CITIRE

Iordache Golescu – 30 de povățuiri și cuvinte adev...

Iordache Golescu – 30 de povățuiri și cuvinte adevărate

Mai puțin cunoscut și amintit decât fratele lui mai mic, Dinicu, Iordache Golescu nu este cu nimic mai neînsemnat. Născut în 1768, Gheorghe Golescu (știut mai bine sub numele de Iordache) a avut norocul de a fi unul din fiii marelui ban Radu Golescu, un „aprețuitor al învățăturii”, cum l-a numit Ion Heliade Rădulescu.

Prin grija părintelui său, a mers la Academia de la sf. Sava din București unde erau cei mai buni profesori ai timpului. Iubitor de carte, Iordache a studiat neogreaca, latina, italiana, franceza, germana, dar și matematica și alte științe. I-a plăcut să învețe, dar și să-i învețe pe alții, prin urmare a susținut dezvoltarea societății românești pe care a văzut-o posibilă numai prin educație.

„Cărturar autentic, spirit activ și de o largă deschidere”, cum l-a descris Coman Lupu, Iordache Golescu a ocupat diferite funcții administrative, la curtea domnească a lui Ioan Caragea. În 1818, a ajuns efor (administrator) al școlilor ceea ce i-a permis să sprijine dezvoltarea învățământului românesc, prin înființarea unor școli cu predare în limba română. Alături de socrul lui, Constantin Bălăceanu, a fost protector al învățământului în limba română; el l-a angajat pe Gheorghe Lazăr la Școala românească de la sf. Sava.

București, pe la 1789 | sursa : wikimedia.org

La 38 de ani, s-a căsătorit cu Maria (Marghiola), fata banului Constantin Bălăceanu-Stolnici, și tradiția istorică spune că au avut 23 de copii. Iordache Golescu a murit la 80 de ani, în drum spre Băile Herculane. Este autor al multor lucrări, printre care o gramatică românească și un impresionant dicționar al limbii române, „Condica limbii românești”.

„Pilde, povățuiri i [și] cuvinte adevărate și povești, adunate de dumnealui Dvornicul Iordache Golescul, fiul răposatului Banul Golescul, cuprinzând numeroase proverbe, cugetări, istorioare” e o culegere de vorbe din înțelepciune populară din care cel doritor poate trage și azi povețe de folos. Mai jos, 30 de povățuiri i cuvinte adăvărate lăsate de un mare învățat, Iordache Golescu.

Un paș după altul, dăparte te duce.

(adică nestînd din lucru, încet, încet, mult înaintezi)

Gura omului sparge cetăți.

(arată puterea gurii)

Dă la cei fără obraz își cumpără obraz.

(să zice pentru cei ce își iau pildă dă la cei obraznici)

Unii sapă și muncesc, alții beau și chiuiesc.

(adică unii muncesc și alții mănîncă d-a gata)

După glas cunoști pă om și pă dobitoc.

(adică după vorbă să cunoaște cel învățat și cel neînvățat)

Umbra niciodată moare.

(adică urmele faptelor niciodată nu se sting)

Cine piatră rostogolește, pă el se lovește.

(să zice pentru cei ce, cu răul ce vor să-l facă altora, mai mult pă ei se vatămă).

Oțetul tare vasul său și-l strică.

(adică omul iute, cu iuțeala sa, pă însuș sine vatămă)

Aluatul, cît dă mic, toată frămîntătura o dospește.

(adică vorba dulce, cît dă mică, tot sufletul ți-l mîngîie și, dimpotrivă, vorba rea, cît dă mică, toată mintea ți-o frămîntă)

Pă țînțar l-a făcut armăsar.

(să zice cînd ne întrebuințăm la slujbe cu oameni nepotriviți)

Pîinea, la spînzurătoare, nici un folos mai are.

(adică, ajutorul cînd nu se face la vreme)

Cei înțelepți graiul în inimă îl au, iar cei nebuni, inima în gură o au.

(adică, cei înțelepți taina o țin ascunsă, iar cei nebuni o dau dă față, că ce au în inimă țin în gură).

Cea mai mare corabie, fără o cîrmă bună, îndată să cufundă.

(adică, stăpînirea fără bună cîrmuire)

Pînă ce rana te ustură, nu poți uita cuțitul ce te-a rănit.

(adică, răul nu să uită, pînă nu să vindecă)

Norocul cînd va cu tine, tragi corabia la tine.

(adică, cînd ai noroc, toate îți vin cu înlesnire)

Milă mi-e dă tine, dar dă mine mi se rupe inima.

(arată mărimea dragostii către însine și că mai mult ne îngrijim dă noi decît dă altul)

Unii țes la pînză ș-alții o poartă.

(adică unii muncesc și alții să bucură dă munca acelora)

Suișul are și scoborîș.

(adică, cei ce să urcă în mare slavă, lesne să scobor în jos)

Floarea, pînă n-o pui la nas, nu cunoști ce miros are.

(adică, pă om, pînă nu-l încerci, nu poți cunoaște ce năravuri are)

Cu vreme și cu răbdare și frunza dă dud să face mătase.

(adică, toate să schimbă spre bine)

Omul învățat o palmă dă loc n-are, dar și lumea toată, țara lui.

(adică cel învățat, orunde s-o duce, îș găsește pîinea sa).

Cînd banul cutează, cuvîntul încetează.

(adică, banul biruiește orce cuvînt)

Roata cea mai proastă, aceea mai rău scîrție.

(adică cei mai proști, aceia mai mult cîrtesc)

Prieten din gură.

(arată pă cel fățarnic)

Soarele cînd să culcă, întunerecul ne coprinde.

(adică, cînd pier cei învățați, orbi dă tot rămînem)

Cu cheie dă aur, orce ușă poți dășchide.

(adică, cu banul în mînă, intri la oricine)

Ține-te, pînză, să nu te spargi.

(se zice pentru cei ce vorbesc prea mult, ce nu le tace gura; și pentru cele rele, cînd vin una după alta)

Dohtore, vindecă-te mai întîiu pă tine.

(să zice către cei ce pă alții sfătuiesc, în vreme ce însuți ei au trebuință dă sfătuire și pă însuși ei nu sfătuiesc)

Scapă-l dă năcaz, ca să-ș bată joc dă tine.

(să zice pentru nemulțămitori, ce-și bat joc de făcătorii lor dă bine)

Toată vara ai cîntat, acum joacă necurmat.

(să zice către cei ce nu muncesc la vreme și-și pierd vremea în desfătări și, în urmă, cad în lipsă)

A nu cădea nu să poate, dar cinste îți face, cînd cazi, să te scoli.

(adică a nu greși nu să poate, dar cinste îți face, cînd greșăști, să te îndrepți)


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.