Site icon Editia de Dimineata

Ion Țiriac a avut COVID-19.  „Dacă ai puțină minte, n-ai cum să nu-l faci”

Omul de afaceri Ion Țiriac a avut COVID-19, dar a ținut acest lucru secret. El povestește cum a luat virusul și ce a făcut după ce s-a însănătoșit.

Ion Țiriac  povestește că a trecut ușor peste infectarea cu virusul SARS-CoV-2, fără a avea simptome, scrie GSP.ro

„Am avut norocul norocului, am trecut prin ea fără să simt, aproape nu știam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani (n.r. – îi va împlini pe 9 mai) n-am avut absolut niciun simptom. Se întâmplă, mai bine așa decât altfel. Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea, care a luat-o de la Universitate. Am trecut toți peste cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu”.

Chiar dacă a trecut prin boală, Țiriac a ales să își facă vaccinul anti-COVID.

“Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă (n.r. dozele). L-am făcut pe cel pe care mi l-a dat, mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci, dacă ai puțină minte în cap”, a spus Ion Țiriac.

Citește și:

De duminică, Israelul renunță la obligativitatea purtării măștii în aer liber, după ce a vaccinat anti-Covid peste jumătate din populație

Exit mobile version