Dincolo de a fi o prestigioasă Universitate de Medicină şi Farmacie sau o stradă superbă din Bucureşti sau din alte oraşe, numele lui Carol Davila ar trebui să însemne în primul rând pentru români exact definiţia „părintelui medicinei moderne”.
La 8 aprilie 1828, se năştea, la Parma, în Italia, Carlos Antonio Francisco d’Avila mai cunoscut drept Carol Davila, medic şi farmacist român de origine franceză, întemeietor al Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie. Se spune că Davila ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt, deşi nu s-a putut demonstra cu documente, iar tatăl nu şi-a asumat paternitatea, notează federațiasanitas.ro.
A contribuit la progresul societății românești
Profesor doctor Carol a contribuit în mod semnificativ și decisiv la progresul societății românești, a fost fondatorul mai multor instituții și s-a pus întotdeauna în slujba pacientului.
A crescut la Frankfurt pe Main, fiind sub îngrijirea bunicii lui, doamna Bethmann-Hollweg.
În perioada 1843-1845, Carol Davila a efectuat un stagiu în spiţeria farmacistului Leon Le Sant din Nantes. Acesta este momentul când începe să îndrăgească farmacia și mai târziu chiar să inventeze tinctura Davila (tinctura anticolerină) – o tinctură ce conținea ulei de mentă, rubarbă, tinctură de scorțișoară și tinctură de opiu, cu efect benefic în reducerea stărilor de vomă în holeră, scrie revistagalenus.ro.
În 1845 s-a mutat la Angers, pentru a continua practica farmaceutică în oficina lui C.S. Ollivier.
La 12 aprilie 1847 îşi ia examenul de bacalaureat în litere, la Angers, iar la 1 noiembrie 1847 se înscrie la Şcoala de medicină din Angers.
În anul 1848 a câştigat concursul pentru ocuparea unui post de asistent la catedra de anatomie, fiind însărcinat cu conducerea lucrărilor practice de disecţie.
A realizat stagii de extern şi intern la Spitalul Hôtel-Dieu, rezervat bolnavilor săraci, iar în vara anului 1849 participă la o misiune privind combaterea epidemiei de holeră care izbucnise în comunele Champigné şi Cherré, din departamentul Maine-et-Loire, scrie RADOR.
Medalie
La 26 decembrie 1849 obţine o medalie de argint ”drept recompensă a zelului şi devotamentului dovedit în cursul ultimei epidemii de holeră”.
La 13 iunie 1850, îşi ia şi bacalaureatul în ştiinţele fizice, apoi îşi continuă studiile la Facultatea de medicină din Paris.
În anul 1853, domnul Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei, are iniţiativa angajării unui medic în serviciul sanitar al oştirii române, fiind solicitat Carol Davila, care a acceptat postul oferit.
În 1853 a sosit în Țara Românească
A ajuns în Țara Românească la 13 martie 1853, fiind invitat de către Barbu Știrbei la recomandarea decanului Facultății de Medicină din Paris să organizeze serviciul sanitar al armatei, și nu a mai plecat.
I-a uimit pe conducători încă de la început. A primit o locuință modestă pe cheiul Dâmboviței, iar din cauza umezelii a făcut reumatism și a avut probleme la cotul drept, tocmai de aceea mâna dreaptă o ținea adesea la spate.
Părintele sistemului sanitar militar
A conceput un sistem medical funcțional datorită abilităților de organizare a serviciilor militare și civile.
A fost numit șeful Spitalului Oștirii „Mihai Vodă”, unde a introdus disciplina și simțul responsabilității, noi modalități de tratament (transfuzia de sânge) și vaccinarea împotriva variolei. A fost ridicat la rangul de general de către Alexandru Ioan Cuza, iar în 1862 a fost numit Șeful Serviciului Sanitar al Țării Unificate (echivalent cu funcția de Ministru al Sănătății).
La 13 aprilie 1853, Davila devine medic-şef al spitalului militar şi medic-şef al armatei Ţării Româneşti.
Vastele sale cunoştinţe dobândite în medicină îl ajută să rezolve câteva cazuri foarte dificile, obţinându-şi un remarcabil renume.
Avansat
La 10 septembrie 1853, este ridicat de la gradul de ştabdoctor (echivalent cu cel de maior) la cel de oberştabdoctor (locotenent-colonel), iar un an mai târziu, este afectat de o criză de reumatism articular acut.
În anul 1855 a înființat o școală de felceri, iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar.
La 6 martie 1856, Barbu Ştirbei a semnat actul pentru organizarea Şcolii de chirurgie de la Spitalul ”Mihai Vodă”, iar în anul 1857, Carol Davila, alături de Nicolae Kretzulescu – cel care obţinuse, la Paris, titlul de doctor în medicină şi deschisese la Spitalul Colţea din Bucureşti, în 1842, o şcoală de mică chirurgie – , a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră, înfiinţând Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie.
Legiunea de onoare
În iulie 1858, Carol Davila a fost decorat cu ”Legiunea de onoare” în grad de Cavaler.
După Unirea Principatelor Române, din anul 1859, Davila s-a bucurat de încrederea şi preţuirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fiindu-i încredinţată conducerea supremă a serviciului sanitar civil şi militar al României.
În următorii cinci ani, Davila va realiza reforme remarcabile în domeniu: reunirea administraţiilor sanitare din Moldova şi Ţara Românească, înfiinţarea cabinetelor de arondisment ale medicilor, înfiinţarea consiliilor de igienă şi salubritate ale oraşelor, a înfiinţat noi spitale, a pus bazele presei medicale româneşti, a editat prima ”Farmacopee română” şi, nu în ultimul rând, a pregătit îndelung deschiderea Facultăţii de medicină din Bucureşti.
Cuza l-a ridicat la gradul de general
În anul 1860, pentru aceste realizări, Cuza l-a ridicat la gradul de general.
În 1862 a fost numit Șeful Serviciului Sanitar al Țării Unificate (echivalent cu funcția de Ministru al Sănătății).
Sub îndrumarea sa, la 12 noiembrie 1869, se înfiinţează Facultatea de medicină din Bucureşti – prima instituţie de învăţământ superior medical din ţara noastră -, care îşi deschidea cursurile, 10 zile mai târziu, la 22 noiembrie 1869.
În următorii treizeci de ani, Facultatea de Medicină din Bucureşti nu a avut un local propriu, decanatul, biblioteca şi două laboratoare funcţionau în clădirea Universităţii, amfiteatrul de anatomie şi cel de anatomie patologică la Spitalul Colţea, celelalte laboratoare în diferite imobile, pe străzile Brezoianu, Sf. Spiridon, Batiştei.
Înființează societăți științifice
Lui Carol Davila i se datorează înfiinţarea unor societăţi ştiinţifice – ”Societatea medicală” (1857), ”Societatea de Cruce Roşie” (1876), ”Societatea ştiinţelor naturale” (1876) -, precum şi două reviste medicale – ”Monitorul medical” (1862) şi ”Gazeta medicală” (1865).
Înainte de Războiul de independenţă a avut inspiraţia să doteze ambulanţele în vederea unui efort militar care se preconiza, iar în perioada Războiului pentru independenţă (1877-1878), Carol Davila a condus serviciul militar al armatei, pentru activitatea sa din perioada înfruntărilor militare fiind distins cu ”Steaua României” în grad de Comandor şi cu ”Virtutea Militară”.
Imediat după Războiul de independenţă, odată cu Universitatea din Iaşi, începea şi activitatea Facultăţii de Medicină din localitate, la 1 decembrie 1879, datorită prezenţei în Guvern a lui M. Kogălniceanu şi N. Kretzulescu, precum şi penuriei de cadre medicale de după război. De-a lungul timpului, mari personalităţi au marcat activitatea Universităţii de Medicină din Iaşi: Grigore T. Popa, Leon Scully, Petru Poni, C.I. Parhon, Aristide Peride, Ion Ciure, Ludovic Russ, Ernest Juvara, C. Proca, N. Leon, V. Sion, Fr. Reiner, E. Riegler, Al. Slătineanu, I. Tănăsescu, A. Tupa, V. Râşcanu, L. Baliff, J. Niţulescu, O. Franche, Vl. Butureanu, P. Vancea şi alţii.
Orfelinatul pentru băieți
Lui Carol Davila i se datorează şi înfiinţarea orfelinatului de la Pantelimon pentru băieţi, azilul de surdo-muţi de la Pantelimon şi Azilul ”Elena Doamna”.
În anul 1883, în urma demersurilor făcute de facultate, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a trimis decanatului o copie a planurilor efectuate după cele ale Institutului de Patologie din Innsbruck (Austria), invitând comisia profesorală să accepte un edificiu asemănător. Clădirea, care trebuia să prevadă și dezvoltarea facultății, urma să cuprindă în secții proprii laboratorul de anatomie și sala de disecție cu secția muzeului de anatomie patologică, amfiteatrul comun pentru cursurile teoretice ale facultății, cu săli pentru colecțiile lor speciale și un cabinet propriu fiecărui profesor, cancelaria facultății, bibliotecă, sala de consiliu și locuințe pentru personalul de serviciu.
A eradicat epidemii grave
Davila a eradicat în diferite regiuni ale țării epidemii grave, a călătorit și a inspectat spitale, a participat la Expoziția universală de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al României, a avut grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui s-a editat culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, a acordat-o ca premiu elevilor din școlile sale.
Necazurile nu s-au ținut însă departe de el. Ironia sorții, cea de-a doua sa soție, Ana Davila (născută Racoviță) a decedat în urma unui malpraxis. Rămas văduv și cu 4 copii (Alexandru, Zoe, Elena și Pia) a continuat să muncească cu și mai multă determinare și îndârjire.
Pe cheltuiala lui s-a editat culegerea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dădea premiu elevilor din şcolile pe care le coordona.
A înființat, împreună cu un horticultor austriac, Grădina Botanică din Bucureşti, pentru instruirea studenţilor şi pentru aprovizionarea cu plante medicinale a farmaciilor.
Cetățenia română a primit-o la 31 mai 1868 după venirea lui Carol I. Carol Davila a trecut la Domnul la 24 august 1884, la Bucureşti, după o carieră strălucită care a dus la progresul medicinei româneşti. Avea doar 56 de ani.
Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila