Site icon Editia de Dimineata

În ultimul an, mai mult de 300 de milioane de copii din lume au fost supuşi abuzului sexual online

Sursa: cnn.com

Mai mult de 300 de milioane de copii din întreaga lume au fost expuşi la abuz sexual şi exploatare online în ultimul an, potrivit unor noi cercetări.

În primul studiu global de acest fel, o echipă de la Universitatea Edinborough, din Marea Britanie, a descoperit că aproape 13% dintre copiii din întreaga lume au fost expuşi la imagini sexuale în ultimul an sau au fost victime ale preluării sau împărtăşirii neconsimţite a unor astfel de imagini.

Un număr similar, de 300 de milioane de copii, au fost expuşi solicitărilor online de discuţii sexuale sau ale şantajului sexual, în care prădătorii cer bani victimelor, pentru a le păstra imaginile private, relatează BBC.

 

Exit mobile version