CITIRE

Inginerul Anghel Saligny și câteva lecții despre l...

Inginerul Anghel Saligny și câteva lecții despre loialitate, succes, modestie

„Țara pierde în Saligny un mare om, un om care, din întâmplare, nu e politic și totuș a ajuns la o mare faimă”, scria ziarul Adevărul în iunie 1925, la moartea inginerului Anghel Saligny.

Un francez întâlnește o poloneză în Moldova

Născut în 19 aprilie 1854 în localitatea Șerbănești din județul Tecuci, atunci, azi județul Galați, Anghel Saligny a fost fiul unui învățător de origine franceză care se numea Alfred Rudolf de Saligny. Acesta a plecat din Franța cu fratele lui, Constantin, și cei doi s-au stabilit în Prusia unde l-au cunoscut pe Mihail Kogălniceanu, student la Berlin. Kogălniceanu i-a fermecat cu povești despre frumoasa lui Moldova, pe care le spunea în limba lor maternă.

Prin intermediul lui Kogălniceanu, l-au întâlnit și pe Ion Ghica; nu după mult timp, Ghica i-a făcut lui Alfred invitația de a se muta în Moldova pentru a le preda limba franceză copiilor săi. Francezul nu a stat pe gânduri, și-a făcut bagajele și s-a stabilit la Focșani unde a deschis un pension. Acolo a cunoscut-o pe Maria Zarska Dobjanski, cea care îi va deveni soție, o poloneză cu ceva rude prin Moldova. Au avut trei copii: Alfons Oscar, ajuns un reputat chimist, Anghel și Sofia; alături de frații ei, Sofia a făcut și ea studii în Prusia, unde au fost trimiși de tatăl lor.

Tânărul Anghel Saligny | sursa: tvri.tvr.ro

Prima zi

În primăvara anului 1854, familia Saligny era în trecere prin satul Șerbănești. Pentru că ploile nu mai conteneau, familia a poposit la un han unde a venit pe lume Leon Anghel. Se povestește că hanul a fost inundat și patul pe care a fost așezat nou-născutul a fost cât pe ce să fie dus de apele învolburate.

Loialitatea ce arată caracterul

Copilăria a petrecut-o la Focșani; a mers la pensionul tatălui, a învățat la gimnaziul din oraș și s-a înscris apoi la Facultatea de Astronomie din cadrul Universității din Berlin. După câteva luni, i-a scris tatălui său o scrisoare în care nota: „Astronomia este frumoasă, dar eu vreau să fac ceva pentru țara care ne-a dat azil”.  Tatăl lui i-a susținut decizia și l-a sprijinit financiar pentru a se înscrie la Școala Tehnică Superioară de la Charlottenburg (nu satul din Timiș) din apropiere de Berlin. După patru ani, a obținut diploma de inginer constructor. La puțin timp, s-a căsătorit în Germania cu Tereza Kohna, femeia care i-a fost alături toată viața; au avut trei copii.

A lucrat un timp ca inginer în Germania; remarcat pentru seriozitatea lui și ingeniozitatea soluțiilor, germanii i-au făcut o invitație tentantă, de a fi profesor la Politehnica din Dresda. A refuzat printr-o scrisoare în care spunea: „Deşi familia mea s-a născut din apele Loirei şi pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, aşa că dacă o ţară ne-a dat azil şi ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda”.

S-a întors în „țara care i-a dat azil”. A intrat ca inginer în administrația de stat, apoi a lucrat la serviciul de poduri și șosele. A fost solicitat pentru diferite proiecte și, printre altele, a realizat primul funicular din România, cunoscut cu numele „Americanul”, cum l-au poreclit localnici  (Teledinamicul de la Târgu Ocna). Acesta a funcționat 11 ani, din 1885 până în 1896, și transporta zilnic peste un deal zece vagoane de sare pe o distanță de 2100 metri.

Silozurile inginerului Anghel Saligny | sursa: wikivisually.com

A lucrat la liniile ferate Adjud – Târgu Ocna și la primele poduri combinate (șosea și cale ferată) din țară; la Brăila și Galați a construit silozuri din beton armat, ceea ce a reprezentat o premieră mondială;   silozurile, existente și azi, aveau o capacitate de 30.000 de tone de cereale.

Podul de la Cernavodă, realizat după planul inginerului Anghel Saligny | credit foto: Mira Kaliani

 „Ne apropiem de Cernavodă. Înaintea noastră se-nalță, alb, strălucitor în bătaia lunei, podul „Carol I”. În liniștea nopții, sub cerul limpede și înstelat, frumusețea și măreția acestei puternice întrupări a geniului românesc ne dau impresia că suntem într-o lume de vrăji, în fața unuia din acele minunate poduri de argint de cari ne vorbeau poveștile-n copilărie. Picioarele de sprijin, zidite-n piatră, sunt așa de departe unele de altele ș-atât de înalte, încât toată uriașa împletitură de fier, pe care aleargă zguduitoarele trenuri, pare că plutește în aer, ușoară ca o dantelă.” – Alexandru Vlahuță, România pitorească

„Știam că va ține”

„Inginerul Saligny a fost tehnicianul care corespundea cerințelor perioadei”, scria Iulia Băjenaru într-o prezentare despre Anghel Saligny. El a rămas în memoria populară ca inginerul care a proiectat și construit cel mai mare pod din Europa din acele timpuri.

Proiectat în 1888 și realizat între 1890 – 1895, Podul peste Dunăre de la Cernavodă, numit inițial Podul Carol I, a fost considerat atunci unul din cele mai uimitoare poduri metalice cu deschidere mare din lume.

„Proiectul elaborat de Saligny aduce două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat, la tabliere”, am aflat de la Iulia Băjenaru detaliile tehnice care au adus unicitate acestei construcții mărețe pentru sfârșitul secolului al XIX-lea.

Până a ajuns însă la aceste soluții tehnice de excepție, inginerul Saligny s-a documentat în țări din Europa de vest, a calculat, a verificat, a testat, a experimentat vreme de doi ani. În ziua de 9 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, s-a făcut ceremonia de începere a lucrărilor.

Vladimir Simu, inginer de drumuri și poduri, fratele mai mic al lui Anastase Simu, a fost secundul inginerului Saligny în toți cei cinci ani cât au durat lucrările. În ciuda faptului că mulți tehnicieni au avut îndoieli în privința soluțiilor îndrăznețe ale inginerului Saligny, acesta și-a argumentat alegerile și podul a fost construit așa cum l-a conceput.

Inaugurarea Podului Carol I | sursa: wikivisually.com

În 14 septembrie 1895, a fost inaugurat Podul de la Cernavodă, al treilea pod ca lungime din lume și cel mai mare din Europa. Testul de rezistență a fost făcut în ziua inaugurării, cu un convoi de 15 locomotive și o viteză de 80 km/oră.

Potrivit unei tradiții medievale, constructorii care se încumetau să-și riște viața, așezându-se sub construcție, erau cei siguri de trăinicia lucrării lor. La fel a făcut și inginerul Saligny. Podul a rezistat și, se spune, modestul om Saligny a rostit atunci doar patru cuvinte: „Știam că va ține”.

Ultima zi

După ce a luat masa cu familia ce sărbătorea ziua de naștere a soției Tereza, inginerul Saligny, în vârstă de 71 de ani, s-a așezat pe scaunul lui unde se odihnea și, acolo, încet, discret, și-a trăit ultimele clipe de viață. A fost în ziua de 17 iunie 1925. Prin decret regal, s-au organizat funeralii naționale. A fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul sf. Vineri din București, alături de fiica lui, Eugenia, decedată cu doi ani înainte.

Lucrarea care i-a adus faima și recunoașterea, podul care azi îi poartă numele | credit foto: Mira Kaliani

[…] Rămân neclintit la opinia mea că dacă n-ai ocazia să te manifestezi şi n-ai colaboratori buni cum am avut eu, nu te poţi distinge.” – Anghel Saligny, discurs la retragerea după 35 de ani de activitate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.