Site icon Editia de Dimineata

Joacă hora, beau, petrec și „îi ridică în vârtejuri, îi pocesc și sluțesc” pe oamenii făcători de rele. Când vin Rusaliile

„Un mare neajuns crede poporul că are de la un fel de spirite femeiești ce poartă diferite denumiri, care toate la un loc se cuprind în acel de Iele, și uneori în cel de Zâne sau Rusalii.”

Rusaliile, în latină Rosalia, „una dintre cele mai vechi și mai respectate sărbători arhaice la romani”, a fost „preluată de creștini și asimilată cu sărbătoarea Înălțarea”, scria etnograful Romulus Vulcănescu în Mitologie română. Acesta detalia:

Romanii și prin ei daco-romanii considerau sărbătoarea Rosalia (sărbătoarea trandafirilor/rozelor) ca o zi consacrată cultului morților, când se făceau praznice la morminte.

La daco-romani și mai apoi la români, ziua de Rusalii s-a transformat într-un ciclu de nouă zile numite Rusalii, care au căpătat și alte conotații în calendarul mitic românesc, pe lângă ziua festivă consacrată cultului morților (prin Moșii de Rusalii, zi de praznic și de pomană funerară) și cultului solstițial al soarelui pentru roade bogate în agricultură, pentru protecția vegetației și a apelor, și a medicinii magico-mitice, pentru tratarea unor boli psihosomatice.

Zilele de Rusalii au fost personificate la români ca zâne tinere și frumoase, capricioase și vindicative ale pădurilor și apelor.

Zeul care se naște și moare la Rusalii

Cum „datina călușarilor deschide și închide zilele Rusaliilor”, o teorie latină privind originea călușarului stabilește „o legătură directă cu sărbătoarea Rosaliei (devenită la români Rusaliile), considerând dansurile cu arme ale călușarilor ca făcând parte din cultul solar”, explica Romulus Vulcănescu.

Despre Căluș, etnologul Ion Ghinoiu scria că este „zeu cabalin indo-european, protector al cailor și sezonului călduros al anului care se naște și moare la Rusalii”, iar ceremonialul călușarilor de la Rusalii „este o reducție a Anului solar la o săptămână, perioadă în care zeul Căluș își trăiește fulgerător viața”.

Practicile magice ale Călușarilor „au diferite finalități”, explica Ion Ghinoiu:

Luptă împotriva Ielelor sau Rusaliilor și vindecă bolile provocate de acestea (Luatul din Iele), fertilizează holdele de grâu, cirezile de vite și femeile sterile.

Marin H. Georgescu, Dansul zânelor, 1924

„Apar noaptea, între Paște și Rusalii, înainte de cântatul cocoșilor”

Aceste „spirite feminine ale morților care apar noaptea, între Paște și Rusalii, înainte de cântatul cocoșilor”, cum nota etnologul Ion Ghinoiu, au o sumedie de nume, pe lângă Iele, Zâne sau Rusalii.

Pentru că, explica Tudor Pamfile în studiul etnografic Mitologie românească, dușmani și prieteni ai omului, publicat în 1915, „aceste numiri sunt înmulțite de o altă credință populară care zice că Zânele să nu fie chemate după numele lor adevărat, ci cu un alt cuvânt convențional, care, firește, după ce devine știut de toți, trebuie părăsit și înlocuit prin altul”.

Câteva dintre numeroasele lor nume: ursoaie, nemilostive, fetele lui Iuda, stăpânele vântului, împărătesele văzduhului, dânse. Unele erau date „de laudă și de desmierdare, spre a le îndupleca și pentru ca puterea lor să nu fie covârșitoare”, cum ar fi sfinte, șoimane, frumoase, fecioare, miluite, maiestre, viteze, harnice, bune, puternice, doamne, milostive, fetele câmpului, fetele codrului.

„Ele zboară mereu”

Sunt animate de răutate față de oameni și le „scot ochii tuturor celor care le calcă moșiile”, scria Ovidiu Bîrlea în Mica enciclopedie a poveștilor românești. Potrivit etnologului, acestea „ar reprezenta stratul cel mai vechi, păstrat până acum, în credințele și narațiunile populare”.

După unele legende, se spune că ielele au fost servitoarele lui Alexandru Machedon. Într-o poveste amintită de Ovidiu Bîrlea se zice că, atunci când Ivantie împărat i-a dat trei vase cu apa ce întinerea, „ele au băut apa și îndată au și început să se schimbe și să zboare”, prefăcându-se în iele:

Ele zboară mereu, căutând calul lui Alexandru Machedon, pe care nu-l vor găsi până la vremea de apoi când se vor duce cu el în rai.

„Dacă joacă pe pământ, Ielele își aleg grădinile cu iarbă verde și poienile înrourate de prin păduri.” (Tudor Pamfile)

„La rugămințile lor, au fost făcute nemuritoare, veșnic cântând”

Numărul lor variază de la două, trei, până la nouă, însă în anumite zone „apar multe, cete întregi”. De obicei, umblă în cete în număr fără soț, de trei, cinci, șapte sau nouă, mai rar în număr cu soț.

În unele povești apar ca trei fete orfane care, „la rugămințile lor, au fost făcute nemuritoare, veșnic cântând”.

„Când voiesc să pedepsească pe vreun om, îl dezmiardă prin cântece”

Tudor Pamfile scria:

Unele credințe spun că ar fi niște babe urâte; altele că ar fi niște fecioare frumoase; unele că umblă într-anumite zile de Rusalii; altele că umblă și alteori. În sfârșit, unele credințe ne spun că Ielele umblă prin anumite locuri numai, iar altele că umblă pretutindeni.

Alte credințe ale poporului legate de aceste ființe imaginare, adunate de Tudor Pamfile:

Dacă joacă pe pământ, Ielele își aleg grădinile cu iarbă verde și poienile înrourate de prin păduri.

Când voiesc să pedepsească pe vreun om, Ielele îl dezmiardă prin cântece, îl adorm în vise plăcute, în urmă joacă de trei ori hora împrejurul lui, blăstămându-l fiecare, ori limba să i se lege, ori din minte să-și sară, ori să nu-și mai dea peste leac.

De cele mai multe ori îi iau mâinile, picioarele ori îi strâmbă fața.

Locul unde au jucat se cunoaște de unii oameni: iarba se topește ca și cum ar fi arsă, iar mai târziu otrăvește alta, însă cu mult mai frumoasă ca cea dintâi. Pe aceasta, însă, vitele nu o mănâncă.

Ielele beau noaptea din fântâni și oricine va bea după dânsele, rămâne pocit.

[…]

La Rusalii nu este bine să te sui pe vârful dealurilor, căci te pocesc Ielele.

„Rusaliile pedepsesc oamenii făcători de rele, pe cei care nu le respectă zilele, care dorm noaptea pe sub pomi sau care ies noaptea la fântână să aducă apă…” (Ion Ghinoiu) | Ludovic Bassarab, Zi de sărbătoare

„Dacă se întâmpla să fie văzute sau auzite de cineva”

„Locuința lor s-ar afla prin codrii neumblați, prin văzduh, pe câmpii, pe ostroave pustii, pe ape mari”, menționa Ion Ghinoiu și pot fi văzute nopțile pe la fântâni, prin pomi și pe sub streșinile caselor, „plutind și fâlfâind prin aer”. Acesta completa:

Umblă însoțite de lăutari, fluierași, sună din clopoței, bat din tobe, joacă hora, întind mese pe iarbă, beau, petrec, chiuie și cântă în cor: Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu / Leușten și Odolean / Avrămeasă, Cârstăneasă / Ar fi lumea toată a noastră.

Dacă se întâmpla să fie văzute sau auzite de cineva, acela nu trebuia să se miște sau să le vorbească.

Pe unde joacă, pământul rămâne ars și bătătorit, iarba înnegrește și încetează să mai crească.

Rusaliile pedepsesc oamenii făcători de rele, pe cei care nu le respectă zilele, care dorm noaptea pe sub pomi sau care ies noaptea la fântână să aducă apă, în diferite feluri, îi ridică în vârtejuri, îi pocesc și sluțesc.

Exit mobile version