24 septembrie 2021, 9:51

Între ișlicul „nalt ca obeliscul” și țilindrul cel străin. „După soiul căciulei știai cu cine ai de a face”

„Îmbrăcându-se apoi de probă cu jobenul pe cap, s-a simțit atât de străin în costumul acesta modern în fața oglinzii, încât a trântit cilindrul la pământ și nu s-a putut îndupleca să-l poarte.”

Schimbările vestimentare petrecute în Moldova și Țara Românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea nu au scăpat condeiului unor martori oculari; unul dintre aceștia a fost Alecu Russo (17 martie 1819 – 5 februarie 1859).

El a descris sugestiv straiele cele vechi ce aveau rostul și semnificația lor în societate, și cele noi, „cu fraci, pantaloni și pălărie”, ce au pierdut menirea de a distinge statutul social:

Straiul oriental, moale, larg se pleca la tot soiul de îndoială… straiul de astăzi prins în curăle, supiele, gâtul dezgrumat de legături împiedică îndoiturile de șale și de cap; de voie, de nevoie, oamenii sunt sâliți a nu se pleca pe cât poate ar vra… între doi oameni cu fraci, pantaloni și pălărie, pas de cunoaște care îi de viță, care îi om nou; educațiea și pantalonul au astupat șanțurile ce despărța clasele boerești.

În vremea de mai nainte haina era răvașul de drum a omului care-ți spunea de departe măsura închinăciunei, sau te silea să dai dreapta sau stânga pe drumuri.

După barba rasă de tot, mai mult sau mai puțin rotunzită, sau după soiul căciulei știai cu cine ai de a face; cu cât căciula era mai mare, cu atâta omul era mai însemnat; pe cât șlicul se urca în lățime și în lungime, cu atâta capul aflat dedesupt era tare și mare și strașnic în vieață.

Un om pe vremea aceea putea fără rușine să nu știe carte, dar pentru un șlic, mai ales să fi fost acel șlic nalt ca obeliscul din grădina publică, s-ar fi dat în vânt.

Confruntarea straielor | Stânga: Boieri fanarioţi călare şi o trăsură cu o familie de boieri de primul rang, 1825, Auguste de Henikstein ; Sursa: Wikipedia, domeniu public | Dreapta: Moda europeană în rândul bărbaților, secolul al XIX-lea

Între turban și cilindru

Călători străini care, în perioada respectivă, au trecut sau locuit un timp în Valahia și/sau Moldova, au privit uneori cu interes și deseori cu amuzament spectacolul confruntării dintre vechi și nou, oriental și apusean, în care se afla societatea.

Unii au lăsat însemnări interesante și, de cele mai multe ori, pline de culoare, și au redat cu expresivitate scene savuroase și imagini tipice epocii.

Plecat din Transilvania la București în noiembrie 1831, pictorul Barabás Miklós a povestit în însemnările lui despre orașul ce, nota el, „trăia într-o epocă foarte ciudată”.

A fost perioada în care Bucureștiul s-a aflat sub administrație militară rusă, sub conducerea generalului Pavel Kiseleff.

Dealul mitropoliei, 1832, acuarelă originală Barabás Miklós

Așa cum scria istoricul N.A.Bogdan, când se schimbau vremurile, se schimbau și straiele, la fel a văzut pictorul venit din Transilvania în Țara Românească:

Această epocă era foarte curioasă la București, unde lumea, voind a se linguși pe lângă muscali, a început să se lase de obiceiurile turcești, imitând și luând pe cele europene. Hainele turcești erau purtate de boierime și de slugile ei, arnăuți, pe când țăranii și-au păstrat portul strămoșesc, tot așa ca și cea mai mare parte a femeilor, însă cucoanele din marea aristocrație purtau mai toate rochii după moda franceză.

Tinerimea, firește, își schimbă mai ușor portul decât oamenii mai în vârstă, care, obișnuiți cu hainele turcești, se lăsau numai cu încetul de ele, luând în locul turbanului o șapcă asemănătoare șepcii ofițerilor ruși, în loc de nădragii largi turcești, pantaloni și în locul papucilor galbeni, cizme negre.

Locuința din București a locotenentului Ferel, acuarelă făcută de acesta în jurul anului 1856

„Generaţia născută după 1800 se află la mijloc între tradiţie şi modernitate, între valorile unei culturi şi valorile altei culturi, iar acum în anii 1830 încearcă, dacă se poate, să le îmbine pe cele două: să păstreze privilegiile şi aparenţele acestei măreţii nobiliare, dar nu doreşte să fie nici retrogradă, sau măcar să fie judecată ca atare”, scria Constanţa Vintilă-Ghiţulescu despre Boierii români şi „ifosele” lor între tradiţie şi modernitate.


Suflet și port, „după vreme și împregiurări ”
„Coconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari, adevărați cameleoni ai societății, care-și prifac sufletul și portul după vreme și împregiurări. Așadar, până acum de cinci ori își schimbă hainile. Întâi, la 1812 și-a ras barba și s-a îmbrăcat europenește. Pe urmă, în vremea d. Calimah, lua iar costiumul lung. La 1821, bejănărind, îmbrăca iarăși fracul și își rase și mustețile. Înturnându-se, iar lua șlicul. Apoi, la 1828, apucă din nou fracul, își lăsă favoriți mari și barbeta și puse și ochilari. Zice că nu se va mai schimba, dar putem să-l credem?”
– Costache Negruzzi, Au mai pățit-o și alții


Beizadea Grigore Ghica, plimbându-se la Șosea, cu faetonul tras de patru telegari. Beizadeaua poartă costum „evropenesc” și „țilindru” sau joben; în spate, valetul și arnăutul de pază | Acuarelă din jurul anului 1845, atribuită lui Ch. Doussault; Istoria Bucureștiului, Constantin Giurescu

„S-a simțit atât de străin în costumul modern…”

„Hainele nemțești”, cu cămăși scrobite, redingote ce încingeau talia, „țilindru”, cravate ce înțepeneau gâtul obișnuit cu mișcări nestingherite, le-au fost suficient de incomode bărbaților după ce o bună bucată de vreme s-au lăfăit în veșmintele turcești, largi și mătăsoase. Despre un prieten, pictorul Barabás Miklós își amintea:

Obedeanu, un prieten al meu, care ajunsese să poarte pantaloni, cizme și șapcă, în urma îndemnului prietenilor săi, voind să se modernizeze cu totul și-a comandat un frac din stofa cea mai fină, iar cilindru i-am comandat eu din Sibiu, de la renumitul Bayer.

Îmbrăcându-se apoi de probă cu jobenul pe cap, s-a simțit atât de străin în costumul acesta modern în fața oglinzii, încât a trântit cilindrul la pământ și nu s-a putut îndupleca să-l poarte, așa că l-a dăruit tot unui prieten mai puțin conservator.

„Această scenă era atât de ridicolă”

Trecerea aceasta de la „portul vechi la cel nou, european” crea momente inedite și hazlii, pentru un privitor ca Barabás Miklós. În memoriile lui, pictorul a redat o scenă tipică timpului. La o vizită, boierii adunați în salonul mobilat în stil occidental al lui Constantin Cantacuzino, erau îmbrăcați în fracuri strâmte, dar ședeau turcește pe jos, pe lângă scaune:

Aparținând și el înaltei aristocrații române, se cerea să imite moda europeană și, deoarece casa sa era frecventată și de generalii ruși, și-a aranjat-o cu mobile moderne, căci portul european nu prea se potrivea cu divanele turcești, late, pe care oamenii să așterneau fără papuci.

Vizitându-l odată după această metamorfoză, de-abia mi-am putut reține râsul intrând în odaia lui, unde am văzut vreo zece boieri fumând din niște ciubuce lungi, însă șezând fiecare turcește lângă un scaun pe jos, dar cu jobenul pe cap și cu aripile fracului tăvălite pe dușumelele odăii!

Cantacuzino însuși ședea pe canapea, însă celorlalți boieri le venea mai bine să stea pe pământ cu picioarele încrucișate după moda veche și, fiindcă pe atunci nici turbanul nu se lua de pe cap, uitaseră să-și ia jobenul. Această scenă era atât de ridicolă încât ar fi meritat să o desenez.

Baș-Boierul Iordache Filipescu; Gravură de Charles Doussault, Colecția Tipărituri și Imprimate, Muzeul Municipiului București | Aga Iancu Filipescu, desen în peniță de Barabás Miklos: „Cu anteriu şi cizme ruseşti, cu şapcă şi şal oriental, […] nu este nici pe de-a-ntregul în «veacul cel vechi», nici pe de-a-ntregul în «veacul cel nou».” (Constanţa Vintilă-Ghiţulescu) | Sursa: „Modă și Societate Urbană”, Adrian-Silvan Ionescu, via Muzeul Municipiului București

„Cu anteriu și cizme rusești, cu șapcă și șal oriental”

A făcut în schimb un portret sugestiv al lui Iancu Filipescu, „boier foarte energic și de treabă”. Între anii 1831 – 1837, acesta a avut funcția de agă al Bucureștiului.

„Tradiţie şi modernizare se regăsesc pe trupul lui aga Filipescu, în gesturile sale, în privire, în atitudini. Cu anteriu şi cizme ruseşti, cu şapcă şi şal oriental, […] nu este nici pe de-a-ntregul în «veacul cel vechi», nici pe de-a-ntregul în «veacul cel nou»”, comenta istoricul Constanţa Vintilă-Ghiţulescu.


În împărăția contrastelor
„Aici ne găsim în împărăția contrastelor celor mai originale; aici luxul și sărăcia, durerea și veselia, ideile noi și ideile vechi, costumele Europei și costumele românești, toate sunt unite la un loc, sunt mestecate la un loc și produc un efect neînchipuit atât ochilor, cât și minții […] În 24 de ceasuri am văzut atâtea lucruri nepotrivite, atâtea contraste originale, că nu știu nici acum dacă Valahia este o parte a lumii civilizate sau de este o provincie sălbatică!”
– Vasile Alecsandri, Balta-Albă



ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.