Site icon Editia de Dimineata

Îngrijorător! Unul din zece copii se naşte prematur, cu riscuri pentru sănătate şi supravieţuire

Aproximativ 13,4 milioane de copii se nasc în fiecare an înainte de 37 de luni de gestaţie, avertizează un studiu publicat recent, care face apel la o mai bună îngrijire a nou-născuţilor şi a mamelor pentru a reduce riscurile de sănătate pentru aceşti copii prematuri şi ratele ridicate de mortalitate ale acestora,

Studiul, bazat pe cifrele din 2020 şi elaborat de experţi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) şi London School of Hygiene and Tropical Medicine, a fost publicat în revista The Lancet,

Experţii amintesc că naşterea prematură este principala cauză a mortalităţii infantile, astfel că cifrele arată o „necesitate urgentă” de a consolida îngrijirea copiilor născuţi în aceste condiţii, dar şi de a îmbunătăţi prevenţia în cazul mamelor însărcinate, în special în ceea ce priveşte sănătatea şi alimentaţia acestora.

În rândul bebeluşilor născuţi prematur, se arată în studiu, există un risc crescut de boli grave, dizabilităţi, întârzieri în dezvoltare şi chiar probleme cronice la vârsta adultă, cum ar fi diabetul şi bolile de inimă.

 65% dintre naşterile premature din anul analizat

Cercetarea subliniază, de asemenea, că nicio regiune a lumii nu a reuşit să îşi reducă în mod semnificativ ratele naşterilor premature în ultimul deceniu, cu o scădere medie anuală de doar aproximativ 0,14%.

Aproximativ 65% dintre naşterile premature din anul analizat s-au înregistrat în Africa Subsahariană şi Asia de Sud, unde 13% dintre copii se nasc prematur, cu rate deosebit de ridicate în ţări precum Bangladesh (16,2%), Malawi (14,5%) şi Pakistan (14,3%).

Unele ţări dezvoltate au, de asemenea, rate deosebit de ridicate, în special Statele Unite (10 %) şi Grecia (11,6 %), a indicat cercetarea.

Studiul notează că incidenţa naşterilor premature este mai mare în cazul mamelor adolescente, cu o alimentaţie precară, care suferă de anumite infecţii sau se confruntă cu preeclampsie (o complicaţie a sarcinii).

Exit mobile version