Întrucât avea impresia că medicii nu erau suficient de implicați, un bărbat s-a deghizat în medic pentru a-și îngriji bunica bolnavă de Covid și a intrat în spital. S-a întâmplat în urmă cu câteva zile în orașul Tomsk din Siberia.
Serghei, care nu și-a făcut public și numele de familie, s-a îmbrăcat cu ehipament de protecție și s-a strecurat într-un salon pentru pacienți infectați cu coronavirus din Siberia, pentru a putea să o îngijească chiar el.
El a avut grijă de bunica lui timp de trei zile, dându-i mâncare și pastile și schimbându-i bandajele și absorbantele pentru incontinență.
Serghei a confirmat toate acestea într-un interviu telefonic acordat agenției Reuters. El a împărtășit, de asemenea, imagini cu ceea ce a el a spus că erau momente în care își îngrijește bunica în spital. Reuters nu a putut verifica în mod independent imaginile.
Autoritățile locale din Tomsk au declarat că investighează sesizările sale. Alyona Levko, un guvernator regional adjunct din Tomsk, a declarat că o comisie locală a fost reunită pentru a investiga incidentul.
Spitalele rusești se confruntă cu un val de cazuri de coronavirus în acest moment. Rusia raportează de mai multe zile peste 1.000 de decese la 24 de ore.