25 ianuarie 2023, 3:31

„La deschiderea unei noi spițerii, sfatul doftoresc va merge pentru cercetarea doftoriilor, dacă sunt de bun feliu” – Farmacia în veacul XIX

„Dugheana spițeriei trebuie a fi deschisă în tot ceasul, ziua și noaptea, îndatorită fiind a găti ori și în care vreme și fără zăbavă rețeptile ce i s-ar înfățișa.”

La 1833, în București „se aflau 27 doctori în medicină și 51 chirurgi-mamoși”. A fost vremea în care francezul Antoine Béchamp (16 octombrie 1816 – 16 aprilie 1908), cel care avea să devină chimist, pe atunci tânăr practicant într-o farmacie din București, umbla „prin tot orașul, să pună clistire, să panseze vezicatoarele și alte atribuțiuni relative la mica chirurgie”, cum scria Constantin I. Istrati (7 septebrie 1850 – 17 ianuarie 1919), medic și chimist.

Tot cam din acea perioadă, serviciul sanitar „începu să dea roadele sale”, cel puțin în privința primelor vaccinări sistematice, ce datează de la 1832 și au fost obligatorii, așa cum stabilea Regulamentul organic din Moldova și Țara Românească, din anii 1831 – 1832.

„Un mare scandal”

Despre „rostul farmaciei și al învățământului farmaceutic în țară, precum și la mișcarea științifică și în special a chimiei în această epocă”, Constantin I. Istrati aflase și notase că „reglementarea ținerii și vânzării otrăvurilor numai de farmaciști, s-a făcut cam pe la 1782”.

În acel an, în luna septembrie, la internatul Sfântul Sava s-a petrecut un mare scandal. Un școlar „cumpără de la un băcan șoricioaică, spre a o da la un alt ucenic (de nu la un dascăl grec!) Intervine domnitorul cu pitac la vel-spătar și la vel-aga, băcanul să fie pedepsit cu bătaia la talpe înaintea prăvăliei. Desigur că și școlarul culpabil a fost aspru pedepsit”.

De la această „afacere, se regulamentă ținerea și vânzarea otrăvurilor numai la spițerii”, însă nici după mai bine de o jumătate de veac, nu se ținea cont de aceasta. Dovadă că, prin 1868, un băcan, „greșindu-se de săltar” a dat unui client șoricioaică în loc de sare de lămâie.

Credit foto: Mira Kaliani

Cârciumari, băcani și medicamente eroice

Constantin I. Istrati notase:

Și chiar acum câțiva ani, un medic de plasă din județul Ilfov a găsit cu kilogramele, pe la cârciumarii și băcanii din plasa sa, diferite medicamente eroice (cu acțiune imediată), între care șoricioaica, realgarul și argintul viu, acestea două din urmă atât de întrebuințate în medicina populară, empirică, a țării noastre, cu deosebire sub formă de fumigații.

„Chiar și în prezent”, adăugase medicul Istrati, într-o lucrare din 1894, „numărul omuciderilor cu arsenic este încă destul de mare și reprezintă aproape 80 la sută din crimele săvârșite prin intoxicații, deoarece omuciderile prin imprudență se datoresc unor principii active ale plantelor pe care poporul le întrebințează grație babelor cunoscătoare, care adesea înșală lumea”.

„În mare majoritate, farmaciștii sași erau oameni de omenie”

Cei mai mulți farmaciști în acea perioadă au fost sași, după cum scria și dr. Istrati: „În mare majoritate, farmaciștii sași erau oameni de omenie și foarte cinstiți în practica specialității lor. Mulți dintre ei au îndurat mari dificultăți, făcând adesea și pe medicul, căci erau singuri în localitatea în care își deschiseseră farmaciile”.

Cu toate acestea, „nu se auzise vreodată” să fi dat, din greșeală, „cretă pisată în loc de chinină. Unii au rămas proverbiali prin exactitatea lor”.

Credit foto: Mira Kaliani

„Farmacia avea un laborator al său în adevăratul sens al cuvântului, unde se lucra mult”

În vremea de început, „farmaciștii erau forțați să prepare mai toate extractele, să-și usuce și conserve plantele, căci alcaloizii încă nu intraseră în farmacopee”:

Astfel că la acea epocă elevul practiant departe de a șterge numai sticlele ca în prezent, prepara toate extractele, tincturile, cataplasmele etc. Farmacia avea un laborator al său în adevăratul sens al cuvântului, unde se lucra mult, variat și foarte adesea oricât se poate de conștiincios.

Sub conducerea „persoanelor abile și conștiincioase”

Orașele trebuie „să aibă medici, spițeri și moașe”, iar spițeriile să fie sub conducerea „persoanelor abile și conștiincioase”, se prevedea în Regulamentul organic.

În Regulamentul organic al Moldovei, la capitolul despre sfatul doftoresc, sunt șase articole referitoare la activitatea spițerilor.

„Numai în urma unui jurnal adeveritoriu, spițerul va fi împuternicit a-și urma meșteșugul”

În primul, se spune:

La deschiderea unei noi spițerii care ar pozvoli Ocârmuirea, sfatul doftoresc va merge pentru cercetarea doftoriilor, dacă sunt de bun feliu și direse după orânduielile științei spițăriei și numai în urma unui jurnal adeveritoriu despre împlinirea condițiilor glăsuite, spițerul va fi împuternicit a-și urma meșteșugul.

Și cu marfa luată, și cu o „gloabă” plătită

În altul, se menționează că toate spițeriile vor fi „cercetate”, adică verificate, o dată pe lună „de către sfatul doftoresc care va fi însoțit de un comisariu de poliție, spre adeverirea bunelor materialuri și a doftoriilor crude și a celor direse aflătoare în magazii, în dughene și în laboratorim”.

Se menționa că „acele rău lucrate și stricate se vor lua îndată de către comisariul poliției, în urma unui jurnal iscălit” de toți cei din „sfatul doftoresc” și de comisar.

Pe lângă toate acestea, spițeriul mai plătea „o gloabă”, adică o amendă, „în folosul spitalului”.

Credit foto: Mira Kaliani

„Asăminea se vor pedepsi dacă vor da doftorii de taină”

Un articol explica:

Spițerii trebuie să aibă cu îndestulare toate materialurile după farmacopiea austriacească și vor vinde doftoriile după o tacsie ce se va așeza de către sfatul doftoresc, cercetat și întărit de către comitetul central. Această tacsie tipărindu-se se va publicarisi de îndată în limba moldovenească.

Subiectul este îndatorit a ține izvod cu număr de toate rețăptile de pe care au dat doftorii și a însemna de desuptul rețăptei prețul doftoriilor și spițerii care, în diregirea lor, s-ar abate de la cuprinderea rețăptei, se vor pedepsi cu pierderea profesiei și se vor da în judecată criminalicească. Asăminea se vor pedepsi dacă vor da doftorii de taină.

„Îndatorită fiind a găti ori și în care vreme și fără zăbavă rețeptile ce i s-ar înfățișa”

Despre vânzarea „materialurilor sau a otrăvilor” se spunea că „nu se poate face fără numai însuși de proprietarul spițăriei și numai la doftori, spițeri și la fabricanți, care își vor scrie numele și materialul cumpărat în condică”.

Într-un articol se preciza că „dugheana spițeriei trebuie a fi deschisă în tot ceasul, ziua și noaptea, îndatorită fiind a găti ori și în care vreme și fără zăbavă rețeptile ce i s-ar înfățișa”.

„Farmaciștii care veneau din străinătate pentru a practica meseria în Muntenia erau supuși la un examen”

Tot în Regulamentul organic, farmaciștii care veneau din străinătate pentru a practica meseria în Muntenia erau supuși la un examen în fața unui gremiu. Această comisie de experții era formată din „președinte, un asistent al acestuia, un farmacist și un membru delegat de la protomedicat”.

Până atunci, orice spițer își viza diploma la protomedic, acesta iscălea și trecea într-o condică numele farmacistului.

Cu toate acestea, după mai bine de zece ani aceste reguli au început să fie și aplicate, după cum scria Constantin C. Istrati. Acestea a amintit de primii farmaciști care au trecut examenul: „Ștefan Babic, care deschisese la 1845 o farmacie în Pitești; Andrei Frank, venerabilul farmacist din capitală, căruia farmaciștii îi datorează foarte multe, și Carol Bömches. Toți acești trei au trecut examenul la 1845 în fața unei comisiuni”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol