Site icon Editia de Dimineata

Israel, Austria şi Danemarca au bătut palma pentru dezvoltarea de noi generaţii de vaccinuri anti-COVID-19

Israel, Austria şi Danemarca au anunţat joi seara oficial o alianţă al cărei scop este dezvoltarea şi producerea de noi generaţii de vaccinuri împotriva COVID-19, potrivit Times of Israel.

Israel, Austria şi Danemarca au bătut palma. Care e scopul proiectului

Nu ştim cât timp va rămâne eficace vaccinul. Este vorba despre şase luni, un an, doi ani, mai mult sau mai puţin, nu ştim şi, de aceea, trebuie să ne protejăm populaţiile împotriva revenirii pandemiei sau a mutaţiilor, a declarat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, într-o conferinţă de presă împreună cu cancelarul austriac Sebastian Kurz şi cu premierul danez Mette Frederiksen.

În acest scop, cele trei ţări vor lansa ”un fond de cercetare şi dezvoltare” şi vor lansa eforturi comune pentru producerea de viitoare vaccinuri, a afirmat Netanyahu, fără a da detalii despre suma implicată sau despre capacitatea de producţie dorită.

Netanyahu a declarat că țările partenere vor lansa ceva ce va galvaniza imaginația lumii. Alte țări m-au contactat și au spus că vor să fie parte din acest efort.

Întreprindem toţi cercetări promiţătoare care vor deschide calea spre viitoarea generaţie de dezvoltare biomedicală”, a subliniat Mette Frederiksen, arătând că noua alianţă va explora posibilitatea de cooperare în privinţa testelor clinice.

Israel, Austria şi Danemarca au bătut palma. Franța a criticat deja proiectul

Franţa a criticat deja acest proiect de alianţă, apreciind că cel mai adecvat pentru garantarea ‘solidarităţii’ în UE rămâne ”cadrul european”.

Graţie unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer, Israelul mizează pe o aprovizionare rapidă cu vaccinuri în schimbul furnizării de date medicale despre efectul lor asupra populaţiei sale.

Acest acord a permis administrarea cel puţin a primei dozei de vaccin unui procent de peste 50% din cei 9,3 milioane de israelieni şi efectuarea unei serii de teste pe scară largă ce au confirmat, până în prezent, eficacitatea vaccinului Pfizer/BioNtech.

Sursa foto: captură video
Exit mobile version