Site icon Editia de Dimineata

Jimmy Kimmel revine ca prezentator la Premiile Oscar

Jimmy Kimmel se întoarce ca gazdă a celei de-a 95-a ediții a Premiilor Oscar din 2023, marcând a treia oară când vedeta de la late-night conduce ceremonia, scrie Variety.

Gazda emisiunii „Jimmy Kimmel Live” a prezentat anterior transmisiunile Oscar din 2017 și 2018. Kimmel se alătură acum grupului restrâns de personalități care au fost de trei ori amfitrioni ai galei: Jerry Lewis, Steve Martin, Conrad Nagel și David Niven. Singurele persoane care au fost gazde de mai multe ori sunt Whoopi Goldberg și Jack Lemmon (4), Johnny Carson (5), Billy Crystal (9) și Bob Hope (11).

„A fi invitat să prezint Oscarurile pentru a treia oară este fie o mare onoare, fie o capcană”, a declarat Kimmel într-un comunicat. „Oricum ar fi, sunt recunoscător Academiei pentru că m-a invitat atât de repede după ce toată lumea bună a spus nu”.

Revenirea lui Kimmel la premiile Oscar vine în contextul în care prezentatorul și-a prelungit recent contractul pentru a continua la ABC pentru încă cel puțin trei ani, până la cel de-al 23-lea sezon al emisiunii „Jimmy Kimmel Live”.

Exit mobile version