Site icon Editia de Dimineata

Iranul spune că nu ar trimite drone Rusiei, dar SUA vin cu filmări doveditoare: delegația rusă în vizită la o bază aeriană

Acuzațiile SUA că Iranul urmează să furnizeze drone Rusiei au fost negate de Teheran. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Naser Kanaani, a dezminţit afirmaţiile Statelor Unite.

„Istoria cooperării dintre Rusia şi Iran în domeniul tehnologiilor moderne datează din perioada de dinaintea războiului din Ucraina şi în ultima vreme nu s-a remarcat o dezvoltare deosebită a cooperării în acest domeniu”, a spus diplomatul iranian.

Totuși, se pare că SUA au revenit cu dovezi

Responsabili ruşi au vizitat Iranul de cel puţin două ori pentru a inspecta drone militare ce ar putea fi achiziţionate de Rusia în vederea folosirii acestor aparate în războiul din Ucraina, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

Armata iraniană a prezentat aceste drone unei delegaţii ruse pe 8 iunie şi 5 iulie la baza aeriană Kachan, la 200 de kilometri sud de Teheran, potrivit imaginilor din satelit prezentate de Guvernul american.

”Publicăm aceste imagini făcute în iunie care arată drone iraniene pe care delegaţia rusă le-a inspectat în acea zi. Aceasta sugerează un interes susţinut al ruşilor de a achiziţiona drone de luptă iraniene”, a indicat Sullivan. ”Din ceea ce ştim, a fost prima dată când o delegaţie rusă vizitează o bază aeriană pentru o asemenea prezentare”, a adăugat el pentru CNN.

Acesta declarase luni că Statele Unit au informaţii conform cărora Iranul pregăteşte livrarea către Rusia a sute de drone, inclusiv drone de luptă, iar instruirea militarilor ruşi pentru a le folosi ar urma să înceapă chiar de luna aceasta.

 

Exit mobile version