Site icon Editia de Dimineata

Incendiu în Thassos, în plin sezon turistic. Două localități au fost EVACUATE (VIDEO)

Un incendiu uriaș s-a declanșat în miercuri seara în apropierea localității Skala Potamia din Thassos, insula preferată de turiștii români care iubesc Grecia.

Localnicii spun că incendiul a izbucnit miercuri, în jurul orei 20:00 şi s-a extins rapid.

Vântul puternic a alimentat flăcările şi a făcut şi mai dificilă intervenţia pompierilor.

Se pare că doi voluntari care ajutau la stingerea incendiului au fost răniţi.

Autorităţile fac apel la calm şi încearcă să ţină situaţia sub control.

UPDATE

Consulatul României din Salonic a pus la dispoziția românilor aflați în Thassos un număr de telefon pentru apeluri de urgență.

”ATENȚIE! THASSOS
TEL. URGENȚĂ +306906479076
Cetățenii români alfați pe INSULA THASSOS care sunt afectați de incendiile de pădure înregistrate în ultimele ore și care doresc să solicite ASISTENȚĂ CONSULARĂ, sunt rugați să apeleze +306906479076 -TELEFONUL DE URGENȚĂ AL CONSULATULUI GENERAL AL ROMÂNIEI LA SALONIC”, este anunțul din pagina de Facebook a consulatului.

În cursul nopţii, au acţionat la sol, deschizând calea auto-cisternelor.. cu buldozere… iar astăzi, pe lumină, începe şi intervenţia aeriană.

Totuși, presa elenă scrie că flăcările au scăpat de sub control, iar zonele Koinira și Limenaria au primit mesaj de evacuare în această dimineață.

Potrivit presei elene, peste 102 pompieri, cu 33 de autovehicule, intervin pentru stingerea flăcărilor. Totodată, au fost mobilizate 6 avioane și 6 elicoptere.

Drăgan Dan, reprezentant Forum Thassos spune: „Focul s-a tot extins. A venit un feryboat special cu echipament de stingere a incendiilor. Mesajul autorităţilor este ca turiştii să-şi păstreze calmul şi să lase autorităţile să-şi facă treaba. Să nu blocheze căile de acces, drumurile sau să plece de pe insulă ca nu sunt afectate zonele turistice.”

Conform relatărilor lui Dan Drăgan, coordonatorul Forum Thassos și cel care a anunțat incendiul pe Facebook, mirosul Pădurii Potamia care arde a cuprins toată zona, iar cenușa cade precum ”o ninsoare”. Drăgan a făcut apel la turiști să își păstreze calmul și să nu se deplaseze de la cazare până focul nu este stins, ca să permită autorităților să intervină.

Grecia traversează un cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi extrem de ridicate după o îndelungată perioadă fără ploi.

UPDATE Ora 10:02 Un cititor G4Media a transmis o serie de fotografii care arată amploarea incendiului care se desfășoară în apropiere de Golden Beach:

UPDATE

Autorităţile suspectează că incendiul ar fi fost provocat intenţionat, transmite corespondenta Radio România Actualități, Michaela Lamprinidou: ”În insulă la această oră operează 102 pompieri, 33 de vehicule și autospeciale și 12 mijloace aeriene de stingere a incendiilor. Doi voluntari au fost ușor răniți aseară și au fost transportați la policlinica din insulă. De pe plaja Golden Beach din Thassos, care este inundată de turiștii români, la această oră poate fi observat incendiul de la Potamia. Președintele Asociației hotelierilor din Thassos, Paris Paraschoudis, a dat asigurări că incendiul este departe de zonele rezidențiale și nu există panică în rândul turiștilor, care își continuă activitățile zilnice. Serviciul de pompieri este optimist și a declarat că până la apusul soarelui, flăcările vor fi aduse sub control. Este al doilea incendiu din insulă în luna august și faptul că au izbucnit concomitent două focare, la puțin timp de la ridicarea interdicției privind accesul în zonele de pădure, dar și la o oră care nu permitea mijloacelor aeriene să intervină, preocupă autoritățile locale.”

Exit mobile version