Site icon Editia de Dimineata

Istoria ultimelor generații de români cuprinsă între doi biscuiți cu ciocolată. Povestea celei mai iubite Eugenii

Să ne imaginăm România anilor 1947-1948 când războiul tocmai se încheiase, lăsând în urma sa familii devastate, orașe prăbușite, secete și foamete. Nimic nu părea că poate alina suferința supraviețuitorilor, într-o Românie care se chinuia să renască din propria cenușă. Istoria împletită cu legenda spun povestea celor 900 de vagoane de grâu care au sosit în gara de la Constanța ca ajutor din partea aliaților americani. Aparent, din grâul american s-a luat decizia să se plămădească un biscuit nou, hrănitor și suficient de dulce cât să le facă trecerea mai ușoară peste greutățile vieții, în principal copiilor.

Legendă sau nu, Eugenia este biscuitul cu care s-au identificat apoi generații de români. Un produs românesc, făcut însă de la bun început la standarde occidentale, Eugenia a fost biscuitul pe care l-am avut toți în ghiozdanul de școală, în buzunarul de la geacă în ghetuțele de Moș Nicolae sau în cadoul de Crăciun. Dacă așa a fost în copilăria noastră, acum Eugenia este gustarea pe care o luăm cât stăm în trafic sau între două întâlniri. Mai mult de atât, popularitatea acestui biscuite a trecut dincolo de hotarele țării, pentru românii plecați în țări străine, Eugenia amintește de gustul de acasă.

Discretă și mereu prezentă, Eugenia este numele pe care îl știm toți. Putem spune că generațiile tinere cunosc prea puțin istoria recentă sau care se desfășoară sub ochii noștri și că sunt mulți puști care nu știu cine este Ceaușescu, Iliescu sau Isărescu. Dar toți o cunosc pe Eugenia!

Editiadedimineata.ro a stat de vorba cu oamenii care au construit, timp de 60 de ani, cel mai delicios brand românesc!

Exit mobile version