Site icon Editia de Dimineata

Inițiativă pentru tinerii ucraineni refugiați în România

British Council organizează, în perioada 20 – 23 ianuarie, la Sinaia, iniţiativa pentru tineri „Stronger Together Social Cohesion Romania”, constând în ateliere pentru tinerii refugiaţi ucraineni din ţara noastră, pentru găsirea de soluţii care să sprijine incluziunea şi participarea acestora la viaţa din România.

Conform unui comunicat transmis joi AGERPRES, pentru acest proiect au fost selectaţi 55 de tineri ucraineni ajunşi în România în urma războiului, având vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani.

Peste 180 de tineri ucraineni s-au înscris în proiect, însă au fost aleşi cei care „au demonstrat implicarea în activităţi de voluntariat înainte sau după război sau care erau implicaţi în Ucraina în proiecte de tineret şi schimbare socială”.

„Scopul atelierelor este, pe de o parte, de a înţelege nevoile socio-emoţionale ale tinerilor refugiaţi şi de a facilita integrarea lor în România, iar pe de altă parte de a crea punţi de întâlnire şi oportunităţi de a se conecta cu diferite organizaţii din România, ale căror iniţiative includ proiecte comunitare şi activităţi de tineret”, precizează comunicatul citat.

British Council menţionează că este necesară înţelegerea condiţiilor acestor tineri, nevoilor şi aspiraţiilor lor, precum şi ce planuri îşi pot construi în contextul dat, cu scopul de a pune la dispoziţie aceste informaţii organizaţiilor şi autorităţilor care pot face ceva pentru ei.

Potrivit sursei citate, din cei 55 de participanţi, 18 sunt din Bucureşti, 13 din Braşov, 9 din Constanţa, iar restul din oraşe precum Timişoara, Iaşi, Sibiu, Oradea, Suceava sau Arad. Aceştia sunt tineri ucraineni care, din cauza războiului, au fost nevoiţi să plece din ţara de origine, de lângă familiile lor, să îşi întrerupă studiile şi să ia totul de la capăt în România, fiind acum implicaţi în activităţi de voluntariat ale diferitelor organizaţii non-guvernamentale sau izolaţi în oraşele unde au ajuns.

Temele atelierului vor fi analiza nevoilor şi radiografierea comunităţii tinerilor refugiaţi; oportunităţi şi provocări în construirea programelor pentru tinerii refugiaţi; conectarea la reţele şi proiecte ale altor organizaţii active în domeniu; elaborarea de recomandări pentru acţiuni viitoare.

Exit mobile version