CITIRE

Între ape, codri, ceruri şi vatră – Țăranii lui Re...

Între ape, codri, ceruri şi vatră – Țăranii lui Ressu

„S-a aplecat să zugrăvească şi să interpreteze viaţa noastră românească, singura viaţă adevărat românească, a ţăranului închis între ape, codri, ceruri şi vatră”, scria Tudor Arghezi despre pictura lui Camil Ressu.

Portretist original, profesor și rector al Școlii de Arte Frumoase din București, Camil Ressu „are meritul de a fi scris un nou capitol în pictura românească, într-o perioadă dominată de influenţa unor personalităţi precum Nicolae Grigorescu sau Ştefan Luchian”, observa Mircea Deac într-o lucrare dedicată pictorului Camil Ressu.

Camil Ressu

Realizată în 1913, compoziția Terasa Oteteleșanu surprinde atmosfera locului și ilustrează câțiva scriitori și artiști reuniți la o masă. În tabloul lui Ressu apar pictorii Jean Steriade și Alexandru Szatmáry, compozitorul Alfonso Castaldi, poeții Tudor Arghezi și Ion Minulescu, poetul și romancierul Corneliu Moldovanu.

S-a născut în 28 ianuarie 1880, la Galați, într-o familie de aromâni originari din Epir, o regiune a Greciei din 1912. Familia Ressu s-a stabilit în România la începutul secolului al XIX-lea. Pasiunea pentru artă, pictură îndeosebi, a venit de la tatăl lui, Constantin. Deși de profesie jurist, acesta își petrecea timpul liber pictând.

La 17 ani, Camil a început studiile la Școala de Arte Frumoase din București. Primul maestru îndrumător i-a fost pictorul și muralistul George Demetrescu Mirea. După școala de la București, a continuat să studieze pictura la Iași cu pictorul Gheorghe Popovici și să lucreze în atelier alături de câțiva colegi, printre care Ion Theodorescu, Gheorghe Petrașcu, Jean Steriadi, Sava Henția. A absolvit în 1902 Școala de Arte Frumoase din Iași cu medalia de argint. Ca mulți alți tineri din generația lui cu posibilități financiare, a pornit și el imediat spre vest, pentru a se perfecționa.

Camil Ressu

Cosaşi odihnindu-se este o lucrare realizată de Camil Ressu în satul Ilovăț, județul Mehedinți, aceasta devenind una dintre cele mai cunoscute picturi ale artistului. Camil Ressu a surprins un moment din viața satului, în miezul unei zile de vară, cu patru bărbați, unul mai în vârstă, care stau pe câmp pe niște snopi și se odihnesc după muncă. O femeie le aduce de mâncare, iar în depărtare, un alt țăran pornește spre sat cu coasa pe umăr.

Primul oraș unde s-a oprit a fost München, considerat în acea vreme orașul perfect pentru un artist. A frecventat cursuri la Akademie der Bildenden Künste (Academia de Arte Frumoase), însă după două luni, timp în care a vizitat pe îndelete muzee, galerii de artă, ateliere ale unor pictori, Ressu a început să viseze la Paris și a luat decizia de a părăsi orașul german.

La Paris s-a înscris la Academia Julian, o școală de artă de pictură și sculptură, înființată în 1867 (în 1968 a fost integrată în ESAG Penninghen) de pictorul francez și profesorul Rodolphe Julian. Școala lui Julian a fost celebră pentru artiștii care au studiat acolo în perioada de efervescență cultură pariziană de la începutul secolului al XX-lea. Academia Julian pregătea studenți pentru examenele de la prestigioasa École des Beaux-Arts din Paris și totodată oferea o alternativă independentă la educație. Un moment important al școlii a fost în 1880 – din acel an, femeile au început să fie și ele admise pentru a studia arta la școala lui Rodolphe Julian, în timp ce École des Beaux-Arts a păstrat regula veche și nu accepta femei printre studenți. Nicolae Dărăscu și Jean Alexandru Steriadi au fost doi dintre colegii români ai lui Camil la Academia Julian din Paris.

Camil Ressu

În tabloul  Înmormântarea la țară pictorul surprinde tristețea de pe chipurile unor țărani care însoțesc un sătean pe ultimul lui drum.

După șase ani petrecuți într-un Paris al artelor, s-a reîntors în România, la București, unde a colaborat cu diferite publicații – interesat de mulțimea problemelor sociale cu care se confrunta societatea românească a ales să se implice prin realizarea de desene satirice cu subiecte inspirate din scena politică.

În 1910, a participat la un eveniment numit „Tinerimea Artistică” cu câteva tablouri cu peisaje și compoziții pe tema vieții la țară, temă pe care o va păstra mereu.  De altfel, își va petrece verile prin sate unde pictează țărani cu toate momentele esențiale din viața lor, la muncile câmpului, pe ulițe, la sărbători ori înmormântări. Este un excelent portretist, dovadă mulțimea portretelor unor personalități din epocă, dar și autoportretele.

Camil Ressu, Lectura pe malul marii | Artmark

În 1918, la București a fost înființată asociația „Arta română”, printre fondatori fiind Camil Ressu și alți pictori și sculptori ai vremii care, în perioada Primului Război Mondial, au participat la Iași la expoziția Marelui Cartier. Scopul societății a fost de a promova artele în România și de a transmite artiștilor să se inspire mai mult din realitatea autohtonă.

Veturia Goga | Sursa: Muzeul Octavian Goga ; Tudor Arghezi ; Autoportret

„Elev al lui Jean-Paul Laurens, reîntors de la Paris în 1908, Ressu s-a impus amatorilor de artă mai vie, mai de caracter, prin viziunea lui austeră, realistă și concentrată, prin linia lui precisă și incisivă în forma sa strânsă. Rămâne un stil Ressu. […] Ressu a marcat în desenele și compozițiile sale un realism sobru și concis, un tip al țăranului osos, muncit și pârguit de soare, o viziune care a rămas și a făcut tradiție. El a căutat să descopere, printre linii, o formă interioară, reușind astfel câteva portrete și compoziții remarcabile: Portretul lui Luchian, Portretul lui H.K. Zambaccian, Înmormântarea de la țară, câteva figuri din compoziția Terasa de la Oteteleșanu, Cosașii”, scria Krikor H. Zambaccian în Însemnările unui amator de artă.

A realizat portretele multor personalități literare și artistice din vremea lui, printre aceștia George Bacovia, Tudor Arghezi, Constantin Brâncuși, Ștefan Luchian.

Peisaj cu cumpănă, Camil Ressu

Tot Krikor H. Zambaccian spunea despre Ressu că nu era prea mult preocupat de succes, avea mai degrabă înclinații boeme și, se pare, nu-l deranja prea mult postura de ratat.

În 1922, a realizat o lucrare pentru Teatrul Național din București, care a stârnit suficiente controverse pentru a-i determina pe cei de la Național să o înlăture. Despre acest episod, Krikor H. Zambaccian scria: „După cabala ce a urmat în 1922 în jurul cortinei pe care a pictat-o pentru Teatrul Național, Ressu era foarte contrariat și descurajat”.

Admirator al lui Ressu – de altfel, fiica lui, Mitzura, a luat lecții de pictură de la el – Tudor Arghezi nota poetic: ,,Ressu rupe cu pensula priveliști brute și oameni stâncoși”.

În 1955, regimul comunist îi acordă titlul de „Artist al Poporului”. A murit în București, la vârsta de 82 de ani, și este înmormântat în Cimitirul Bellu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.