Site icon Editia de Dimineata

În România ar putea fi declarată epidemie de gripă. „Nu se vor introduce restricții”

Numărul de îmbolnăviri a crescut rapid în ultima perioadă, iar de mâine în România s-ar putea declara epidemia de gripă.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că există un algoritm care duce la declararea stării de epidemie: o creştere progresivă timp de trei săptămâni a cazurilor cu minimum 20% în fiecare săptămână consecutiv şi o rată de izolare a virusurilor gripale care depăşeşte 10% din total.

Într-o intervenție la Digi 24, el a precizat că joi se va sti situația exactă și este „foarte probabil” să se înregistreze a treia săptămână cu crestere a numărului de cazuri de gripă, ceea ce înseamnă că se poate declara epidemie.

„Nu se vor introduce restricții”

„Nu trebuie să înţeleagă cineva că se vor introduce restricţii şi obligativităţi. Este vorba despre măsurile care se iau la nivelul unităţilor sanitare pentru limitarea vizitelor, în spital în perioada cât va evolua această stare de epidemie, pe de o parte. Pe de altă parte, se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi al pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu. O să intre şi un set de recomandări generale pentru populaţie – orice persoană răcită, inclusiv copiii, să nu se întoarcă în colectivitate decât după ce simptomele dispar, pentru că cel mai important lucru este să fii izolat şi să nu transmiţi mai departe infecţia respiratorie”, a afirmat Rafila .

Exit mobile version