Site icon Editia de Dimineata

Informați-vă, dacă vreți să călătoriți în Marea Britanie! România rămâne pe lista restricțiilor de sănătate

Ieșirile din țară, oricât de mult ar fi dorite, par a nu fi deloc simple pentru români. Dacă pentru turiștii iubitori de Grecia se dovedesc anevoioase din cauza măsurilor de prevenție luate de statul elen, pentru evitarea unui nou val de infectări cu noul coronavirus, iată că românii primesc o veste proastă din Marea Britanie.

România este menținută pe lista ţărilor în privinţa cărora nu se ridică restricţiile de sănătate, întocmită de autoritățile britanice.

Guvernul Marii Britanii a publicat vineri o listă cu 59 de țări destinate călătoriilor sigure. Cetățenii și rezidenții Marii Britanii nu mai au obligația să rămână în izolarea timp de 14 zile, la revenirea din călătorie, dacă n-au mai tranzitat alte state în afara celor incluse pe  listă.

Lista pe care noi nu suntem

România nu a fost inclusă pe această listă. Măsura se aplică după 10 iulie.

Lista țărilor care beneficiază de scutirea de la această regulă a fost publicată și cuprinde țări precum Italia, Spania, Franța sau Germania, state care au fost printre cele mai puternic afectate de criza coronavirusului. Poate fi consultată AICI.

România rămâne în grupul țărilor ai căror cetățeni trebuie să intre în auto-izolare pentru 14 zile, alături de China, SUA sau Portugalia.

MAE recomandă cetățenilor români să se informeze

Ministerul Afacerilor Externe transmite că decizia Marii Britanii de a menţine România pe lista ţărilor în privinţa cărora nu se ridică restricţiile de sănătate a fost luată în baza recomandărilor experţilor şi a fost comunicată pe canale diplomatice anterior anunţului public. MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze înainte de a călători în Regat.

„Urmare anunțului autorităților britanice din data de 3 iulie 2020 privind lista statelor pentru care se ridică restricțiile de călătorie în contextul relaxării măsurilor de urgență aplicate pentru combaterea pandemiei de COVID-19 (https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors#exemption-rules), MAE precizează că partea britanică a informat, pe canale diplomatice, anterior anunțului public, faptul că, momentan, pentru cetățenii români se mențin restricțiile existente la frontierele Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Din 10 iulie

Astfel, începând cu data de 10 iulie 2020, cetățenii români care sosesc în Marea Britanie dintr-unul dintre statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie, sunt obligați să se auto-izoleze pentru o perioadă de 14 zile.

MAE menționează că, potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile britanice, decizia Guvernului britanic a fost luată în baza recomandărilor experților de sănătate și a specialiștilor epidemiologi care urmăresc indicatorii aferenți Covid-19 din toate țările, o nouă evaluare a măsurilor urmând a se face la sfârșitul acestei luni.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor de internet http://londra.mae.ro, https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors#exemption-rules și www.mae.ro”, transmite MAE.

Exit mobile version