17 ianuarie 2022, 8:59

Între dragoste și tron: „L-ar fi călăuzit și l-ar fi inspirat, l-ar fi umplut de viață”

„Trăia într-o atmosferă de romantică înaripare. Idealiza pe îndrăgostiți, le dădea prilejul de a se vedea, îi încuraja, îi îndemna, îi ajuta, îi slăvea, fără să-i pese de ziua de mâine…”

În 1891, Ferdinand, prințul moștenitor al tronului României, a stat câteva săptămâni la Kassel, la fratele mai mic al regelui Carol al României, prințul Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, care era generalul comandant al orașului.

Regele Carol I a socotit că nepotul lui „avea nevoie de o schimbare de atmosferă”, cum a povestit, după 36 de ani, regina Maria în memoriile ei. În plus, Ferdinand putea acolo să urmeze manevrele imperiale, ceea ce, se considera, îi îmbogățea cunoștințele militare. „Regele Carol nu făcea nimic fără cele mai temeinice motive”, notase regina Maria.

Principele Ferdinand – numele complet Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen; din octombrie 1914 până la moartea lui, la 20 iulie 1927, a fost rege al României | Principesa Maria

Prima întâlnire la un palat, cu „un tânăr frumos și sfios”

Tot atunci, la palatul Wilhelmshöhe din Kassel, „un prea frumos castel din secolul al XVIII-lea”, se afla și tânăra principesă Maria de Edinburgh, una dintre nepoatele reginei Victoria a Regatului Unit. În timpul manevrelor imperiale, „eveniment anual de mare însemnătate în Germania tinereții mele”, își amintea regina, Wilhelm al II-lea, împăratul de atunci al Germaniei, ultimul kaiser, stătea la Wilhelmshöhe.

Mama fetelor a fost invitată la Kassel de perechea imperială și a mers împreună cu cele două fiice mai mari, Maria, atunci în vârstă de 16 ani, și Ducky, cu un an mai mică. Singura persoană cunoscută la Kassel de cele două tinere era prințul Frederic de Hohenzollern, deseori invitat de părinții lor la reședința din Coburg. Regina Maria scria despre prima ei întâlnire cu Ferdinand:

Astfel se întâmplă că ne întâlnirăm pentru întâia oară la masa Kaiserului.

[…]

Dacă îmi aduc aminte bine, eram așezată, în acea seară, lângă prințul moștenitor al României. Era un tânăr frumos și sfios, care încerca să-și ascundă sfiala, râzând mereu. Nu vorbea englezește și era vădit că-i făcea mare plăcere să se afle iar în Germania. Nu ne spuse nimic despre România și nici eu nu-l întrebai nimic despre acea țară îndepărtată, neștiind tocmai bine unde se găsește pe hartă.

Și lui Ducky și mie ne plăcu acest tânăr neînfumurat, care-și dăduse osteneala să ne fie pe plac.

Principesa Maria

„Am spus fără meșteșug «da»”

A doua întâlnire cu prințul moștenitor al României, „cu grijă plănuită, fără ca tinerele să bănuiască”, a avut loc la München. Acolo, într-o zi de primăvară, el a găsit cumva curajul pentru o propunere în căsătorie:

…e și azi pentru mine un prilej de uimire; dar mi-a făcut-o și eu o primii. Am spus fără meșteșug «da» ca și când ar fi fost un cuvânt foarte firesc de rostit. «Da», și cu acel «da» mi-am pecetluit soarta.

Prima întâlnire cu Carmen Sylva

În cei aproape doi ani în care Ferdinand și-a căutat o mireasă prin Europa, a întâlnit-o, a cerut-o în căsătorie, apoi au urmat lungile discuții între părinți pentru a se stabili detaliile căsătoriei, regina Elisabeta a României a fost departe de toate aceste evenimente importante.

Ea se afla la Neuwied, în casa mamei ei. Acolo a vizitat-o și a întâlnit-o prima dată principesa Maria.

Regele Carol I și soția lui, regina Elisabeta a României, cunoscută în special după pseudonimul literar, Carmen Sylva / Sinaia

Un tânăr prinț muncitor, ascultător, supus și singur

Regele Carol și regina Elisabeta nu au avut un fiu – au avut o fetiță care a murit la patru ani. Pentru a se asigura succesiunea la tron, regele Carol I l-a ales ca moștenitor pe nepotul său Ferdinand. Acesta a lăsat atunci Germania și a pornit spre necunoscuta țară.

Departe de prieteni, de viața trăită până atunci ce se potrivea firii lui, „sub călăuzirea lui «der Onkel» a cărui primă și ultimă preocupare era politica”, tânărul prinț, muncitor, ascultător, supus, s-a simțit singur în noua lui țară. Regina, poetă înainte de toate, a văzut cât de stingher era și cât de mult dor de acasă îl cuprindea.

În lumea unei poete care vedea totul prin prisma închipuirii ei romantice, „fire nestăpânită și cam nechibzuită”, și cea a unui rege impunător, cu simțul datoriei, pentru care „nu exista nici fantezie, nici nevoie de odihnă”, a apărut „sfiosul și neîncrezutul tânăr sublocotenent de la Potsdam, pătruns însă și el de simțul german al datoriei și al ierarhiei”.

„Bun, cam sentimental, cu o fire iubitoare”

Despre Ferdinand din acea vreme, regina Maria scria:

Era blând, bun, cam sentimental, cu o fire iubitoare, dar n-avea încredere în însușirile lui; era un om ce se lăsa ușor stăpânit și totdeauna gata să creadă pe alții mai presus de el, dar, cu toate acestea, era mândru și se jignea ușor. Abia sosise și unchiul și mătușa lui începură să-l muștruluiască, pentru a-l face vrednic de greaua datorie ce-l aștepta.

[…]

Asprul suveran, necunoscând pentru el nevoia de odihnă, nu înțelegea să o îngăduie altora. Părea că socoate firesc ca tânărul său moștenitor să aibă aceeași pătimașă chemare de a se jertfi ca el.

Elena Văcărescu | Sursa foto: Royal Foibles

O iubire complet nelalocul ei

Totul a decurs cumva pentru a se întâmpla ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple, și totuși a fost să fie. Tânărul principe s-a îndrăgostit de una dintre tinerele din anturajul reginei, cea mai iubită de regină. O astfel de căsătorie nu putea însă avea loc pentru un viitor rege. Regina Maria scria în memoriile ei:

Dinastia trebuia să se țină deasupra celorlalți, neatinsă de popor; trebuia să-și aleagă soțiile dincolo de granițe, printre cei de același rang cu ei. Aceasta fusese statornicit, cu stăruință, când regele Carol primise tronul.

„Dumnezeu ar fi zâmbit căsniciei lor”

Carmen Sylva știa acest lucru, dar „cu firea ei poetică, nu putu să se împotrivească unei așa romantice întâmplări”, mai ales că Ferdinand a ales-o pe favorita ei. Regina Maria scria despre Elena Văcărescu:

Elena era o ființă deosebită, în toate privințele, și deșteptăciunea ei era mult mai presus de a obișnuitelor prințese regale. Elena avea ochii negri, sângele cald, era plină de avânt, ar fi fost o minunată tovarășă pentru bălanul și neîncrezutul prinț; l-ar fi călăuzit și l-ar fi inspirat, l-ar fi umplut de viață, de avânturi, de năzuințe; ar fi avut copii sănătoși… și așa mai departe.

Dumnezeu ar fi zâmbit căsniciei lor.

[…]

Carmen Sylva trăia într-o atmosferă de romantică înaripare. Idealiza pe îndrăgostiți, le dădea prilejul de a se vedea, îi încuraja, îi îndemna, îi ajuta, îi slăvea, fără să-i pese de ziua de mâine; trăia pe deplin învăpăierea fiecărei clipe, în nădejdea că vreo întâmplare fericită va descurca o situație fără îndoială plină de greutăți. Totuși, cu tot optimismul reginei, se dezlănțui catastrofa!

„Două tărâmuri deosebite”

Copleșit de treburile țării, regele Carol nu a știut ce se petrecea sub ochii lui: „Un lucru atât de neînsemnat ca dragostea n-avea loc în zarea gândurilor lui. Regina și el trăiau pe două tărâmuri deosebite”.

Într-o zi, pe neașteptate, nepotul lui i-a mărturisit hotărât de a se căsători cu domnișoara Elena Văcărescu. A fost momentul când s-a dezlănțuit furtuna, „o furtună rece, un crivăț înghețat, care degeră până la rădăcini, bietul început de roman al lui Ferdinand”.

Regina Maria / Castelul Bran

„Mult mai târziu, am înțeles și… am zâmbit”

Din această poveste de dragoste, scria după mulți ani regina Maria, amănuntele au fost ținute departe de ea, i-au rămas necunoscute și din teama de a nu afla ceva „ce m-ar fi durat” nu a rostit niciodată întrebările pe care ar fi vrut să le rostească:

Cu mult, mult mai târziu, am înțeles și… am zâmbit. Și, de fapt, eu am fost aceea care, cu doi ani înaintea morții soțului meu, am făcut să se întâlnească iar vechii prieteni de odinioară. O viață întreagă se scursese, dar la început drama fusese foarte dureroasă. Opinia publică se răzvrătise de-a binelea împotriva reginei, care îndrăznise să lucreze contra dorințelor țării.

După părerea tuturor, ea era vinovată de tot ce se întâmplase și atât de tare se învrăjbise lumea contra ei, încât regele găsi de cuviință să o lase să plece la mama ei, la Neuwied; afară de aceasta, regina pusese atâta la inimă nefericita întâmplare, încât i se zdruncinase cu totul sănătatea și, timp de doi ani, fu nevoită să stea în pat sau să fie purtată într-un jilț cu roți.

Lui Ferdinand i se dădu să aleagă între tron și Elena Văcărescu, dar în așa chip încât nu putu alege decât tronul. Crescut în datina disciplinei și obișnuit să se plece în fața autorității, el alese ceea ce fusese ales pentru el, nu fără durere și lăuntrică răzvrătire însă. Simțul datoriei era adânc înnăscut în ființa lui și mai puternic decât orice și acest simț a dăinuit eroic într-însul de-a lungul unei vieți pline de multe jertfe. A fost trimis atunci să călătorească; vizită Olanda, Belgia, se duse la Sigmaringen, Potsdam, Berlin, Kassel… Și la Kassel îl aștepta Ursita… dar eu nu știam că el călătorea pentru mângâierea inimii lui frânte.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.