Dacă ar fi trăit, la 5 septembrie 2020 ar fi împlinit 74 de ani. Nu a trăit, dar nici nu se aștepta să trăiască, să apuce să împlinească 70 de ani. „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani“, declara cel care a trăit în 45 de ani cât alţii în zece vieţi şi care a încântat și continuă să încânte milioane de oameni cu muzica sa.
Teama de plictiseală
Plictiseala e cea mai grea boală a lumii“, spunea el. Şi s-ar putea spune că Freddie a murit bolnav de-atâta goană după ”antiplictiseală”. „Dacă n-aş fi fost celebru, aş fi făcut aceleaşi lucruri pe care le-am făcut până acum“, completa el.
E seara zilei de 24 noiembrie 1991. În locuinţa lui luxoasă din West London, Freddie Mercury moare în jurul orei 7. Bronhopneumonie. Complicaţii date de virusul HIV/SIDA. Au trecut de-atunci 29 de ani.
Cu doar o zi înainte, Freddie Mercury a hotărât să dezvăluie lumii întregi motivul suferinței din ultimii ani. Ultimii ani în care toată lumea vedea că se stinge, că se topește, în care toată lumea vorbea despre boala lui, dar în care el hotărâse să țină totul secret. Oficial s-a aflat despre boala de care suferea cu doar o zi înainte să moară, când a dat celebrul comunicat.
Bulsara
Numele său la naştere a fost Farrokh Bulsara. A văzut lumina zilei pe insula africană Zanzibar, la acea vreme colonie britanică, acum parte a Tanzaniei. Părinții săi, Bomi Bulsara și Jer Bulsara practicau religia antică zoroastriană.
.
Mercury avea o soră mai mică, pe nume Kashmira.
De la vârsta de 7 ani merge la Boys School Școala de băieți Saint Peter, din Panchgani lângă Bombay, India, unde se dovedeşte a fi un elev strălucit care a excelat la sport și a învățat să cânte la pian.
La internat
„Am fost… un copil precoce, iar părinții mei au crezut că, dacă mă dau la internat, o să-mi facă bine. Așa că, pe la șapte ani am fost dus la unul din India pentru ceva vreme. A fost un punct de cotitură în educația mea, care cred că a dat roade.” (Freddie Mercury -„Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury”, Editura Nemira, 2019)
La școală a format o trupă, denumită The Hectics, unde el cânta la pian. Tot la St. Peter’s a început să-și spună „Freddie”. Mercury a rămas în India în copilărie, locuind cu bunica și mătușa lui. Și-a completat educația în India la St. Mary’s (ISC) High School în Mazagon.
În Anglia
La vârsta de 17 ani, Mercury și familia sa au fost forțați să plece în Anglia ca rezultat a Revoluției din Zanzibar. Familia s-a mutat într-o casă mică la periferia orașului Feltham în afara Londrei.
„Părinții lui Freddie l-au trimis la o școală în Indiași m-a întristat plecarea lui. Dar aici în Zanzibar calitatea educației pentru băieți nu era atât de ridicată. În plus, cred că tot atunci părinții lui s-au mutat cu serviciul în insula Pemba și cu siguranță standardele educaționale de acolo nu erau ridicate.” (Perviz Darunkhanawala, verișoara primară a lui Freddie –„Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury”, Editura Nemira, 2019)
Familia lui Freddie, care a părăsit Zanzibarul doar cu câteva valize (n.r. – din cauza revoluției violente din 1964), s-a dus în Anglia, unde a fost găzduită de rude. Nu au mai privit înapoi. „Relațiile familiale s-au răcit după aceea”, își amintește cu tristețe Perviz, verișoara lui Freddie. „Când am auzit mult mai târziu că Freddie devenise un muzician celebru, am fost foarte fericită că avem așa un geniu în familie. Eram tare mândri de el. Dar nu a mai comunicat cu niciunul dintre noi. Nu ne-a trimis nici măcar o casetă.” (Perviz Darunkhanawala, verișoara primară a lui Freddie -„Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury”, Editura Nemira, 2019)
A studiat arta
Mercury s-a înscris la Isleworth Polytechnic în Vestul Londrei unde a studiat arta. În cele din urmă, a obținut o diplomă în artă și design grafic la Ealing Art College, folosind ulterior aceste abilități pentru a construi emblema trupei Queen. Mercury a rămas cetățean britanic până la sfârșitul vieții.
Pe vremea când era copil, Mercury asculta multă muzică indiană, și una din primele lui influențe a fost Lata Mangeshkar, pe care a avut oportunitatea de a o vedea live în India. Conform revistei Record Collector, după mutarea în Anglia, Mercury a devenit fan al lui Jimi Hendrix, John Lennon și The Beatles.
El a ales numele de ”Queen”
În luna aprilie 1970, Mercury s-a alăturat chitaristului Brian May și bateristului Roger Taylor, care fuseseră în formația Smile. În ciuda protestelor colegilor săi, Mercury a ales numele „Queen” pentru noua formație.
Ceilalți s-au împotrivit pufnind în râs sau ridiculizând numele din cauza conotațiilor homosexuale. „Gay” nu era un cuvânt foarte folosit pe atunci, probabil a apărut ca o sfidare față de „homo”, predecesorul său insultător. Deși Freddie nu declarase public că e gay – și nu o va face vreodată –, se obișnuise să i se spună „gay bătrân”. Îi plăcea.
Îl încânta caracterul androgin și îi plăcea aerul regal. Ba mai mult, numele avea să-i ofere pretextul de a fi și mai regal pe scenă.
Brian și Roger au revenit la sentimente mai bune, dându-și seama de latura amuzanță. Ideea era că niciun bărbat nu putea fi mai macho, mai hetero sau mai iubit de femei decât ei doi.
În accepțiunea lor, să ți se zică „Queen” era ironic și funcționa. Acum, că stabiliseră identitatea trupei, Freddie a vrut să își schimbe numele. A renunțat la Bulsara în favoarea lui Mercury, mesagerul roman al zeilor. („Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury”, Editura Nemira, 2019)
O voce deosebită
Este considerat ca fiind unul din cei mai buni căntăreți din toate timpurile. Freddie Mercury avea o voce deosebită și distinctivă, incluzând un ambitus de 4 octave.Deși vorbea pe tonalități de bariton, el cânta majoritatea melodiilor ca tenor.
Chiar dacă formația Queen nu a fost foarte apreciată de criticii de muzică rock, ca dovadă clară, deși indirectă, fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame, abia în anul 2001, aceasta a fost și continuă să fie extrem de iubită și apreciată în întreaga lume,după ce i s-a recunoscut adevărata valoare. „Marca” Queen a reușit să vândă până în prezent aproape o jumătate de miliard de albume.
Timid și retras
Deși și-a cultivat o personalitate de scenă extravagantă, Mercury era timid și retras, mai ales în preajma persoanelor pe care nu le cunoştea bine. El a dat foarte puţine interviuri. Afirma despre el însuși: „când cânt, sunt extrovertit, dar pe dinăuntru sunt cu totul alt om.Cred că melodiile mele sunt superioare versurilor mele”.
Marea Iubire
Singura sa prietenă adevărată şi cea pe care a considerat-o întreaga sa viaţă “soţia legitimă” a fost Mary Austin.
Ei i-a dedicat cântecul “Love of My Life” şi i-a lăsat moştenire casa sa din Anglia, după moarte.
Despre ea, Mercury spunea într-un interviu din anul 1985: “Toţi iubiţii mei m-au întrebat de ce Mary este imposibil de înlocuit. Singurul prieten pe care îl am este Mary şi nu am nevoie de altcineva. Pentru mine, ea era soţia mea în sensul acceptat de societate. Pentru mine, era o căsnicie. Credeam unul în celălalt şi asta era suficient”.
Mercury îşi iubea la nebunie pisicile, atât de mult încât atunci când era în turnee le suna acasă ca să vorbească cu ele. Mary Austin era cea care le ridica la receptor ca să îl audă pe cântăreţ vorbind.
Final de poveste
„Întotdeauna am ştiut că sunt un star şi acum restul lumii pare să fie de acord cu mine”
Cu câteva zile înainte de a muri, 24 noiembrie 1991, Freddie a emis un comunicat în care admitea că are SIDA.
„În urma relatărilor din presă din ultimele două săptămâni, doresc să confirm că am fost testat seropozitiv și că am SIDA. Am simțit că este corect să țin această informație doar pentru mine până acum pentru a proteja intimitatea celor din jurul meu. Acum a venit timpul pentru ca prietenii și fanii mei din toată lumea să afle adevărul și sper că toată lumea se va alătura doctorilor mei în lupta acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială pentru mine și sunt cunoscut pentru lipsa de interviuri. Vă rog să înțelegeți că această politică va continua.”
Ultimele zile
Ultimele zile şi le-a petrecut împreună cu Jim Hutton, în casa sa de la Kensington. A murit a doua zi, 1991, la numai 45 de ani, din cauza sindromului de imuno-deficiență.
În momentul în care boala se agravase, încă nu se descoperise tratamentul care le permite pacienților să le fie prelungită viața. A apărut la câteva luni după moartea cântărețului.
Brian May regretă enorm această neșansă a prietenului său pentru că dacă ar fi urmat acel tratament, „el ar mai fi fost și azi printre noi, sunt sigur”. Corpul artistului a fost incinerat, iar dorința lui a fost ca numai Mary Austin să știe locul unde va fi depusă cenușa. Mercury și-a împărțit averea între familia sa și Mary Austin.
Omagiu
În primăvara anului 1992, membrii formației Queen au fondat The Mercury Phoenix Trust și au organizat Concertul tribut Freddie Mercury pentru prevenirea SIDA. Concertul a avut loc pe Wembley Stadium în fața a 72.000 de oameni și a fost susținut de nume mari din lumea muzicii, precum: Robert Plant, Extreme, Elton John, Metallica, David Bowie, Annie Lennox, Tony Iommi, Guns N’ Roses, Elizabeth Taylor, George Michael, Def Leppard și Liza Minnelli.
Concertul a fost transmis în 76 de țări și a înregistrat o audiență de peste 1 miliard de telespectatori.
Timbrele
În anul 1999 pe timbrele regale ale Regatului Unit a apărut în onoarea lui Mercury timbrul Millennium Stamp, timbru pe care apărea Mercury. La acea vreme, membrii familiei regale erau singurele persoane care apăreau pe timbrele din Regatul Unit, deși acest lucru s-a schimbat de atunci.
Are o statuie de 3 metri in Montreaux, Elveția, unde se strâng anual fani pentru a-l omagia pe artist. Statuia lui Freddie Mercury pe malul lacului Léman din Montreux îl reprezintă exact așa cum a fost îmbrăcat la deschiderea concertului de pe Wembley din 1986.
Viața lui Freddie Mercury se îmbină cu destinul trupei Queen, alături de care a petrecut cele mai frumoase momente din viața sa.
Un destin într–un film
În anul 2018, memoriei regretatului artist i s–a dedicat filmul Bohemian Rhapsody, o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor, dar și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă.
Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.
Pe parcursul carierei sale, Freddie Mercury a susținut mai mult de 700 de concerte prin lume cu Queen. Grupul a fost primul care a umplut stadioane în America de Sud, doborând recordul mondial de asistență la Morumbi Stadium din Sao Paulo. În 1986, turneul european Queen a culminat cu concertul de la Budapesta, în Europa de Est comunistă, care a avut loc în fața a 80.000 de persoane.
Surse: „Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury”, Editura Nemira, 2019, Ziarul Metropolis, radioresita.ro, radioromaniacultural.ro