Site icon Editia de Dimineata

Invenția sa a revoluționat domeniul medicinei. Willem Einthoven, părintele electrocardiografiei

Milioane de oameni trăiesc astăzi datorită invenției lui Willem Einthoven. Cercetătorul s-a născut pe 21 mai 1860 și este inventatorul inventatorul electrocardiografului, laureat al Premiului Nobel în 1924. Acesta s-a stins din viață pe 29 septembrie, la vârsta de 67 de ani, potrivit Descoperă.ro.

De origine olandeză, Willem Einthoven a fost medic şi fiziolog reușind să revoluționeze domeniul medicinei prin intermediul descoperirilor sale. Totodată, pentru eforturile sale, acesta a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1924, potrivit Descoperă.ro. 

Cu toate acestea, cea mai mare realizare a sa a fost studiul realizat asupa electrometrului inventat de fizicianul Gabriel Lippmann în 1872. Cercetătorul s-a axat pe analiza și măsurarea curenţilor produşi în urma activităţii cardiace.

După mai multe astfel de teste, efectuate atât pe oameni sănătoși, cât și pe cei cu probleme cardiace, acesta a reușit să constate care sunt elementele ce ar trebui îmbunătățite pentru a mări sensibilitatea aparatului. Astfel, Einthoven a reuşit să obţină, în 1903, prima înregistrare electrografică. Acest procedeu stă la baza electrocardiogramei de astăzi.

Sursă Foto: pastmedicalhistory.co.uk

Exit mobile version