CITIRE

EXCLUSIV Întâlniri cu toamna  – 5 locuri din Român...

EXCLUSIV Întâlniri cu toamna  – 5 locuri din România unde ai spectacol de culoare în octombrie

„Sunt atât de fericită că trăiesc într-o lume unde există octombrie”, scria L. M. Montgomery și prin sentimentul acesta se trece cel mai bine atunci când se lasă baltă toate interesele măcar pentru o zi și se pornește într-o plimbare în locuri unde natura, în lumina și culorile toamnei de octombrie, purifică și aurește sufletul omului.

În octombrie lumina dimineții e dulce și perfectă pentru a fotografia peisaje – ca să colecționăm amintiri calde și colorate pentru zilele reci și monocrome de iarnă. După tumultul și sprinteneala verilor, toamnele vin cu… vin, da, dar și cu acel răgaz de a savura momentul, acest moment. În era grabei nedomolite, e un lucru mare să poți să găsești timp pentru acele lucruri ce par banale și obișnuite, însă capabile de a da emoții. În culorile bogate ale toamnei, bucuria de a fi în această lume – așa cum este ea, zbuciumată și nebunească – poate fi deplină, chiar dacă astfel de momente sunt de durată scurtă. Probabil tocmai acesta e secretul bucuriei, trebuie să fie în porții reduse, altfel nu am mai ști să o trăim, să-i dăm sens, să o prețuim.

În această toamnă, în acest octombrie, drumețiile în natură sunt ispititoare mai ales în acele locuri încărcate de strălucirea delicată a culorilor. Am ales cinci locuri din România pe care le-am văzut și pozat în luna octombrie, atunci când razele soarelui cad blând și fac să scânteieze frunze și iarbă și flori întârziate pe dealuri.

Toamnă în Lepșa, Vrancea | Credit foto: Mira Kaliani

 

Lepșa, toamnă de poveste

Întuneric, ceață, frig, posomoreală, cam așa a arătat seara târzie de octombrie când am ajuns prima dată în Lepșa, în urmă cu mai mulți ani. Am adormit cu gândul „cine naiba m-a pus să vin acum la Lepșa” și probabil că am visat țărmuri însorite de mări îndepărtate. A doua zi, dis-de-dimineață, am ridicat perdeaua de la fereastră și în fața mea se întindea o negură de nu vedeam la doi pași și nu-mi credeam ochilor. Același gând: „cine naiba m-a pus să vin acum la Lepșa”?!

Gazda m-a invitat la un mic dejun cald, la o cafea și o poveste, până se împrăștie ceața, mi-a zis. „Se va împrăștia? Azi?”, am zis eu cu neîncredere, „Sigur că da, stai să vezi!

După o oră bună, ceața a ajuns deja istorie.  S-a dus toată de parcă n-a fost vreodată acolo și am avut parte atunci de o surpriză ce n-o credeam posibilă cu câteva minute în urmă. Îmi venea să spun „mulțumesc cine naiba m-a pus să vin acum la Lepșa”.

Cascada Putnei | Credit foto: Mira Kaliani

Am pornit prin împrejurimile acelei așezări de munte din Vrancea – se află la 72 de kilometri de Focșani – ca să fotografiez toamna în splendoarea ei desăvârșită. În plus, cum am fost în timpul săptămânii, am avut toamna aia fabuloasă numai pentru mine, cel puțin așa mi-a plăcut să-mi spun.

Din Lepșa se poate intra în Parcul Natural Putna-Vrancea unde sunt amenajate trasee mai lungi sau mai scurte, cu grad diferit de dificultate. Două atracții ale parcului sunt Cheile Tişiţei şi Cascada Putnei, unde se ajunge ușor.

 Valea Viilor, panoramă | Credit foto: Mira Kaliani

 

Valea Viilor, în blândețea luminii de octombrie

Când am coborât din autobuz, era încă devreme și găsisem satul învelit tot într-o pâclă groasă. Cum însă aveam de ani buni experiența cu ceața de Lepșa și multe altele de acest gen, știam că nu are rost să-mi fac probleme. În plus, tot de la Lepșa am prins drag de ceață (evident, nu îmi place când trebuie să șofez!) – fiindcă imaginile de toamnă cu ceață pot fi spectaculoase.

Ca să mă încălzesc, am tras o raită prin cimitirul evanghelic. Un pic bizar, probabil, însă îmi place să mă plimb prin aceste cimitire ce mă atrag, dincolo de liniștea de altă lume, cu simplitatea mormintelor și a monumentelor funerare – indiferent ce personalitate e acolo, în fața morții nu există diferențe.

Nu am reușit să-mi alung frigul, dar parcă vedeam lumea noastră mai vie și colorată, deși ziua începuse suficient de mohorâtă pentru a-mi strica toată pofta de viață. M-am plimbat pe ulițe încadrate de case tipic săsești, am urcat pe un deal ca să cuprind din priviri întregul sat, dar nu l-am văzut cum am vrut. Am coborât și m-am mutat pe alt deal, noroc că au dealuri pe toate părțile, după ce proprietarul unei ferme cu vite mi-a spus pe unde să merg ca să pozez satul de sus. Am urcat și stat acolo până când ceața s-a risipit complet și a făcut loc soarelui. Am privit toată valea și am pozat acea așezare veche săsească, menționată prima dată într-un document cunoscut din 1263.

M-am întors apoi încet de unde am plecat și am coborât în sat unde am vizitat biserica fortificată ce s-a deschis la ora 10. Deși nu se bucură de atâta celebritate ca Biertan, de exemplu, iar eu nu  înțeleg de ce, biserica din Valea Viilor este superbă și se află și ea în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Valea Viilor, satul și biserica fortificată, aflată din 1999 în Patrimoniul Mondial UNESCO | Credit foto: Mira Kaliani

Lucrările de construire au început în secolul al XIV-lea se pare pe locul unei vechi biserici romanice. După două secole, biserica a fost modificată și tot atunci, pentru a-i proteja pe locuitori de atacurile tătarilor, au fost înălțate și zidurile fortificației – ce ating pe alocuri și 7 metri – și au fost adăugate camere de provizii.  Astăzi sunt trei bastioane, iar de-a lungul zidurilor în partea de sus se pot vedea metereze. Interiorul acestei biserici gotice a păstrat multe din lucrările originale vechi, cum ar fi altarul din lemn, datat în 1770, un șir de scaune, un ansamblu frumos ornamentat, orga construită de un elvețian și care e funcțională – de altfel, au loc și concerte de orgă în biserică.

Se poate urca în două turnuri – cine nu urcă măcar în unul nici nu ar putea spune că a văzut Valea Viilor. Fiindcă de sus, din turn, sunt vederi pitorești cu satul și casele lui cele mai multe vechi, construite de sași. Înainte de a porni mai departe în călătoria mea, am mai mers pe un deal pentru o panoramă, un loc de care mi-a spus cea care mi-a fost ghid în biserică. Locul respectiv este la ieșirea din Valea Viilor spre Motiș, pe partea dreapta.

 Valea Viilor, viața satului | Credit foto: Mira Kaliani

 

Am urcat până unde începea pădurea și acolo m-am conectat în întregime toamnei. Jos, departe, turme de vite erau mânate cine știe unde, vântul împrăștia frunze colorate prin aer, pădurea dansa în soarele dulce al după-amiezii și totul în jur părea că s-a lăsat cuprins de o tihnă de alte vremuri.

Valea Viilor este în județul Sibiu, din Copșa Mică sunt 4 kilometri iar din Mediaș  – 13 kilometri.  Dacă vrei să te cazezi acolo, ei bine în sat nu există pensiuni, dar poți să întrebi localnici și să găsești găzduire.

 

Lacul Iezer Ighiel, ca o carte poștală | Credit foto: Mira Kaliani

 

 Lacul Iezer Ighiel, ca o carte poștală

De câte ori trebuie să auzi de un loc frumos ca să te convingi să mergi să-l vezi cu ochii tăi? Așa cum spune și un proverb: „E mai bine să mergi să vezi un loc o dată decât să tot auzi de mii de ori povești despre el.”

Iezer înseamnă lac adânc de munte. Lacul Iezer-Ighiel este o rezervație naturală în munții Trascău – Apuseni, la aproximativ 25 de kilometri de Alba Iulia. Din Alba Iulia până în Ighiel este șosea, iar din Ighiel până la lac este drum forestier – se poate parcurge și cu mașina, dar e mult mai plăcut la pas sau cu bicicleta.

Pe drum, Lacul Iezer Ighiel | Credit foto: Mira Kaliani

 

Este un loc destul de popular printre cei care locuiesc în satele din apropiere și aglomerat în special vara și în weekend-uri. Eu am mers într-o zi de octombrie, în timpul săptămânii și era pustiu și plin de toamnă.  Din Ighiel până la iezer sunt cam 12 kilometri pe care i-am făcut pe jos (în total peste 24 kilometri, fiindcă tot pe acolo m-am întors) – aproape tot drumul este prin pădure și mereu apare ceva ce te face să te oprești și poate să faci o poză.

La marginea lacului este o cabană administrată de Romsilva ce se poate închiria. De la lac pornesc mai multe trasee – eu am urcat pe platoul carstic Ciumerna.

Lacul se află înconjurat de pădure în care sunt diferite specii de arbori – de aici bogăția culorilor de la un roșu intens la un verde etern, de la un cărămiziu blând la un galben orbitor.

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA | Credit foto: Mira Kaliani

 

Dumbrava Sibiului, în satul de altădată

Când ești în Sibiu, o plimbare prin Dumbravă este minunată în orice anotimp. Toamna un pic mai mult – culorile ei pastelate destind, înviorează, armonizează. Pentru cei care vor natură dar nu din cea în sălbăticie, Dumbrava Sibiului – denumirea oficială este Parcul Natural Dumbrava Sibiului – e cea mai bună alegere în Sibiu. Ca o cafea de dimineață de care nu mai ai însă nevoie fiindcă petreci timpul în soare și aer de octombrie.

Se ajunge ușor în Dumbravă – cei care nu au mașină pot lua autobuze care circulă zilnic până acolo. În pădurea Dumbrava se află și Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA și Grădina Zoologică, două locuri cunoscute și atractive în straie de toamnă.

În acest muzeu în aer liber, cel mai mare din România, unul din cele mai vaste din Europa, nu e greu să te pierzi o zi întreagă – iar în octombrie programul este deja de iarnă, prin urmare timpul de a te pierde pe acolo e mai scurt.

În 1905, cu un avânt specific timpului,  Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) a înființat în Sibiu un muzeu de etnografie iar după 58 de ani și-a deschis porțile acest muzeu din Dumbravă. Are în prezent 400 de case țărănești aduse din toată România,  gospodării așa cum erau ele pe vremuri și aranjate pentru a alcătui mini-sate românești cu ulițe, porți mândre, bănci în fața porților. Sunt biserici, dar și fântâni, ateliere meșteșugărești, mori de vânt și nelipsitele cârciumi unde săteni se adunau, își petreceau timpul liber și puneau țara la cale.

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA | Credit foto: Mira Kaliani

 

Aleea cu case de meșteri din împrejurimile Sibiului are un farmec cuceritor – albastrul, acel albastru orbitor, de pe case, căruia oamenii  i-au zis „mândră Mărie”, simboliza bogăția, simplitatea, cerul senin. Culoarea, ce se obținea din combinația de var stins și piatră vânătă, îmi amintește de căsuța străbunilor mei. M-am așezat acolo pe o bancă în fața unei porți și am șezut cu ochii-n soare și n-aș mai fi plecat o vreme.

Am plecat și am ajuns la marginea lacului, la morile de vânt cu care nu m-am bătut doar le-am pozat – în față, stufărișul îngălbenit se mlădia în adierea vântului.

De la muzeu, se poate trece și la grădina zoologică unde se află și un stejar secular.

Maramureș | Credit foto: Mira Kaliani

 

Maramureș, toamna privită de sus

O destinație bogată în obiective turistice, tradiții și meșteșuguri este Maramureș. În Baia Mare am ajuns de mai multe ori și de fiecare dată acest orășel s-a arătat cochet, modern, dornic de a câștiga atenția și inimile călătorilor curioși să exploreze tot mai mult.

Numeroasele cafenele cu terasă, deschise și în toamnă, au o atmosferă tare plăcută; se află în centrul istoric – Piața Libertății – unde sunt și clădirile vechi ale orașului. În apropiere este turnul Sfântului Ștefan,  de 40 de metri, și nu prea departe este singurul bastion rămas în picioare.

Din Baia Mare la Sighetu Marmației sunt în jur de 64 de kilometri. În acest orășel situat aproape de granița cu Ucraina se află, în fosta închisoare din Sighet, Memorialul Durerii (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Acest loc e o lecție dureroasă din istoria noastră. Aici am înțeles din nou că întotdeauna vor exista oameni care se vor ridica pentru dreptate, vor lupta pentru libertate, nu își vor apleca privirea, nu se vor umili și nu vor renunța la principiile ce îi definesc nici atunci când sunt supuși atrocităților.  O experiență ce sfâșie, dar din când în când e bine să trecem prin ea – fiindcă, așa cum știm și nu ar trebui să uităm, istoria se poate repeta oricând.

La 19 kilometri de Sighet este unul din cele mai celebre cimitire ale lumii – Cimitirul Vesel de la Săpânța. E un loc perfect de văzut în lumina toamnei în primul rând fiindcă nu mai sunt atât de mulți turiști.

Ca peste tot, și în Maramureș toamna se întâlnește cel mai bine în înălțimi,  când se urcă în vârf de munte.  O idee ar fi să se ia telescaunul de la Șurdești (nu departe de Baia Sprie) pentru a ajunge în vârful Mogoșa din munții Gutâi. În timp ce se urcă și când se ajunge în vârf, cât se cuprinde cu privirea se întind păduri colorate și în depărtări creste de munți ce par că întâlnesc cerul.

Plimbare de toamnă cu balonul deasupra Maramureșului | Credit foto: Mira Kaliani

 

Dacă ești la fel ca mine și iubești înălțimile, zilele acestea poți vedea toamna în Maramureș și dintr-o altă perspectivă – în timpul unui zbor cu balonul cu aer cald, o ocazie ce apare doar o dată pe an. Fiesta Baloanelor 2018 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, între 3 și 7 octombrie, și ediția din acest an va fi una fastuoasă – 100 de baloane se vor înălța pentru România și vor colora cerul Maramureșului. Eu am fost la acest festival în urmă cu mai mulți ani și, chiar dacă nu au fost atunci 100 de baloane,  doar atât mai spun: zborul cu balonul cu aer cald este o experiență extraordinară.  Dacă te tentează, toate detaliile le găsești pe Maramureș Ballon Fiesta.

Dincolo de aceste locuri pitorești, toamna are farmec și într-un parc frumos. | Credit foto: Mira Kaliani

 

Mai multe reportaje de Mira Kaliani poți descoperi pe Călătorii la Singular. Pe Mira o găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Google+, Pinterest.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.