Site icon Editia de Dimineata

Între costumul de corporatist și portul popular. Tânăr întreprinzător, despre Maramureșul autentic, vechile tradiții românești și satul strămoșesc

Ionuț Șimon a crescut în Maramureșul pe care familia lui a încercat să-l păstreze viu. A copilărit printre animale și copaci. După ce ceilalți bărbați din familie au pus bazele unei biserici, trebuia să se facă preot. A plecat în Cluj-Napoca să studieze teologia, dar nu s-a întors ca părinte în satul natal. Cu toate acestea, nu a putut să plece niciodată cu mintea din grădina în care a crescut, așa că a deschis Grădina lu’ Ion, pensiunea în care musafirii lui pot vedea o bucată din Maramureșul autentic. Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, Ionuț vorbește despre vechiul Maramureș, tradiții și identitate națională.

Ionuț, greu de despărțit de portul popular

A crescut în Maramureșul autentic

Când se gândește la copilărie, Ionuț își amintește de animalele cu care a crescut și pe care le-a crescut. „Am crescut în Maramureșul autentic. Am crescut în satul simplu de la țară. Am crescut pe lângă animalele gospodăriei, cai, vaci, purcei, oi, găini, căței și pisici. Am crescut în modestia unei familii muncitoare, a unui cămin călduros. Nu mi-a lipsit nimic. Aveam și jucăriile de lemn făcute de bunicul meu. Aveam acadelele de zahăr ars făcute pe lingura mică dintr-o cratiță veche a bunicii mele. Am crescut alergând după mieii care zburdau de nebuni prin grădină, am crescut pe lângă caii pe care-i admiram și mă apropiam de ei tremurând, dar cu mult curaj. Am călărit berbecii mari și mă aruncau pe toate gardurile. Am călărit caii, fără șea, și mă aruncau pe jos. Chiar și găinile care erau transformate in avioane din pod îmi plăceau. Nu știau să zboare oricât am încercat să le învăț. Dimineața mă trezeam la 6. Trebuia să dau fân animalelor și să curăț grajdurile. Dacă terminam treaba, mama era bună cu mine și mă lăsa sa fug la copiii din sat. Eram mic și auzeam cucul, dar nu aveam bani în buzunar. Banii erau la mama și eu nu aveam access la ei. Îmi puneam frunze în buzunare și mă gândeam că am bani pentru că dacă auzi cucul și ai bani la tine, o să ai noroc. Păsările cântau mereu. Aveam în podurile grajdurilor multe cuiburi. Mai cădea câte un pui, îl ingrijeam și îl puneam la loc. Aveam multe cuiburi cu rândunele. Erau sacre și nu aveam voie sa mă ating de cuib. Era păcat și popa îmi tăia limba, așa că am fost atent. Limba încă o am. (Zâmbește!) M-am ascuns în cușca câinelui și m-au căutat părinții toată noaptea. M-a găsit bunica în cușcă si m-a scapat de nuia frumoasă și lungă. După o vreme, din dorul de a avea animale aproape, la Cluj mi-am luat câine, pe Miki. Bunica a zis «vai mai copile, în loc să-ți cauti o fată, tu ți-ai luat câine?». M-am ambiționat și, facând voluntariat la un adăpost de animale, mi-am luat și un motan gras de șapte kilograme, așa ca să fie mulțumită bunica. (Râde!) Animalele mereu mi-au placut așa că, cu greu într-un apartament, cu aspirat și spălat pe jos de trei ori pe zi, eram fericit, cainele dădea din coadă și pisica dădea din fălcuțe pentru că mânca mai mult decât mine. ”, își amintește Ionuț.

Trebuia să se facă preot

După ce bărbații din familia lui au ajutat la construirea unei biserici, destinul lui Ionuț părea stabilit: trebuia să se facă preot. A plecat la Cluj să studieze teologia, dar nu a îmbrăcat hainele preoțești. „Bunicul și tatăl meu, Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi, au ajutat cel mai mult să construiască o biserică de lemn în Vișeu de Sus. Bunica a vrut să fiu preot, dar mama a vrut să mă trimita la oraș mare și să fiu domn, cum se zice. Am intrat la Seminarul Greco-Catolic din Cluj, unde am petrecut 8 ani, împreună cu facultatea. A fost foarte fain. Până să fiu „plantat” într-un oraș mare de tot, eu nu am părăsit grădina niciodată. Știam doar animalele și drumul zilnic pe care-l făceam când duceam lapte din deal in vale. Am plâns vreo două săptămâni când am ajuns la Cluj. Fără cățeii, fără animale, fără bunica , mă simțeam singur cuc. Dar timpul le-a rezolvat pe toate și am încercat să mă dezvolt pe toate planurile. Nu m-am facut popă, dar am încercat să fiu om. Amintirile Clujului sunt frumoase, dar mintea mea a rămas mereu în grădina copilăriei.”, povestește tânărul.

Mama, sprijin important pentru Ionuț

S-a gândit în permanență la grădină

Deși a plecat de mai bine de 20 de ani din satul natal, Ionuț n-a putut să părăsească cu mintea grădina copilăriei, așa că s-a întors să construiască o pensiune. „De când locuiesc în Cluj, nu a trecut o zi să nu mă gândesc la grădina mea. De 21 de ani, mă gândesc la tot ce aveam acolo. E greu prin muncă cinstită să construiești ceva, așa că am așteptat mulți ani până ce visul meu a devenit realitate. Mi-am vândut apartamentul din Cluj și cu alte sacrificii enorme, am reușit să deschid pensiunea. Am denumit-o Grădina lu’ Ion pentru că atât pe tatăl meu, cât și pe bunicul, i-a chemat Ion. Am încercat să fac ceva autentic. Pensiunea este decorată unicat și totul are o poveste. Sania din Camera lu’ Ion este sania pe care m-a adus bunicul meu de la spital când m-am nascut. Sania mai mică este sania cu care mergeau bunicul și tata după lemne în pădure. Restul paturilor au fost făcute după modelul porților pe care le-am avut în curte. Balcoanele sunt exact ca acelea pe care le avea casa veche a străbunicilor. Funiile de la casa scărilor au fost împletite de bunica mea. Coarnele de cerb le-a facut bunicul din partea mamei mele. Tolurile de pe jos și din spatele paturilor au fost realizate handmade de bunica și mama mea. Preșurile de pe jos, la fel. Paturile de lână, ștergătorile de la farfurii au fost făcute de bunica și mama mea. Farfuriile provin de la străbunica mea și au peste 100 ani vechime. Mama mea m-a ajutat foarte mult financiar, iar bunica a supervizat lucrările. Pe lângă faptul că face plăcinte grozave, la 83 de ani, bunica le spune povești musafirilor despre cum a fost lumea pe vremea ei.”, explică Ionuț.

Bunica așteaptă musafirii cu plăcinte și povești

Cum a influențat dragostea Grădina lu’ Ion

După ce a intrat în viața lui Ionuț, partenera acestuia și-a făcut loc și în Grădina lu’ Ion. „Avem o cameră care se numește «Camera lu’ Mărie», cu coroniță de lavandă, mirosuri faine, de te îmbată de cap. Se numește așa deoarece în viața mea a apărut o Mărie (dar îi spun Oana). Cred că suntem pe aceeași minte pentru că am contribuit amândoi la decorare. E drept, Mărie a me’ (sper sa fie a me’ ) are niște ochi cu care e suficient să se uite la mine ca să știu ce vrea, dar și invers. A fost de ajuns să-i spun cum văd eu camerele și ne-am pus amândoi mintea la contribuție. Mi-e tare dragă Mărie, mai ales cand e nervoasă. Eu îi tot spun: «Bata-te-ar norocul, ai gura dulce, dar și știi să mă cerți că-mi vine să te mănânc cu tot cu pene!» . Oana e medic, iar eu lucrez în IT, așa că suntem amândoi ocupați, dar când mergem acasă, ne liniștim maxim.”, povestește Ionuț încântat.

Când camera lu’ Mărie întâlnește camera lu’ Ion

Toată lumea vrea liniște

Pentru Ionuț, relația cu natura este totul. Sunt prins între două lumi. O lume coporatistă, cu task-uri, dead-line-uri, cu program de la nouă la șase, și o lume simplă cu program după soare și lună. Îmi e greu să fiu între cele două, dar lumea care mă ține la suprafață este viața de la sat, viața în natură. De aici îmi iau visele, puterea și concentrarea la birou, pentru că, oricât de obosit sunt, mă urc în mașină și ajung în gradina mea. La șapte dimineata sunt treaz și n-am nevoie de cafea, pur si simplu zâmbesc când ies afară, caci simți libertatea pe care ți-o oferă natura. Auzi foarte des «vreau liniște», toata lumea vrea liniște, dar e cel mai greu de obținut. Ei bine, liniștea o găsești în natură, pentru că noi suntem făcuți din pământ. Cum este și vorba: te trage pământul! În grădina mea cresc meri, pruni, cireși, peri și iarba pe care, dacă pășești desculț, simți liniștea, simți deconectarea de care ai nevoie după alergatura de zi cu zi. Relația cu natura te vindecă, în primul rând de tot ceea ce ai acumulat în suflet și în minte, te face să te încarci maxim cu stări de bine și cu speranță. Natura te face sa conștientizezi că fericirea este în lucrurile simple. Natura este a doua mamă pentru mine. De la natură îți iei totul, chiar și liniștea. Vreau să ofer turiștilor o experiență. Vreau să-i duc pe cărările pe care am fost eu cu laptele în spate, să le arăt peisajele, să bea apă minerală direct din pământ din grădina mea, să stea în hamace și să se legene sub cântecul păsărilor. Vreau să vadă și să simtă liniște. , spune tânărul.

Ionuț și tatăl lui. în vechiul Maramureș

Tradițiile

Tânărul crede că tradițiile sunt esențiale pentru păstrarea identității naționale. „Tradițiile te fac să nu îți pierzi identitatea, toate obiceiurile trebuie păstrate, indiferent de zona țării. Provoc invitații să lăsăm hainele de oraș și să îmbrăcăm niște haine tradiționale. Te simți altfel în portul popular, mai liber, mai mândru, mai diferit. La cerere, turiștii se pot îmbrăca în aceste haine pe care le am din tată-n fiu, dar pot asista și la jocuri și să asculte cântece tradiționale.”, prezintă Ionuț atmosfera din grădină.

Animalele lui Ionuț, Miki și Bădiță

Susține cauze caritabile

Ionuț își încurajează musafirii să doneze pentru cauze caritabile. „Eu am două grădini, una-n deal și una-n vale. Turiștii pot vizita ambele grădini gratuit. Dacă se dorește si cazarea în pensiune, atunci se achită o sumă de bani. Sunt membru voluntar activ în mai multe asociații caritabile. Încurajez turiștii să doneze pentru a susține activitatea acestor asociații. Banii se redirecționează către copii orfani, bolnavi, azile de batrani sau familii nevoiașe. Am ajuns să mă implic în promovarea acestor cauze deoarece sunt mulți oameni care au nevoie de ajutor. Dacă poți face un bine, să-l faci că îți aduce o satisfacție. Sunt oameni care suferă mult. Daca te uiți mai atent în ochii lor, poți vedea asta. La oraș suferă mai multi pentru că nu au timp de nimic. Aleargă toată ziua. Către ce? Numa ei știu. O să creez un sistem de recompensare în viitorul apropiat. Aș vrea să implic și turiștii în acest proces. Aș vrea ca pentru musafirii mei, o vizită în Maramureș să nu însemne doar o simplă cazare, ci și o oportunitate de a susține cazuri sociale.”, spune tânărul.

Ionuț, alături de tinerii cu care vrea să ducă mai departe tradițiile

Despre România autentică

Ionuț se teme că România autentică este pe cale de dispariție, dar are planuri mari pentru următoarele generații de tineri care vor să păstreze viu spiritul național. „România autentică este pe cale de dispariție. Trebuie avut grija! Dacă îți pierzi identitatea, îți pierzi tot. Mă face să zâmbesc când mă gândesc și văd copii de la țară fericiți cu puțin. Deși nu au tabletă de ultimă generație, la țară, copii se pot bucura din orice. Mi-ar plăcea să realizez proiecte cu fonduri europene pentru promovarea tradițiilor. Aș vrea să mă implic în deschiderea de școli artizanale, să învăț tinerii și să se convingă ca pot să castige foarte bine și din arta tradițională. Tinerii ar trebui să știe că un set de haine de iarnă tradiționale costă peste 1000 euro.  De asemenea, am putea să investim în tâmplărie și sculptura lemnului. Din păcate, sistemul te descurajează. Trag nădejde că o să vină o zi în care sistemul o să ajute. Nu m-am gândit la moșteniri, dar cred că trebuie să lași în urma ta o doză de bun-simț și bunătate.”, transmite Ionuț Șimon.

Ionuț și fratele lui, în vechea grădină

Exit mobile version