – 5 metri înălțime, au coroană mare, prin urmare ocupă spațiu mult în teren. Aceste soiuri intră pe rod târziu, însă au o durată de viață mare. În schimb, cantitatea de fructe nu poate concura cu o livadă intensivă care face de la 30 de tone de mere la hectar, spre 60 de tone. O livadă în sistemul ăsta, chiar dacă ar fi pomi tineri, ar produce undeva la 25 de tone de hectar”, a explicat administratorul.

Prin livadă | Credit foto: Mira Kaliani

Prin livadă | Credit foto: Mira Kaliani

Aproape toate livezile din timpul comunismului au fost abandonate, pentru că au devenit ineficiente economic. La Mălâncrav, lucrurile sunt diferite: livada este ecologică, peisajul e conservat, în plus mai este și conacul Apafi transformat în casă de oaspeți.

Totuși, când a achiziționat livada, fundația și-a propus să păstreze soiurile vechi, tradiționale. În plus, terenul pe care e amplasată livada nu permite în întregime înființarea unei livezi intensive, ceea ce înseamnă pom în pom și stropiri tot atât de intensive.

Pe lângă dezavantajele lor, soiurile vechi au și avantaje, și anume, o rezistență mai mare la boli și dăunători, prin urmare nu au nevoie de tratamente multe, și sunt adaptate mai bine climei din România.

Livada de la Mălâncrav are certificat ecologic, ceea ce înseamnă că nu pot fi folosite la stropiri orice substanțe chimice. Se folosesc doar produse pentru plantații ecologice ale firmelor care au și ele certificat ecologic. Sunt însă mai mult „întăritori ai pomilor”, pe bază de plante naturale, sau repelenți (substanță care, prin mirosurile ei, îndepărtează dăunătorii), nu insecticide. Cât despre fertilizanți chimici, spunea administratorul, nici nu poate fi vorba. Solul este fertilizat doar cu gunoi de grajd, de la gospodăriile sătenilor.

Tocmai de aceea, merele de aici nu sunt prea arătoase și nici nu atrag privirile, fiindcă mai au pete, poate și câte un vierme. Au însă două calități pe care merele cele prezentabile și ispititoare nu le au. Gust și aromă. Cum am învățat încă din copilărie din vorbele celor mari, mărul în care mai e cuibărit un viermișor, acela e cel bun, natural.

Primăvara în livadă | Credit foto: Mira Kaliani

Primăvara în livadă | Credit foto: Mira Kaliani

Oricâtă valoare genetică au acești bătrâni pomi, ei nu mai pot produce ca să facă față livezilor intensive. Anul trecut, însă, producția a fost bună, după un șir de trei ani când a fost slabă spre deloc. În 2015, când erau înfloriți și era semn îmbucurător că toamna va fi bogată cu mere, a venit un îngheț și a terminat totul.

Pe lângă vreme, care este mereu numai cum vrea ea, nu neapărat cum ar vrea pământeanul, mai e și problema forței de muncă. În Mălâncrav, trăiesc în jur de o mie de oameni, dintre care peste o sută sunt sași, cei mai mulți fiind în vârstă. Aici există de altfel cea mai mare comunitate săsească rămasă într-un sat din Transilvania. În schimb, mulți dintre români au plecat să muncească în alte țări.

În vremea lui Ceaușescu, se lucra la livadă cu 200 de oameni. Acum ar fi imposibil. În primul rând, pentru că nu s-ar putea găsi atâția oameni să lucreze la livadă – cei capabili de muncă au plecat, cum știm, în străinătate. Atunci se puteau lucrători, pentru că, în acele vremuri, oamenii nu plecau din țară să muncească – și nu pentru că le era bine în România –, așa că, n-aveau încotro și erau nevoiți să meargă să lucreze acolo unde erau trimiși. În al doilea rând, și dacă s-ar găsi oameni, cheltuielile ar fi prea mari raportate la producție și ar fi ineficient.

Cum livada este pe un deal terasat, în unele zone nu se poate intra cu tractorul și atunci, de exemplu, stropirile se fac manual.

Peste toate, mai este încă o problemă pentru care se pare că nu există leac. „Când e producție bună, apar și hoții”, spunea Dan Marton. „Nu apuc eu să produc pe cât vor ei să fure. Le-am tot spus celor din sat, cine dorește, să vină și să ceară, nu mă deranjează să ia câteva kilograme de mere, pentru consum. Dar ei le iau ca să vândă. Livada a fost împrejmuită la început, după ’90, au furat tot gardul.” Am așa o părere fermă că nu sașii l-au luat cu ei, ca amintire, când au plecat din satele lor. „Evident că nu. Dacă le spun să vină să muncească pe bani, nu vor, e mai simplu să fure.”

Totuși, când e vorba de recoltat, se găsesc oameni mai ușor. Toamna, dacă producția e bună, se culeg mere și pentru consum și pot fi cumpărate de cei care vor să simtă gustul merelor de altădată. Mai mult, cei care vor mere din livada de acolo, și le pot culege ei singuri.

Vedere din livadă spre șoseaua ce leagă Laslea de Mălâncrav, unde e 'capăt de drum'.| Credit foto: Mira Kaliani

Vedere din livadă spre șoseaua ce leagă Laslea de Mălâncrav, unde e ‘capăt de drum’.| Credit foto: Mira Kaliani

Cum merele de la Mălâncrav nu au mai putut concura în frumusețe cu cele stropite intensiv – ca la concursuri de miss, cine s-ar uita la cele urâțele și fără dimensiunile potrivite (în cazul merelor 65 – 70), prin urmare nu stârneau interesul lumii –, pentru a le valorifica s-a făcut o făbricuță unde se produce suc de mere.

Tehnologia evoluează mereu și în 2018 s-a cumpărat echipament nou, un pasteurizator, ce a mărit capacitatea de producție și siguranța produsului final.

Cel anterior necesita și intervenția umană. Erau cinci oameni care supravegheau procesul de dozare și pasteurizare și trei oameni ce se ocupau de tocat și presat. Cel vechi făcea 240 de litri la oră, cel nou produce 750 de litri fără ajutor uman. Totuși, pentru unele etape este și acum nevoie de oameni.

Sucul de mere de la Mălâncrav are ‘banala’ culoare maronie, și nu verde. Oricine ar trebui să știe că, dacă merele se storc, sucul rezultat e maroniu. „Se promovează sucul de mere verde cu ideea de suc fresh. E colorant, evident. Și atunci ce beau? Vopsea?”, spunea Dan Marton. Dacă asta le place oamenilor.

Sucurile, făcute din mere recoltate cu mâna, cum scrie pe etichetă, se vând în sticle de 275 de ml, în special în magazine din București și în Sibiu. Nu se adaugă zahăr, pentru că sunt suficient de aromate, însă gustul poate fi diferit în funcție de soiul de măr din care s-a făcut. Nu beau sucuri de niciun fel și de nicio culoare, dar, cum am primit o sticlă cu suc,  l-am gustat. M-am bucurat să găsesc același gust intens, cu parfum delicat, simplu irezistibil, pe care l-am savurat prima dată în urmă cu ceva ani.

În livadă; în fundal biserica fortificată din Mălâncrav | Credit foto: Mira Kaliani

În livadă; în fundal biserica fortificată din Mălâncrav | Credit foto: Mira Kaliani

Soiurile de meri ce mai există și la livada din Mălâncrav sunt pe cale de dispariție, deoarece puțini mai știu cum să le altoiască, taie, îngrijească. Pentru a fi conservate, a fost înființată acolo și o pepinieră pe o suprafață de 5000 de metri pătrați, unde sunt păstrate soiurile tradiționale din zona Transilvaniei. Acestea au fost stabilite în urma unui proiect făcut în colaborare cu un partener din Elveția. S-a mers din casă în casă prin sate din Sibiu, Mureş, Braşov şi Harghita, și au fost întrebați oamenii ce pomi fructiferi au sau au avut în livezile lor – nu doar meri. La final, au fost inventariate peste 55 de soiuri de mere.

Într-un viitor apropiat, pe o suprafață de opt hectare la Mălâncrav va fi și o livadă nouă, însă „la cel mai jos nivel de intensiv”, preciza Dan Marton. Pomii vor fi plantați la o distanță de trei metri între ei și patru metri între rânduri. În livada veche, sunt la opt metri distanță între ei și între rânduri.

Panoramă din livadă cu satul Mălâncrav | Credit foto: Mira Kaliani

Panoramă din livadă cu satul Mălâncrav | Credit foto: Mira Kaliani

Cei care petrec o zi sau mai multe la conac se pot plimba oricând și prin livadă și pot face picnic acolo, dacă vor. De pe un deal, tot din livadă, este o priveliște superbă cu casele cele frumos aliniate și biserica fortificată a satului.

Credit foto cover: Mira Kaliani


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.