Între România, America și Japonia. Un tânăr ploieștean ar putea face site-uri și roboți oriunde în lume, dar deja se gândește la întoarcerea acasă

Pasionat de tehnologie, muzică și cultura japoneză, Alexandru Dudescu a studiat în România, Japonia și America. Crede că ar putea să se descurce oriunde în lume, dar se gândește deja la rămânerea în țară. În prezent, studiază în Țara Soarelui Răsare, face site-uri și roboți, încearcă să se bucure de experiența niponă și să le prezinte celor care îl urmăresc pe YouTube cât mai multe filmulețe.

Tehnologie, muzică și cultură japoneză

Alexandru învață, se perfecționează și încearcă să fie cât mai activ pe contul de YouTube. „Sunt un ploieștean de 23 de ani în prezent plecat în Japonia cu o bursă de research și sunt pasionat de programare, robotică, tehnologie în general, muzică și de tot ceea ce ține de Japonia. Am fost plecat ca exchange student în America să studiez IT și Business Management și am avut extraordinara oportunitate să lucrez cu cei de la U.S. Space & Rocket Center. Recent am început un canal de Youtube unde documentez experiența mea de student în Japonia și postez conținut legat de lucrurile care mă pasionează. Spun asta pentru că acolo cei interesați pot găsi tot ceea ce aș vrea ”să se știe despre mine”, mai mult decât aș putea să surprind în câteva cuvinte.”, spune tânărul.

A luat un microb de la părinți

Alex este recunoscător că părinții i-au dat un microb, microbul cunoașterii. „M-am născut în Ploiești, orașul în care mi-am petrecut majoritatea timpului până să plec la facultate în București. Majoritatea vacanțelor de vară până spre sfârșit de școală generală mi le-am petrecut în comuna Izvoarele, la casa bunicilor mei. Deși locuiam cu aceștia în Ploiești, pe perioada verii casa din Izvoarele devenea cartierul general pentru câteva luni de zile de jucat ”mijitea” (așa se spunea acolo la de-a v-ați ascunselea) până seara târziu și fotbal pe mijlocul drumului la porți improvizate din mormane de bolovani. Am avut o copilărie cât se poate de fericită și de liberă fără însă a-mi neglija educația. M-am cățărat în copaci, am cules și am mâncat mere, pere, cireșe și prune din livada casei de la Izvoarele și cred că experiențele astea, faptul că am avut libertatea să descopăr lumea dincolo de cei 4 pereți ai casei, a contant deosebit de mult în așezarea unei fundații pe care am clădit și continui să clădesc realizările de astăzi. Pe de altă parte, cred că perioada copilăriei mele a fost una foarte importantă în care am reușit să iau de la părinții mei ceva deosebit și anume microbul curiozității, singurul pe care le doresc tuturor să-l ia. Acest microb al curiozității a fost cel care mi-a direcționat interesul către zona de tehnologie și IT. Dacă ar trebui să numesc un eveniment important din copilărie a fost întâlnirea cu diriginta mea din clasa a 7-a și până la terminarea clasei a 8-a doamna profesor Mariana Osman. Profesor de fizică, dânsa a fost printre primele cadre didactice care a crezut în mine cu adevărat și mi-a încurajat pasiunea pentru știință și tehnologie. Așa am ajuns să iubesc orele de fizică, să particip la cercul de astronomie organizat de dânsa, să fac o machetă a planetei Uranus din hârtie și un model al constelației Cassiopeia cu LED-uri alimentate de la USB – am putea spune că a fost un pas mic pentru „Alex din școala generală”, și totuși un pas mare pentru traseul pe care l-am începeam atunci.”, povestește Alex de la facultate.

Când și-a cultivat pasiunea pentru robotică și programare

Deși nu a fost ușă de biserică, Alex consideră că a fost suficient de agil încât să nu supere profesorii din liceu. „Liceul l-am făcut în Ploiești la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”. Îl vedeam de fiecare dată când treceam pe bulevardul cu castani, era unul dintre cele mai bune licee din oraș și am vrut să învăț acolo de prima dată când l-am văzut. În liceu mi-am cultivat pasiunea pentru robotică și programare și am învățat cât de mult am putut despre aceste domenii. Am avut parte de sprijinul extraordinar al profesorilor, dintre care aș vrea s-o amintesc pe doamna profesor Iulia Lincan – profesor de informatică cu o pasiune pentru predare ieșită din comun, care m-a sprijinit pentru a participa la toate competițiile de robotică și informatică care s-au ivit. În timp ce nu pot spune că am fost o ușă de biserică, nu mă pot lăuda cu vreo năzbâtie colosală. Făceam tâmpenii dar aveam grijă să fie suficient de mici cât să nu atragă atenția profesorilor.”, își amintește Alex

Dorința de cunoaștere

Alex e o victimă ușoară a cunoașterii. „Învăț despre orice trezește în mine curiozitate și dorință de cunoaștere. În clasa a 5-a am devenit foarte pasionat de chitară și am primit de Crăciun de la bunica mea prima chitară – o chitară clasică Spaniol II de la Reghin. Am fost și m-am înscris la cursurile Școlii populare de artă Ploiești secțiunea chitară clasică, am fost extrem de pasionat și am petrecut mult timp studiind partituri și interpretări găsite pe internet și ulterior am absolvit cu media 10, una dintre primele reușite mari pe care le-am avut.  Apoi, undeva prin clasa a 8-a am descoperit electronica și am început să construiesc roboți. Am învățat de pe Youtube și de la tata cum să lipesc folosind letconul, cum să imprim cablaje cu fierul de călcat și cum să le corodez cu clorură ferică. Am descoperit competițiile de robotică și ce categorii existau la aceste competiții. Mi-am perfecționat abilitățile până să ajung în liceu, iar de pe la sfârșitul clasei a 9-a am făcut echipă cu un coleg, am construit mai mulți roboți de tip line-follower și am participat la tot felul de concursuri județene și naționale unde am obținut și medalii.  Apoi în iarna clasei a 11-a mi-am descoperit pasiunea pentru limba japoneză și am odată cu aceasta și Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” din București. Cum spuneam, liceul l-am făcut în Ploiești, oraș în care oportunitățile de a învăța japoneză nu erau tocmai numeroase. Unica mea opțiune era să fac naveta, lucru pe care de altfel l-am și făcut. Sâmbătă de sâmbătă, chiar și în perioada apropiată examenului de bacalaureat mă suiam în microbuz dimineață ca să ajung la cursurile de japoneză și mă întorceam după cu trenul. Acum sunt pasionat de producție video și învăț cum să spun povestea experienței mele în Japonia folosind camera de la telefon. Încerc să încarc material constant pe Youtube și să-mi îmbunătățesc conținutul cât de des am ocazia.  Răspunsul la întrebarea „de ce” e probabil microbul curiozității de care spuneam mai devreme, pentru că am făcut ceea ce mi-a plăcut și am fost încurajat mereu și susținut de familie, de profesori și de către prieteni. Pentru că de multe ori nu simt că muncesc când fac aceste lucruri și pentru că satisfacția unui proiect reușit, face ca tot efortul și oboseala să pară niște prețuri mult prea mici.”, explică Alex pofta de cunoaștere.

De la Naruto și Pokemon la valorile societății japoneze

Primele amintiri ale lui Alex cu Japonia sunt legate de Naruto și Pokemon. Mai târziu, cultura japoneză avea să devină o mare pasiune a ploieșteanului. „Mai mult sau mai puțin surprinzător am amintiri legate de Japonia încă înainte de a știi că îmi va plăcea. În copilărie mă uitam la Naruto, Pokemon și multe alte animații fără să știu că acestea sunt defapt filme de animație originare din Japonia. Până în liceu, realitatea asiatică a constituit o nebuloasă destul de mare pentru mine. Timpul a trecut și apoi în liceu am redescoperit animeurile clasice precum Naruto, de data aceasta dublate în limba japoneză și subtitrate în română/engleză. Am găsit o muzicalitate aparte și acel ceva care mă fascina în această limbă misterioasă. Într-un mediu în care limbile străine se limitau de obicei la engleză (în măsura în care mai poate fi considerată o limbă străină), franceză și germană, să cunoști limba japoneză părea cât se poate de exotic. Așa că mi-am propus cu orice preț să învăț japoneză. Am folosit la început tot ce puteam găsi: materiale online, tutoriale pe Youtube, tot ce îmi cădea în mână și era legat de japoneză. Încetul cu încetul, am început să fiu fascinat de elementele de cultură tradițională japoneză: ceremonia ceaiului, caligrafie, valorile societății japoneze. A fost doar începutul unui bulgăre pe care l-am rostogolit timp de aproape 6 ani și care astăzi m-a adus în Japonia.”, povestește românul.

Despre CSRJ

Alex consideră că nu este doar un voluntar CSRJ, ci parte dintr-o familie. „Primul meu contact cu Universitatea Româno-Americană a fost indirect prin Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru”. Am descoperit CSRJ încă din liceu și am hotărât să studiez japoneză alături de ei. Am ales o zi pentru a veni în București și a avea o discuție cu directorul departamentului, domnul Șerban Georgescu, care a fost plăcut surprins că cineva care locuiește la mai bine de 60km depărtare de București este dispus să facă naveta pentru a învăța limba japoneză. Tot atunci am aflat că spre finalul fiecărui an școlar se organizează o gală de premiere a performanțelor academice pentru cursanții CSRJ și că premiul cel mare era o excursie culturală de 2 săptămâni în Japonia, plătită integral de sponsori. Mi-a plăcut foarte mult ideea că singura variabilă din această ecuație era cantitatea de efort depusă. Am iubit să învăț japoneză și m-am folosit de acest lucru pentru a da tot ce am avut mai bun. Pe lângă participarea la cursurile de limbă, în clasa a 12-a participam ca voluntar ajutând la organizarea a cât de multe evenimente puteam, am dat și am luat primul nivel al examenului internațional de certificare a cunoștințelor de limbă japoneză JLPT N5 și am participat la concursul național de speech-uri în limba japoneză. Rezultatele nu au întârziat să apară și la finalul anului, la gala de premiere mi-a fost acordat locul 1 – premiul de excelență Kazuko Diaconu. Premiul a fost o realizare mare, însă „călătoria” către acesta a fost o realizare cel puțin la fel de extraordinară. La CSRJ nu am fost tratat ca un simplu voluntar ci am fost surprins să descopăr o familie în care fiecare are grijă de celălalt. Voluntarii CSRJ și ai Departamentului de Studii Asiatice de care acesta aparține, sunt elevi și studenți cu performanțe academice deosebite, care au ocazia să-și pună în practică cunoștințele de specialitate într-un mediu în care creativitatea este încurajată – eu spre exemplu mă ocup de site-ul CSRJ, design-ul prezentărilor și mai nou de filmulețele de prezentare ale centrului. Fac parte dintr-o comunitate unde cei care au dorința să învețe pot evolua foarte mult. Ca dovadă, eu sunt în Japonia a 4-a oară, după premiul Kazuko Diaconu urmând un internship la un Hotel de 5 stele din Okinawa, un internship prin programul Erasmus+ în prima parte la compania Japan Creative Enterprise (JCE) din Tokyo în domeniul de consultanță și creative problem solving; în a doua parte la unul dintre clienții JCE și anume Kurashiki Kikai, companie renumită pentru mașinile industriale pe care le produce, unde am făcut practică în domeniul inteligenței artificiale și, nu în ultimul rând, bursa de research cu care studiez în prezent la University of Fukui. Pentru cei care sunt pasionați de limba și cultura japoneză și sunt dornici să învețe, CSRJ are porțile deschise. CSRJ există ca sub-departament în Universitatea Româno-Americană, un loc despre care vorbesc de asemenea cu mare drag. Am ales să fiu student aici întrucât universitatea îmi era deja familiară de peste un an din moment ce mergeam la cursurile de japoneză. Am fost atras de numărul de oportunități de a studia cu bursă în străinătate și de mediul inovativ de învățare. Dacă nu mă înșel, este singura universitate privată din țară care oferă bursă de studii (care constă în achitarea anului universitar) pentru primi 20% dintre studenți, criteriul fiind performanța academică. M-am ținut de treabă și am studiat la o universitate privată fără să plătesc nici măcar un semestru, timp în care am beneficiat de 5 burse – două de practică și 3 de studiu.  Sfatul pe care l-aș da tuturor este să se documenteze foarte bine înainte de a aplica la o universitate și să o aleagă pe cea care îi avantajează cel mai mult. Pentru mine răspunsul a fost Universitatea Româno-Americană și alături de CSRJ au constituit două dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut până acum.”, explică Alex încântat.

Află mai multe despre CSRJ-AH:

Alexandra Baranyi: „Centrul de Studii Româno-Japoneze «Angela Hondru» este locul care mi-a dat șansa să mă dezvolt, așa cum nu cred că aș fi avut niciunde altundeva ocazia.”

Oana Dumitru: „Le recomand cu căldură tinerilor interesați de cultura japoneză acest Centru, deoarece pe lângă calitatea bună a cursurilor de japoneză, ei pot să se apropie și mai mult de pasiunile lor.”

Șerban Georgescu: „Avem în acest moment trei sute de tineri (studenți și elevi de liceu) care studiază limba japoneză la Centrul nostru, dar și o listă de așteptare”

Visul american

Dorind să afle mai multe despre cum funcționează Facebook sau Pinterest, Alex a plecat să studieze în America „Undeva prin anul 2 de facultate viața m-a întrebat: „Dacă cineva te-ar plăti să mergi să studiezi în S.U.A, ai face-o ?”, și fără prea multe ezitări am spus da. Am fost curios să văd cum este să studiezi într-o țară străină, mai ales că era vorba de America. Am văzut prin universitate afișele pentru burse Erasmus+ disponibile pentru a studia ca exchange student la University of Alabama in Huntsville și așa am început să mă documentez pentru a afla ce implică acest lucru. Mi-am făcut „temele” și am descoperit că pot studia materii în domeniul informatic precum inteligență artificială aplicată în game development și că de asemenea universitatea are un parteneriat cu cei de la U.S. Space & Rocket Center. De asemenea îmi doream de mult să văd și San Francisco, California, să înțeleg care este realitatea marilor corporații precum Facebook sau Pinterest, lucru pe care l-am și reușit cu ajutorul unor prieteni stabiliți acolo (Adina și Dragoș) cărora le sunt deosebit de recunoscător! Cu o motivație puternică am început demersurile și jumătate de an mai târziu iată-mă în țara tuturor posibilităților. Sistemul educațional este foarte axat pe practică fără a neglija însă importanța aspectelor teoretice. Cred că cel mai bun exemplu este cursul de Marketing pe care l-am avut. În paralel cu orele de curs, doamna profesor a considerat că este necesar să aplicăm noțiunile învățate și în favoarea unor studii de caz fictive, am avut posibilitatea de lucra cu firme din împrejurimile orașului. Așa mi s-a ivit oportunitatea de a lucra pe un proiect de marketing cu cei de la U.S. Space & Rocket Center și alături de alți câțiva colegi, am creat un plan de marketing pentru a atrage mai mulți profesioniști la evenimentele de networking organizate de aceștia și pentru potențiale locuri de muncă. Este o astfel de oportunitate accesibilă oricui? Părerea mea sinceră este că da, singura condiție fiind să fi un student pus pe treabă și să demonstrezi acest lucru concret prin proiecte și prin rezultate. Nu aș vrea ca lumea să creadă că este simplu precum pocnitul din degete. De asemenea evit să categorizez lucrurile în „simple” și „grele” fiindcă mi se pare mult prea superficial pentru spectrul de nuanțe existent între dintre cele două. Pentru oportunități de acest gen este nevoie de efort consecvent, trebuie să treci de o serie de interviuri menite să te provoace și să dovedești faptul că ai acel ceva care te departajează de ceilalți concurenți. Cred cu tărie însă că după o astfel de realizare, rezultatele vor vorbi pentru tine și din experiență personală, orice partener de afaceri sau angajator va plasa o persoană cu astfel de rezultate în top-ul listei.”, descifrează Alex visul american.

„Pe termen lung îmi propun să rămân în România”

Deși ar putea face carieră în Japonia sau oriunde în lume, Alex se gândește deja la întoarcerea în România. „Cred că cel mai mare beneficiu al studiului într-o altă țară îl reprezintă oportunitatea de a experimenta cultura țării respective fără nici un fel de filtru. Te vei lovi de aceleași probleme de care o fac japonezii, vei trăii și vei mânca precum japonezii și până la sfârșitul experienței fără doar și poate vei împrumuta și din mentalitatea acestora. Studiul oriunde în afara țării este o experiență care te provoacă și te pregătește pentru viață: ești la câteva mii de km depărtare de casă, cel mai probabil pe un alt fus orar și când apare o problemă trebuie să te descurci – și sunt convins că oricine o poate face. Pentru mine această experiență a fost una care m-a disciplinat și m-a ajutat să înțeleg mult mai multe atât despre mine cât și despre diverse aspecte ale culturii nipone. De asemenea fără doar și poate în urma acestei experiențe pot vorbi mult mai fluent și mai natural limba japoneză. Legat de muncă în Japonia, cred că domeniul în care am ales profesez se bucură de o flexibilitate extraordinară și țara sau locul în care lucrezi fie el birou, cafenea sau propriul apartament, nu mai reprezintă un aspect important. Pe termen lung îmi propun să rămân în România, însă dacă voi avea din nou ocazia să revin în Japonia pentru a mă perfecționa cu siguranță o voi face.”, explică românul.

Mentalitatea axată pe echilibru

Alex crede că românii ar putea prelua de la japonezi mentalitatea bazată pe echilibru. „Cred că societatea japoneză este una construită în jurul unui set de reguli și respectarea acestora cu rigurozitate este una dintre valorile principale aici. În timp ce acest lucru este în majoritatea cazurilor unul bun, pot apărea și situații în care rigiditatea unui astfel de sistem se lovește de imprevizibilul vieții de zi cu zi și soluționarea unor astfel de situații poate fi uneori dificilă. Cred că românii excelează aici prin inventivitate și capacitatea de a se adapta la tot felul de situații fie ele prevăzute sau neprevăzute chiar și într-un timp foarte scurt. Pe de altă parte cred că dacă este ceva ce românii ar trebui să împrumute de la japonezi ar fi mentalitatea axată pe echilibru. Japonezii nu caută fericirea și succesul așa cum sunt ele definite în realitatea vestică – luminița de la capătul tunelului. Am observat că japonezii pot fi uneori mult mai ancorați în momentul prezent decât sunt chiar și eu. Asta nu înseamnă că ar trebui să renunțăm la idealurile pe care ni le-am fixat ci dimpotrivă, ar trebui să fim conștienți de acestea și să ne bucurăm cel puțin în egală măsură și de traseul pe care îl parcurgem către ele. ”, spune Alex.

Tehnologii ale viitorului

În prezent, Alex se concentrează pe dezvoltarea aplicațiilor web. „În momentul de față aria mea de interes central este dezvoltarea aplicațiilor web. O aplicație web este un produs software, accesibil utilizatorilor de obicei prin intermediul unui browser web, care facilitează accesul și prelucrarea de date oricare ar fi acestea într-o manieră securizată. Platforma Facebook este un exemplu de aplicație web, poate fi accesată de oricine are un cont pe platformă, oricine poate posta fotografii, iar cel care a postat fotografiile poate gestiona cum să le organizeze și cine le poate vedea. În timp ce nu mi-am propus să construiesc următorul Facebook, consider că aplicațiile web și versatilitatea acestora reprezintă tehnologii ale viitorului, prin care poate fi livrată aproape orice idee de business. În mod clar preocuparea Japoniei pentru tehnologie constituie pentru mine un avantaj extraordinar și binevenit. Atât oportunitățile academice cât și cele profesionale pe care le-am avut până în momentul de față m-au ajutat să realizez niște aspecte importante. Unul dintre acestea ar fi faptul că Japonia este un mix extraordinar de armonios al tehnologiei cu tradiționalul, este un loc unde între 3 clădiri de sticlă ultra moderne, poți găsi un templu Șintoist și asta fără să pară nelalocul lui. România stă destul de bine la capitolul tehnologie. Probabil cel mai recent exemplu care îmi vine în gând este compania românească UiPath – este primul „unicorn” românesc, o companie care în martie 2018 era evaluată la peste 1 miliard de dolari și care se extinde și atrage și atenția celor din Japonia. ”, explică tânărul român.

Pasiunea pentru muzică

Muzica îi bucură sufletul lui Alexandru. „Cânt la chitară dar sunt pasionat și de pian, la care am învățat singur să cânt și pe care nu îl stăpânesc încă la fel de bine, cu accent pe „încă”. Cânt pentru că îmi bucură sufletul. Cânt atunci când sunt vesel, cânt atunci când sunt trist, cânt alături de prieteni în jurul focurilor de tabără fie ele la munte sau la mare și cânt atunci când sunt singur. Iubesc muzica pentru că este un numitor comun al oamenilor de pretutindeni. Primele genuri de care m-am îndrăgostit sunt muzica clasică și muzica folk în special folkul montan.”, explică Alex.

Paco de Lucía

Dacă ar putea să se întoarcă în timp, lui Alex îi este greu să se vadă lângă un singur artist. „Îmi e foarte greu să aleg un singur artist dar dată fiind posibilitatea de a mă întoarce în timp și ambiția sau mai bine zis speranța că există o șansă oricât de mică de a cânta alături de trupele care îmi plac și încă mai activează, o să încerc să vă fac cunoștință cu un chitarist de care probabil nu ați auzit. Se numește Paco de Lucía și a fost un chitarist de excepție care aborda muzica clasică, care avea o rapiditate și o precizie a execuției muzicale greu de egalat. M-aș fi considerat extrem de norocos doar prin șansa de a fi în sală la unul dintre concertele sale însă acesta s-a stins din viață în anul 2014, înainte ca eu să am o astfel de oportunitate. Aș fi fost cel puțin onorat să am cumva ocazia să cânt alături de un astfel de maestru al chitarei.”, spune tânărul.

Ambasador al României

Alex crede că atunci când pleacă în altă țară, devine un ambasador al României. „Consider că, de fiecare dată când părăsesc țara, mi se acordă titlul de reprezentant sau ambasador al României indiferent de voința mea. Acest aspect este important pentru că atunci când mergi într-un loc atât de îndepărtat precum Japonia, lumea de obicei nu este familiară cu cine sau ce fel de oameni sunt românii. Pe cât de mult îmi place să cred că lumea nu judecă o carte după copertă sau o țară după studenții internaționali, pe atât de mult conștientizez faptul că exact asta se întâmplă. Pentru cineva a cărui primă și ultimă întâlnire cu Romania sunt eu, întreaga lui imagine va fi bazată pe interacțiunea cu mine, motiv pentru care mă străduiesc să le arăt că România este o țară frumoasă cu oameni frumoși și ghici ce? 70% dintre cei cu care am vorbit mi-au promis o vizită când vor reuși să strângă bani pentru a ajunge în Europa.”, spune Alex încântat.

Ce poate face oricine pentru întărirea relației României cu Japonia

În relația cu străinii, Alex se asigură că le face poftă de sarmale și peisaje montane. „Prin ceea ce fac acum, am maximum de impact pe care aș putea să-l am. Dacă vă întrebați ce fac în momentul de față lista sună cam așa:

La finalizarea semestrului meu ca exchange student în Japonia, toți profesorii mei au primit de la mine un baton de ciocolată ROM și o miniatură ceramică cu modele tradiționale românești. Toți au fost extrem de recunoscători și fascinați și au vrut să afle mai multe despre România.

Cu toate ocaziile pe care le-am avut în timpul diverselor cursuri, am pus pe hartă pentru toți colegii mei de clasă: sarmalele, peisajele montane superbe, cetățile și castelele din inima țării, folclorul românesc și am bătut în cuie locul de naștere a lui ”Dracula” și realitatea istorică a acestuia.

În România sunt voluntar CSRJ-AH și mă implic în organizarea evenimentelor cu oaspeți japonezi. Multora le place atât de mult România și primirea călduroasă pe care echipa noastră le-o oferă, încât aleg să se întoarcă ori de câte ori au ocazia. Regizorul filmului Ghost in the shell, Kenji Kamiyama, film care a servit drept inspirație pentru bine-cunoscutul Matrix, a fost unul dintre aceștia. Alt exemplu este artistul Keisho Ohno care reinterpretează cu elemente de modernism piese pentru instrumentul tradițional japonez shamisen. Alături de dânsul am organizat un concert și odată ajuns în România, a spus că se simte inspirat și și-a modificat spectacolul pentru a se adapta noii sale viziuni. Și lista poate continua cu multe alte exemple

Foarte recent, încerc să promovez din valorile și tradițiile japoneze prin intermediul canalului meu de Youtube.

Nu este aparent un număr mare de oameni asupra cărora avem impact, însă sunt convins că toți aceștia vor povesti la rândul lor despre România prietenilor lor precum și românii care participă la evenimentele noastre vor povestii prietenilor lor despre Japonia. Acest bulgăre pe care îl rostogolim atât eu cât și toți membrii echipe CSRJ, este unul care crește de pe o zi pe alta din ce în ce mai mare și după cum se poate vedea și afară, iarna abia începe!”, transmite Alexandru Dudescu.

Fotografii: Arhivă Alexandru Dudescu