Site icon Editia de Dimineata

Incendiu la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași

Un incendiu a izbucnit marți după-amiază la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași. Din primele informații, este vorba despre un incendiu la pavilionul administrativ, corp B, etaj 2, Secţia ATI.

Postul de televiziune Antena 3 a dat publicitâții o înregistrare video de la fața locului.

În acest spital puteau fi tratați copii cu arsuri grave, căci unitatea medicală a primit acreditare în acest an pentru a putea opera micii pacienți, care au arsuri mai mari de 10% din suprafața corpului.

Astfel, Iaşiul devenea al doilea centru din ţară, după Bucureşti, în care funcţiona o secţie pediatrică de chirurgie plastică.

Potrivit Antena3, spitalul asigură asistență pediatrică pentru mai multe județe din regiunea Moldovei.

La fața locului s-a intervenit rapid, în circa 4 minute după constatarea incendiului. A fost instituit planul roșu de intervenție, iar 12 persoane ar fi fost evacuate, potrivit sursei citate.

IGSU anunță că intervine cu efective impresionante pentru lichidarea incendiului.

La fata locului salvatorii intervin cu 6 mașini de stingere, 1 autospeciala de descarcarare, 2 autospeciale de transport victime multiple, 1 autoscara si 1 cisterna.

Totodata, la locul interventiei au fost trimise 3 ambulante SMURD și 1 unitate de terapie intensiva mobila.

La acest moment incendiul este localizat, astfel ca a fost eliminat pericolul extinderii la vecinatati.

UPDATE

Un număr de 30 de persoane au fost evacuate în urma incendiului de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, informează Ministerul Sănătăţii.

„Din ultimele informaţii transmise Ministerului Sănătăţii în total au fost evacuate 30 de persoane astfel: 12 copii, 11 cadre medicale, 7 aparţinători. Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu. Pacienţii au fost relocaţi în incinta spitalului”, precizează sursa citată.

Exit mobile version