CITIRE

La Arles, cu „van Gogh al meu”. Din jurnalul lui G...

La Arles, cu „van Gogh al meu”. Din jurnalul lui Gauguin despre o noapte tristă

În februarie 1888, Vincent van Gogh s-a mutat în Arles, pe atunci o micuță așezare din Provence, în sudul Franței, unde a închiriat patru camere în ceea ce el a numit Casa Galbenă, deoarece clădirea avea exteriorul vopsit într-un galben solar. El spera să amenajeze acolo un studio (Studioul Sudului), să înființeze o școală de artă, unde să-și invite prieteni pictori și să creeze împreună.

Își amintea de vorbele lui Gauguin și îi scria fratelui său, Theo van Gogh : „El [Gauguin] spune că atunci când marinarii trebuie să ducă dintr-un loc în altul o încărcătură grea sau să ridice ancora, pentru a fi capabili să ridice o asemenea încărcătură și să poată face toți, în același timp, acel efort uriaș, ei cântă împreună și își dau putere. Asta le lipsește artiștilor!”

În același an, Van Gogh a pictat, sub un cer de un albastru înviorător, casa din Arles, în galben și albastru, cele două culori ce i-au marcat stilul acelei perioade de timp.

Theo van Gogh, fratele pictorului | Sursa: Vincent van Gogh Museum

Theo van Gogh, fratele pictorului | Sursa: Vincent van Gogh Museum

Într-o scrisoare către Theo, trimisă în primăvara anului 1888 din Arles, Vincent îi spunea:

„Nu lucrez pentru mine, cred în absoluta necesitate pentru o nouă artă a culorii, a desenului și a vieții artistice”,

în vară nota: „Sunt acum complet nemulțumit de mine și nemulțumit de ceea ce fac, dar am o licărire de speranță că voi face mai bine în cele din urmă”,

iar în toamnă scria: „Aici viața mea arată tot mai mult ca a unui pictor japonez, trăind în mijlocul naturii ca un artizan mărunt”, „… Natura este extraordinar de frumoasă aici. Pretutindeni și peste toate bolta cerului de un albastru magnific, iar soarele își revarsă strălucirea într-o difuză nuanță sulfurie și e dulce și atât de încântător ca și combinația divină de albastru și galben la Van der Meer [Vermeer] la Delft. Nu o pot picta atât de splendidă cum este, dar mă acaparează cu totul și mă las ei complet, fără să mă gândesc vreodată la o singură regulă”.

Camera lui Vincent din Casa Galbenă, Arles, Franța; Artist: Vincent van Gogh | Sursa: Wikimedia Commons

Camera lui Vincent din Casa Galbenă, Arles, Franța; Artist: Vincent van Gogh | Sursa: Wikimedia Commons

La Arles, van Gogh a realizat nu mai puțin de 300 de lucrări de artă, dintre care două sute de picturi și o sută acuarele și desene. Între toate, celebra serie Florile-soarelui.

Tot acolo, a avut loc și celebrul incident când van Gogh a sfârșit prin a-și tăia o parte din ureche, gest care a stârnit imaginația multora și a provocat de-a lungul timpului o suită de supoziții, bănuieli, legende.

În anii 1880 și în perioada când s-a mutat la Arles, Vincent a trecut prin numeroase stări depresive și începuse să-i vorbească fratelui său în scrisorile pe care i le trimitea și de sinucidere. Îngrijorat, Theo l-a rugat pe prietenul lui apropiat, Paul Gauguin, care atunci trăia în Bretania, să meargă la Arles și să locuiască alături de Vincent. Gauguin nu dorea, pentru că, spunea el, erau firi diferite și nu se vor putea înțelege bine niciodată. Totuși, în toamna anului 1888, Gauguin s-a lăsat înduplecat de rugămințile lui Theo și a plecat la Arles.

În Jurnale intime, Gauguin rememora: „În acel moment, lucram la Pont-Aven sau poate că studiile începute m-au atașat de acel loc ori poate că un vag instinct mă avertiza de ceva nefiresc, am rezistat mult timp, până când a sosit ziua în care, biruit de entuziasmul sincer și prietenesc al lui Vincent, am pornit la drum”.

Paul Gauguin, autoportret | Sursa: Wikimedia Commons

Paul Gauguin, autoportret | Sursa: Wikimedia Commons

A ajuns în Arles seara târziu și a așteptat într-o cafenea zorii zilei ca să meargă la Casa Galbenă unde locuia Vincent. Proprietarul cafenelei s-a uitat la el și a exclamat: „Tu ești prietenul lui Vincent, te recunosc”. Gauguin i-a trimis lui Vincent un portret, iar acesta, bucuros că prietenul lui va veni la Arles, i l-a arătat și proprietarului cafenelei.

După câteva zile de ședere la Arles, Gauguin nota: „Între două asemenea ființe, ca mine și el, una un vulcan perfect, cealaltă în fiebere, în interior, era în pregătire un fel de luptă”.

Din perioada petrecută cu Vincent la Arles, Gauguin amintea că banii au fost o problemă, așa că au renunțat să mănânce la restaurant. „Eu găteam și Vincent făcea cumpărăturile, dar nu mergea foarte departe de casă. Totuși, o singură dată, a vrut el să gătească și a făcut o supă. Cum a amestecat totul acolo, n-aș putea spune, dar aș îndrăzni să spun că a făcut la fel cum amesteca culorile în picturile lui. În orice caz, nu am putut-o mânca”.

Prietenia celor doi a fost oricum, mai puțin, rar de tot, senină. Gauguin era suficient de preocupat de propria persoană, încrezător și nu prea avea abilitatea și dispoziția de a înțelege stările, sentimentele altuia. Van Gogh era modest, fragil, cu dispoziții schimbătoare. Pe deasupra și sărac.

Casa Galbenă de la Arles; Artist: Vincent van Gogh | Sursa: The Art Newspaper

Casa Galbenă de la Arles; Artist: Vincent van Gogh | Sursa: The Art Newspaper

Gauguin a văzut atunci în lucrările lui Vincent (îi spunea „van Gogh al meu”) nimic mai mult decât „o incompletă și monotonă armonie în cea mai suavă formă a ei” și și-a luat rolul de a-i fi un îndrumător, un maestru (o singură dată Vincent l-a numit așa).

„Când am ajuns la Arles, Vincent încerca să se găsească pe el însuși, în timp ce eu, mai în vârstă, eram un bărbat matur. Însă îi datorez ceva lui Vincent și asta este înțelegerea că i-am fost folositor și confirmarea propriilor mele idei originale despre pictură. Și de asemenea, în momentele dificile, că alții pot fi mai nefericiți decât ești tu”, scria Gauguin.

În ultimele zile ale șederii la Arles, povestea Gauguin, Vincent devenise violent și gălăgios, apoi se liniștea. Într-o seară, s-au dus în cafeneaua obișnuită și, în timp ce stăteau la masă, Vincent a aruncat brusc paharul plin spre capul lui Gauguin. Acesta a reușit să se ferească, l-a luat pe Vincent ușor și l-a dus acasă unde, în câteva secunde, a adormit profund.

Dimineața, i-a spus: „Dragul meu Gauguin, am o vagă amintire că seara trecută te-am jignit”.

Gauguin i-a răspuns: „Te iert fericit și din toată inima, însă scena de ieri s-ar putea să se repete, iar dacă aș fi lovit s-ar putea să-mi pierd controlul și să te strâng de gât. Așa că, dă-mi voie să-i scriu fratelui tău și să-i spun că plec. Dumnezeule, ce zi!”

La Moisson (Recolta), Arles, iunie 1888; Artist: Vincent van Gogh| Sursa: Fondation Vincent van Gogh Arles

La Moisson (Recolta), Arles, iunie 1888; Artist: Vincent van Gogh| Sursa: Fondation Vincent van Gogh Arles

După cină, Gauguin a ieșit singur la o plimbare ca să-și limpezească gândurile. La puțin timp, a auzit „pașii cunoscuți, scurți, rapizi, neregulați”.

„M-am întors și Vincent venea în grabă spre mine cu o lamă în mână. Privirea mea din acel moment trebuie să fi avut o mare forță, fiindcă s-a oprit, a aplecat capul și s-a întors acasă.”

Gauguin a relatat povestea după ani și se întreba dacă l-ar fi putut opri pe Vincent de la ceea ce urmat. Se întreba oarecum retoric și oarecum cu singurul rost de a se încredința doar pe el că în fapt n-avea ce face. Poate că nu acesta e adevărul întreg, însă este ceea ce se găsește, despre acea seară, în jurnalul lui Gauguin.

Gauguin a petrecut seara următoare la un hotel din Arles, a plătit o cameră și a încercat să doarmă. A fost însă agitat, a adormit după ora trei dimineața și s-a trezit aproape de ora opt. Când s-a dus la Casa Galbenă, a văzut mai mulți oameni adunați acolo și câțiva polițiști.

„Asta s-a întâmplat. Van Gogh s-a întors acasă și imediat și-a tăiat urechea. I-a luat timp să oprească sângerarea, fiindcă, în camerele de jos, erau multe prosoape îmbibate cu sânge și împrăștiate pe dalele de piatră.

După ce și-a tăiat o bucată din lobul urechii, a luat-o, a învelit-o cu grijă într-o hârtie și s-a dus la un bordel unde a întrebat de o prostituată. I-a dat pachetul, spunându-i „uite, o mică amintire de la mine”, apoi a pornit spre casă și s-a culcat.”

O schiță în care se arată cum și-a tăiat urechea. Schița a fost făcută în 18 august 1930 de doctorul Félix Rey, cel care l-a îngrijit pe van Gogh, la cererea scriitorului Irving Stone. Acesta se documenta pentru cartea lui dedicată vieții pictorului olandez. | Sursa: Vincent van Gogh Letters

O schiță în care se arată cum și-a tăiat urechea. Schița a fost făcută în 18 august 1930 de doctorul Félix Rey, cel care l-a îngrijit pe van Gogh, la cererea scriitorului Irving Stone. Acesta se documenta pentru cartea lui dedicată vieții pictorului olandez. | Sursa: Vincent van Gogh Letters

Un domn l-a întrebat pe Gauguin, cu un ton sever: „Ce i-ai făcut prietenului tău?”, iar Gauguin a spus: „Nu știu”. Replica a fost: „Ba știi prea bine, e mort!”

A urcat în camera lui Vincent unde acesta, întins pe pat, părea lipsit de viață. „Ușor, foarte ușor, l-am atins, și căldura corpului a arătat că era în viață. Pentru mine a fost ca și când mi-am regăsit toată energia, tot sufletul. I-am spus încet celui de la poliție: Fii bun, Domnule, și trezește-l cât se poate de ușor, iar dacă întreabă de mine, spune-i că am plecat la Paris. Dacă m-ar vedea, s-ar putea să-i fie fatal”.

Trezit, van Gogh a întrebat de prietenul lui și a cerut pipa și tabacul.

După acest episod, Vincent a fost internat la un azil.

Vincent Van Gogh, autoportret cu urechea bandajată, ianuarie 1889 | Sursa: Wikimedia Commons

Vincent Van Gogh, autoportret cu urechea bandajată, ianuarie 1889 | Sursa: Wikimedia Commons

„Restul îl știe fiecare, cel care vrea să știe, și ar fi inutil să vorbesc despre marea suferință a lui, închis la azil; după un timp s-a refăcut suficient pentru a-și înțelege starea și a lucrat atunci cu înverșunare splendidele picturi pe care le cunoaștem.”

În ultima scrisoare trimisă de Vincent lui Gauguin, i-a spus: „Dragă Maestre (prima și singura dată când l-a numit așa), după ce știu că ți-am provocat durere, e mai bine să mori într-o stare de spirit bună decât în una degradată”.

Peisaj din Arles, 1889; Artist: Vincent van Gogh | Sursa: Vincent van Gogh

Peisaj din Arles, 1889; Artist: Vincent van Gogh | Sursa: Vincent van Gogh

După câteva luni de la acel moment, în 27 iulie 1890, în vârstă de 37 de ani, van Gogh a luat revolverul, s-a dus în lanul de grâu pe care l-a pus în unul dintre tablourile lui faimoase și s-a împușcat în piept. A murit după 30 de ore, în primele ore ale zilei de 29 iulie. Potrivit lui Theo, care a stat mereu cu el de la aflarea veștii, ultimele cuvinte ale lui Vincent au fost: „Suferința nu se sfârșește niciodată”.

Foto Cover: În timpul șederii lui la Arles, Paul Gauguin a făcut un portret cu „Van Gogh pictând florile-soarelui” | Sursa: Wikipedia, Public Domain


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.