Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept Joia Mare. În această zi, se prăznuiește spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghetsimani și prinderea Domnului de către farisei.
Slujba Celor 12 Evanghelii
În Joia Mare, dimineața, oamenii merg la biserică să se spovedească și să se împărtășească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă și cusute cu negru, conform site-ului www.crestinortodox.ro. Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfințită de preot, stropită cu vin și împărțită enoriașilor în noaptea de Înviere. Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. În majoritatea gospodăriilor românești, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale și înroșirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paști. Se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică niciodată.
Joia Mare este ultima zi din Postul Mare în care se fac slujbe pentru sufletul morților. Se crede că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. Oamenii aprind focuri în curți, pe dealuri sau în cimitire, pentru ca aceștia să aibă lumină și căldură. Aprinderea acestora reiterează focul pe care l-au aprins slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, pentru a se încălzi, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, atunci când s-a lepădat de Hristos.
Nu e bine să speli rufe
Femeile duc la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe și, după ce sunt sfințite, se împart pentru sufletul celor duși pe lumea cealaltă.
Se obișnuiește să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne.
Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morți, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.
Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimărița, Joimărica
Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimărița. Joimărița sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia românească.
Conform site-ului mai sus menționat, a fost, la origini, o zeitate a morții, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a devenit un personaj justițiar, care-i pedepsește pe cei leneși.
Până în această zi, gospodinele trebuie să termine torsul și țesutul de frica Joimăriței.
Pedepse
Personajul este întruchipat, simbolic, de o femeie urâtă și puternică, deghizată într-o vrăjitoare rea, care poartă cu ea o serie de instrumente: o găleată cu jăratic, un clește, un ciocan, un cuțit, un vătrai, un sac cu cenușă etc. Ea le arde degetele și mâinile fetelor leneșe, le pârlește părul și unghiile și dă foc fuioarelor de lână găsite netoarse.
Se spune că Joimărița vine să vadă ce a lucrat fiecare. Nici bărbații nu scapă de pedepse, dacă au fost leneși și gospodăria nu arată așa cum ar trebui. În cazul în care Joimărița găsește pe cineva dormind, acela va fi leneș tot anul.
În unele zone, o femeie bătrână merge pe la casele cu fete tinere pentru a îndeplini tradiția, dar în alte zone, cete de copii, unși pe față cu negreală, merg să le îndemne pe fete la lucru: „Câlții / Mâlții / Toarse câlții; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate țolul să ți-l văz! / Și de-l ai, / Să te-nduri și să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate”. Pentru a scăpa de pedeapsă, gazdele trebuie să le dea copiilor ouă.
Strigături peste sat
O altă formă de manifestare a Joimăriței o reprezintă strigăturile peste sat. Originar din zona Ardealului, acest obicei era de fapt o denunțare satirică a abaterilor din anul anterior, cu un important rol moralizator.
Seara, credincioșii merg la biserică pentru a asista la slujba celor 12 Evanghelii. În tradiția populară, se crede că fetele trebuie să-și pună 12 dorințe pe un fir de ață, făcând câte un nod după fiecare Evanghelie citită de preot. După Înviere, se dezleagă cele 12 noduri pentru ca dorința să se împlinească, iar ața se pune sub pernă și tinerele își vor visa, astfel, ursitul. În sudul țării se păstrează și obiceiul ca bunicile să spele picioarele copiilor din familie.
Tradiții și obiceiuri
Joimăriţa, Joimărica
În Miercurea Paștelui începe să se manifeste o divinitate feminină de sorginte populară care controlează torsul, denumită Joimăriţă sau Joimărică. Despre ea se spune că este soră cu Muma Pădurii și că umblă în noaptea de miercuri spre joi să pedepsească fetele care nu au terminat de tors lâna.
Joimărița pedepsește fetele leneşe sau nevestele tinere care nu au terminat muncile casnice din timpul iernii, torsul fuiorului şi ţesutul pânzei: „Pute-a câlţi,/ Pute-a feştilă,/ Pute-a lene de copilă,/ Pute-a pânză neţesută,/ Şi-a nevastă nebătută”. Pedeapsa este arderea unghiilor şi tăierea degetelor. Femeile care nu au terminat munca, pun la fereastră un crâmpei de pânză ţesută în anul precedent şi dau foc câlţilor şi feştilei pentru a se feri de furia Joimăriţei. Pentru a se proteja de Joimăriţă, se ung uşile cu usturoi şi se aprind paie sau cârpe prin case şi gunoi în curte.
Colindatul cu Câlţii-Mâlţii, specific zonei Doljului, este o formă de colindat cu funcţie de satirizare a femeilor care nu au terminat de tors. Acest obicei avertizează asupra pedepselor severe ale Joimăriţei. În seara de miercuri spre joi, după apus, grupuri de copii colindă câte doi din casă în casă, sunând din clopoţei. Textul performat este unul simplu, enunţând pe un ton satiric necesitatea finalizării torsului câlţilor precum şi răsplata aşteptată de către cei care colindă: „Câlţii-Mâţii,/ Toarce câlţii!/ Ori i-ai tors,/ Ori i-ai ros. (…) Să te-nduri şi să ne dai/ Cele ouă-ncondeiete (…)”. Copiii primesc ouă care vor fi înroşite în ziua de vineri.
Deschiderea Raiului
În această zi se spune că se deschide Raiul, care va rămâne deschis până la Rusitori (şapte sau nouă zile după Rusalii).
Nunta Urzicilor
În această zi încep să înflorească urzicile, marcându-se astfel momentul din care acestea nu mai pot fi consumate. Interdicţia are ca substrat simbolic şi credinţa că Iisus a fost bătut cu urzici în timp ce era pe cruce.
Moşii de Joimari
În această zi morţii se întorc la vechile lor locuinţe, unde vor sta până în sâmbăta dinainte de Rusalii sau până în Duminica Mare. Locul predilect al acestor suflete este streaşina casei, de aceea în curţi se aprind focuri pentru morţi, pentru ca aceştia să aibă lumină şi căldură.
În ziua de joi se împarte de dimineaţă fiertură de grâu, varză, fasole, cartofi care se pun în ulcele noi, împodobite cu brebenei. Pentru morţii uitaţi se face un colac special, lung, numit uitata, care se dă de pomană. Femeile dau de pomană orez fiert cu prune. Din prunele împărţite se păstrează câteva, acestea fin un leac pentru abubă (umflături ale gingiilor). Pentru morţi, se dă apă de pomană: se aruncă pe mormânt o găleată sau două de apă sau se duce apă la femei bătrâne.
Strigatul peste sat
Obicei practicat şi în Joia Mare, prin care se denunţau public, sub forma unui dialog, abateri ale membrilor comunităţii, observate în anul precedent. La lăsatul serii flăcăii se adunau pe două dealuri şi începeau să strige de la unul la altul: „Auzi, măre, auzi?”/ „Ce ţi-i, măre?”. Răspunsurile acestui tip de dialog ritual punctează defectele fizice sau abaterile comportamentale ale membrilor comunităţii, constituind un fel de cronică a satului, uneori trivială, dar având un puternic scop moralizator.
Aprinderea focurilor
În această noapte se aprind focuri rituale, având un pronunţat caracter funerar. Deoarece se crede ca în această zi sufletele morţilor se întorc în gospodărie în curţi se aprind focuri pentru ca aceştia să aibă lumină şi căldură. În acelaşi scop, foc se face şi în curtea bisericii. Lemnele pentru acest foc se adună miercuri dimineaţa şi sunt de regulă din tufe de alun uscat. Lemnele nu se taie, sunt rupte cu mâna, şi sunt adunate de copii sau de femeile în vârstă.
Vopsirea sau încondeierea ouălor
Se spune că în Joia Mare se vopsesc ouăle roșii, pentru că asupra coșului cu ouă adus de Maica Domnului a curs sângele lui Isus. În funcție de zonă, ouăle se mai pot vopsi și în Sâmbăta Mare, dar niciodată în Vinerea Mare.
Credinţe şi superstiţii
- Joi în Săptămâna Patimilor nu se spală rufe deoarece se crede că la morţi, în loc să se ducă pomana, se duce apa murdară de la spălat.
- Se perie cânepa şi se începe torsul ei, ca să fie spor peste an.
- Dacă în Joia Mare se pune cloşcă, ea va scoate numai cocoşi.
- Se dă de pomană uliului ca să nu mănânce puii vara.
- Cine doarme în această zi va fi leneş întreg anul.
- Se ţine pentru a fi ferit de secetă sau de piatră.
- Joia mare se ţine pentru primejdii şi pomenirea morţilor. Cine nu o serbează visează rău şi îi ies în cale strigoi.
- Se dă foc la gunoiae ca să nu rămână şerpii în curte.
- Cine posteşte din ziua de Joi Mare până în ziua de Paşti şi nu mănâncă nimic, acela va şti cu trei zile înainte că va muri.
- În această zi se plantează pomi, crezând că se vor prinde mai uşor decât în alte zile.
- Buba rea (cărbune, erizipel) se vindecă cu prune păstrate din ziua de Joi Mare.
- Ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată iar dacă sunt îngropate la hotar, peste acel loc nu va bate piatra.
- Fetele care vor să fie scoase la joc fură mătrăgună din curtea unui vecin şi o îngroapă pe pragul bisericii ca să treacă preotul peste ea.
- În Joia Mare se face câte o cunună de flori pentru fiecare membru al familiei şi se aruncă pe acoperiş. Cel a cărui cunună se usucă prima, va muri în decursul acelui an.
- Dacă moare cineva în sat în Joia Paştilor, ouăle roşii nu vor ieşi frumoase.
Surse:
Radio România Cultural
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet-Cultura Naţională, Bucureşti, 1995;
Ovidiu Bîrlea, Mică Enciclopedie a poveștilor românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.