Nu de puține ori, drepturile copilului sunt ”puse la încercare” prin acțiuni ezitante ale unor exponenți ai autorităților publice (miniștri, parlamentari), de mentalități de tip tradiționalist ale unor părinți, de câțiva reprezentanți ai societății civile, sau chiar de poziții tranșante ale Bisericii Ortodoxe Române. Interesul superior al copilului, consfințit prin lege, rămâne într-un con de umbră, pe un plan secund.
În cazul despre care vorbim mai jos, copilului i se refuză, practic, dreptul la educație dar și accesul la informație! Sau i se respectă în teorie, printr-un paragraf de lege a cărui aplicare nu va duce la schimbarea scontată: prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.
Apărută pe scena publică de cățiva ani buni, tema introducerii educației sexuale pentru minori în școală a produs o adevărată dispută în societatea românească.
Ping-pong-ul ONG-urilor pe tema educației sexuale în școli
- Iulie 2015 – Coaliţia pentru Familie (41 de asociații membre) se poziționează ”împotrivă”:
„Ne exprimăm îngrijorarea faţă de presiunea a 14 ONG-uri cu agendă şi obiective străine de valorile familiei, care doresc introducerea intempestivă a unei ore de educaţie sexuală“. (scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației)
- Septembrie 2015 – Coaliţia pentru Egalitate de Gen se declară ”pentru”, ”somând” Ministerul Educației și Ministerul Sănătății printr-un „Apel de urgenţă: educaţie sexuală în şcoli acum!“,
- Ulterior apelului, alte peste 50 de organizaţii neguvernamentale se declară ”pentru”, motivând că această acţiune „ar putea preveni apariţia de sarcini nedorite, infecţii cu transmitere sexuală, până la manifestări sexiste şi homofobe şi acte de violenţă sexuală“.
- O lună mai târziu, revin în forță 18 asociaţii (unele din Coaliţia pentru Familie), care-și susțin punctul de vedere ”împotrivă” printr-o nouă scrisoare deschisă adresată Ministerului Educaţiei, în care susțin că „mulţi dintre semnatarii apelurilor pentru introducerea «educaţiei sexuale» obligatorii luptă obsesiv, de mulţi ani, pentru îndepărtarea din şcoli a orei de religie“.
Parlamentul României
Inițiată de către USR, propunerea de modificare a legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în sensul predării educației sexuale în școli a avut același traseu ”de pendul” și în Parlamentul României. Textul inițial al acestei prevederi a fost contestat, disputat și modificat ba de opoziție, ba de cei aflați la guvernare. Nemulțumit de conținut, președintele României, Klaus Iohannis, a sesizat Curtea Constituțională, care a respins sesizarea. Ulterior, a retrimis-o Parlamentului s-o mai analizeze. Soluția finală găsită și unanim acceptată de parlamentari a fost una de compromis, mult mai vulnerabilă prin neclaritate și deci, interpretabilă.
Odată cu promulgarea Legii nr. 45/3 aprilie 2020, care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, disputele și poziționările s-au mutat în spațiul public.
Recent, vicepremierul și liderul USR-PLUS Dan Barna a declarat pe acest subiect că „trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”. Barna a spus că legea a fost retrimisă de președintele Klaus Iohannis Parlamentului, pentru a fi reanalizată, iar în acest moment se afla la Senat nefiind încă modificată față de forma care a ajuns de la Cotroceni.
Pe 4 noiembrie 2020 Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru ca aceste ore să poată fi predate în școli.
Ce spune Biserica Ortodoxă Română
Față de intrarea în vigoare a textului de lege de mai sus, într-un amplu comunicat, Patriarhia Română a reacționat extrem de dur: ”încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață.” Patriarhia Română afirmă, totodată, că ”a susținut caracterul opţional în școli al orelor de educație pentru viață, iar programele şcolare corelate acestora să fie elaborate potrivit valorilor morale.”
În sprijinul afirmațiilor sale BOR-ul invocă ”studii realizate în diferite țări”, care au demonstrat că ”o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social”.
În comunicat, sunt invocate texte din Constituție „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”
Ministerul Educației
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu (02.03.2021): „Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală, există şi în acest moment în cadrul disciplinei Educaţie pentru sănătate care este însă o disciplină opţională, urmată de un număr relativ redus de elevi”
”Au fost lansate în dezbatere planurile cadru (pentru liceu n.r.) pentru întregul învăţământ liceal. În urma consultării publice au rezultat mai bine de 1.000 de propuneri de modificare, lucru care ne-a condus la concluzia că este bine să analizăm în amănunt, în ansamblu, planurile cadru, adică lista de discipline şi numărul de ore alocat fiecărei discipline, inclusiv disciplina despre care vorbiţi şi în urma acestei consultări să pornim cu dreptul într-un mod în care să avem acceptul întregii societăţi, să avem planuri cadru adaptate cerinţelor societăţii, cerinţelor angajatorilor şi, bineînţeles, adecvate secolului XXI”.
Introducerea educației sexuale în școli ca disciplină obligatorie sub denumirea de Educație sexuală, este susținută de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a declarat la B1TV că problema generată de legea educaţiei sanitare poate fi tranşată „cu înţelepciune şi cunoscând realităţile”, dând ca exemplu comunităţile în care părinţii şi copiii ajung să locuiască într-o singură cameră şi unde lacunele privind educaţia sexuală apar atât la minori, cât şi la adulţi, scrie Agerpres.
Organizația Mondială a Sănătății
În lucrarea ”Standarde pentru educația sexuală în Europa. Un cadru pentru factorii de decizie politică, specialişti și autorităţi din domeniul educaţiei și sănătăţii”, realizată de către Biroul Regional pentru Europa al OMS și BzGA, se precizează:
”Educația sexuală presupune învățarea despre aspectele cognitive, emoționale, sociale, interactive și fizice ale sexualității.
Educația sexuală începe devreme, în copilărie, și progresează prin adolescență și vârsta adultă. Pentru copii și tineri, aceasta are drept scop sprijinul și protecţia dezvoltării sexuale. Treptat, copiii și tinerii obțin informații, abilități și valori pozitive pentru a înțelege și a se bucura de sexualitatea lor, a avea relaţii sigure și satisfăcătoare și a-și asuma responsabilitatea pentru sănătatea sexuală și bunăstarea proprie, dar și ale altor persoane. Aceasta le permite să facă alegeri care le îmbunătățesc calitatea vieții și contribuie la edificarea unei societăți compătimitoare și juste. Toți copiii și tinerii trebuie să beneficieaze de acces la educație sexuală adecvată vârstei”.
Și.. un lucru surprinzător, care ne arată unde se află România secolului 21, democrată și modernă:
”În Europa, educaţia sexuală a fost inclusă în programul educațional de mai bine de jumătate de secol, mai mult decât în orice altă parte a lumii.”
Referindu-se la educația sexuală, David Archard susține că educația sexuală este valoroasă din diverse motive, iar ”cunoașterea sexuală nu este neapărat coruptă: cei care știu despre sex nu sunt astfel conduși automat să o facă. Din păcate, există, în societatea noastră, viziuni fundamental diferite ale moralității sexuale care se traduc inevitabil în opinii diferite cu privire la conținutul și forma adecvate de educație sexuală.” Nimic mai adevărat și valabil și în România.
Părerea unui psiholog
Maria Baumgarten: ”Educația sexuală în școală sau în afara școlii prin programe non-formale, în familie, la nivel social, este o necesitate. (…) ignorarea unui comportament, cum ar fi comportamentul sexual, nu înseamnă că el nu există în viața copiilor noștri. El este acolo, doar noi pretindem că încă nu este momentul să abordăm astfel de subiecte. Fie că acceptăm, fie că nu, copiii noștri cresc, iar în comportamentul lor apar noi preocupări cum este cea de natură sexuală”. (…)
”Educația sexuală nu are în vedere explicarea modului de a face sex, cum mulți dintre noi o credem, ci în special ce trebuie să își asume tânărul în momentul în care se decide să-și înceapă viața sexuală, cunoașterea propriului corp și a modificărilor care apar odată cu vârsta, responsabilitatea față de sine și față de partenerul cu care alegi să ai o relație de acest tip.”
Din punctul meu de vedere, educația pentru sănătate, în care educația sexuală este parte integrantă, nu ar trebui să fie o opțiune, ci o obligativitate în creșterea și educarea copiilor, pentru a avea copii sănătoși, echilibrați, informați și pentru ca aceștia să acționeze în cunoștință de cauză și pe baza unor informații corecte. Astfel, copiii noștri nu vor mai fi o pradă ușoară a abuzurilor și violențelor de orice tip, nefiind atât de ușor de manipulat. Este responsabilitatea noastră ca părinți să nu ne transformăm copiii în victime, ci în oameni de success”.
Dar cine-i întreabă pe psihologi atunci când iau decizii cu impact pentru viața copilului, adolescentului, adultului de mâine?
Într-o țară cum este România, care, conform statisticilor Eurostat și-a adjudecat locul întâi în comunitatea euroeană la numărul de mame minore (10% din totalul sarcinilor din România și 23% din minorele care au devenit mame în Europa), educația sexuală pentru copii și adolescenți este o necesitate. Chiar dacă prin cultură și tradiție, poporul român este unul conservator, care se desprinde greu de cutumele și practicile învechite, pentru care subiecte ca ”educație sexuală”, ”homosexualitate” sunt unele tabu, iar educația sexuală în școli este, în realitate, o bătălie pe moment pierdută, probabil se vor găsi, în viitor, soluții alternative viabile.