Site icon Editia de Dimineata

Începe a 7-a ediție a turneului „Duelul Viorilor”

Ediția a 7-a a turneului „Duelul Viorilor” va avea loc în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, în orașele Deva, Alba Iulia, Arad și București, potrivit unui comunicat al Radio România, transmis de agerpres.ro.

„Violonistului Liviu Prunaru i se va alătura soția sa, violonista Valentina Svyatlovskaya-Prunaru, care este membră, de asemenea, a celebrului ansamblu Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. Este o muziciană cu o bogată activitate concertistică fie în variantă solo, fie în duo cu Liviu Prunaru. Este deținătoare a unui bogat palmares competițional”, se precizează în comunicat.

Potrivit programului, pe 27 septembrie, „Duelul” va ajunge la Deva în Sala Pro Arte; pe 28 septembrie, la Alba Iulia, în Casa de Cultură; pe 29 septembrie, la Arad, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”; și pe 1 octombrie, la București, la Sala Radio.

Totodată, repertoriul ales cuprinde lucrări de J. Brahms, Ch.-A. de Beriot, E. Mendelssohn, E. Poldini, Fr. Kreisler, P. de Sarasate, H. Wieniawski, L. Spohr. Evenimentul, un proiect Radio România, este cofinanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

 

[Sursă imagine: hotnews.ro]

Exit mobile version